Casa Albă impune noi restricţii privind accesul jurnaliştilor acreditaţi

Preşedintele SUA, Donald Trump. (X - The White House)
Redacţia
01.11.2025
Preşedintele SUA, Donald Trump. (X - The White House)
Redacţia
01.11.2025

O nouă regulă emisă vineri de Casa Albă limitează posibilitatea jurnaliştilor acreditaţi de a avea acces liber la birourile secretarului de presă Karoline Leavitt şi ale altor oficiali de rang înalt din departamentul de comunicaţii din Aripa de Vest, situat în apropierea Biroului Oval, transmite Reuters .

Noul memorandum emis de Consiliul Naţional de Securitate interzice jurnaliştilor accesul în Camera 140, cunoscută şi sub numele de „Upper Press”, fără o programare prealabilă, invocând necesitatea protejării materialelor potenţial sensibile. Documentul precizează că schimbarea intră în vigoare imediat.

Această măsură a Casei Albe urmează unor restricţii similare impuse la începutul acestei luni jurnaliştilor acreditaţi la Departamentul Apărării – decizie care a determinat zeci de reporteri să-şi părăsească birourile din Pentagon şi să returneze acreditările.

Consiliul Naţional de Securitate a declarat că schimbarea a fost făcută pentru a proteja materialele sensibile gestionate în mod curent de oficialii de comunicare ai Casei Albe, ca urmare a modificărilor interne din cadrul consiliului.

„Pentru a proteja astfel de materiale şi pentru a menţine coordonarea între personalul Consiliului Naţional de Securitate şi cel al departamentului de Comunicaţii al Casei Albe, membrii presei nu mai au voie să acceseze Camera 140 fără aprobare prealabilă, sub forma unei programări cu un membru autorizat al personalului Casei Albe”, se arată în memorandum.

Anterior, jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă puteau intra în Camera 140 – aflată la câţiva paşi de Biroul Oval – fără o programare, pentru a discuta cu Leavitt, adjunctul ei Steven Cheung şi alţi oficiali de rang înalt.

„Unii reporteri au fost prinşi în timp ce înregistrau în secret videoclipuri şi materiale audio din birourile noastre, precum şi fotografii cu informaţii sensibile, fără permisiune”, a scris Cheung într-o postare pe X (fostul Twitter), adăugând că unii jurnalişti au intrat în zone restricţionate sau au ascultat conversaţii private din spatele uşilor închise.

„Miniştrii din Cabinet vin adesea în biroul nostru pentru întâlniri private, doar pentru a fi abordaţi de reporteri care îi aşteaptă în faţa uşilor”, a adăugat Cheung.

Potrivit memorandumului, jurnaliştii vor avea în continuare acces la o altă zonă în care lucrează purtătorii de cuvânt de nivel inferior ai Casei Albe.

Asociaţia Corespondenţilor Casei Albe (White House Correspondents’ Association), care reprezintă jurnaliştii acreditaţi pe lângă Casa Albă, a declarat că noile restricţii vor afecta capacitatea reporterilor de a adresa întrebări oficialilor, de a asigura transparenţa şi de a trage guvernul la răspundere.

„Asociaţia Corespondenţilor Casei Albe se opune în mod categoric oricărei încercări de a limita accesul jurnaliştilor în zonele din cadrul operaţiunilor de comunicare ale Casei Albe care au fost deschise de mult timp activităţilor de presă, inclusiv biroul secretarului de presă”, a declarat Weijia Jiang, actualul preşedinte al organizaţiei.

Administraţia fostului preşedinte Bill Clinton a anunţat o măsură similară în 1993, dar a retras-o ulterior după un val de critici.

Cu câteva luni în urmă, administraţia Trump a exclus agenţiile Reuters, Associated Press şi Bloomberg News din „pool-ul” permanent de reporteri acreditaţi pe lângă preşedinte, deşi le permite participarea ocazională.

Anunţul de vineri vine la doar câteva săptămâni după măsurile de restricţionare a accesului presei impuse de Departamentul Apărării, care solicită acum instituţiilor media să semneze o nouă politică, sub ameninţarea pierderii acreditărilor şi a spaţiilor de lucru din Pentagon.

Cel puţin 30 de organizaţii media, inclusiv Reuters, au refuzat să accepte restricţiile impuse de Pentagon, invocând o ameninţare la adresa libertăţii presei şi a capacităţii lor de a desfăşura activităţi independente de documentare.

Noua politică a Pentagonului obligă jurnaliştii să recunoască noile reguli privind accesul presei, inclusiv faptul că pot fi consideraţi riscuri de securitate şi îşi pot pierde legitimaţiile de presă dacă cer angajaţilor departamentului să divulge informaţii clasificate sau anumite tipuri de informaţii neclasificate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor