Hong Kong-ul se pregăteşte de nesupunere civică
alte articole
Cetăţenii din Hong Kong se pregătesc de nesupunere civică în timpul marşului anual de pe 1 iulie, cerând eliberarea guvernului naţional de sub controlul regimului chinez de la Beijing.
Manifestaţiile, care vor avea loc în Parcul Victoria, au ca obiectiv eliberarea Hong Kong-ului de sub influenţa regimului comunist, cerând nominalizarea guvernului în mod direct de către cetăţeni, eliminarea circumscripţiilor funcţionale cât şi demisia şefului executiv Leung Chun-Ying. Circumscripţiile funcţionale organizează electoratul pe bază de profesii şi sunt o modalitate indirectă de vot, ce a fost dominată în trecut de Beijing.
Unul dintre organizatorii marşului, Johnson Yeung Ching-ying, susţine că societatea din Hong Kong şi-a pierdut încrederea în Leung şi guvernul condus de acesta, aşa că va organiza o nesupunere civică astfel încât societatea să poată alege direct guvernul.
Peste 400.000 de persoane au participat la protestul de anul trecut, denunţând interferenţa regimului comunist de la Beijing în politica Hong Kong-ului prin intermediul lui Leung.
Frontul Civil pentru Drepturile Omului (FRDO) consideră că vor exista mai mulţi participanţi la protest, deoarece atmosfera politică din acest an a cauzat o nemulţumire publică mult mai mare.
FRDO a anunţat că peste 100.000 de persoane şi-au confirmat deja prezenţa la eveniment, numărul fiind de două ori mai mare decât anul trecut. Comemorarea masacrului din Tiananmen de pe 4 iunie, desfăşurat în Parcul Victoria din Hong Kong la care numărul participanţilor a ajuns la peste 180.000 de persoane, a dat un impuls evenimentului din luna iulie.
Primul marş anual a avut loc la 1 iulie 1997, când colonia britanică Hong Kong a fost predată Republicii Populare Chineze, şi are o tematică pro-democraţie.
Yeung a afirmat că Partidul Comunist Chinez (PCC) şi-a sporit măsurile represive asupra libertăţii în Hong Kong, inclusiv reducând libertatea presei, pentru a obţine mai mult control politic în timpul alegerilor.
”Libertatea de expresie devine treptat controlată, iar mass media a devenit o unealtă pentru îndoctrinarea cetăţenilor”, a declarat Yeung.
Yeung afirmă că PCC a continuat să nege dreptul cetăţenilor şi al partidelor politice de a-şi alege conducătorii, forţând cetăţenii din Hong Kong să accepte un comitet nominalizat de un grup restrâns. Mai mult decât atât, acesta spune că autorităţile au început să pună presiune pe poliţia locală astfel încât a fost folosită ca un instrument de represiune a libertăţii de manifestare.