Serviciile de informaţii occidentale avertizează: Iranul se reînarmează în ciuda sancţiunilor ONU, cu ajutorul Chinei

Iranul pare să intensifice refacerea programului său de rachete balistice, în pofida reintroducerii, luna trecută, a sancţiunilor Naţiunilor Unite care interzic vânzările de arme către această ţară şi activităţile legate de rachetele balistice, informează CNN.

Surse din serviciile de informaţii europene afirmă că mai multe transporturi de perclorat de sodiu – principalul precursor în producerea combustibilului solid care alimentează rachetele convenţionale cu rază medie de acţiune ale Iranului – au sosit din China în portul iranian Bandar Abbas, de la declanşarea aşa-numitului mecanism „snapback” (mecanism automat de reimpunere a sancţiunilor internaţionale - n.n.), la sfârşitul lunii septembrie.

Potrivit acestor surse, transporturile, care au început să sosească la 29 septembrie, conţin 2.000 de tone de perclorat de sodiu cumpărate de Iran de la furnizori chinezi în urma conflictului său de 12 zile cu Israelul din iunie. Se crede că achiziţiile fac parte dintr-un efort determinat de a reface stocurile epuizate de rachete ale Republicii Islamice. Mai multe dintre navele de transport şi entităţile chineze implicate se află sub sancţiuni impuse de Statele Unite.

Livrările vin după ce sancţiunile ONU – vechi de peste un deceniu – au fost restabilite prin mecanismul snapback, o prevedere pentru cazurile în care Iranul încalcă Acordul Nuclear din 2015 (Planul Comun de Acţiune Cuprinzător – JCPOA) destinat monitorizării programului său nuclear.

Conform sancţiunilor reimpuse Teheranului luna trecută, Iranul nu trebuie să desfăşoare nicio activitate legată de rachete balistice capabile să transporte arme nucleare. De asemenea, statele membre ale ONU trebuie să împiedice furnizarea către Iran de materiale care ar putea contribui la dezvoltarea unui sistem de livrare a armelor nucleare, ceea ce, potrivit experţilor, ar putea include rachetele balistice.

Statele sunt, de asemenea, obligate să prevină acordarea de asistenţă Iranului în fabricarea de armament. China, alături de Rusia, s-a opus reimpunerii sancţiunilor, afirmând că aceasta subminează eforturile de „soluţionare diplomatică a problemei nucleare iraniene”.

Deşi substanţa transportată – percloratul de sodiu – nu este menţionată explicit în documentele ONU privind materialele interzise la export către Iran, aceasta este un precursor direct al percloratului de amoniu, un oxidant interzis şi utilizat în rachetele balistice. Totuşi, experţii spun că faptul că sancţiunile nu interzic în mod explicit această substanţă ar putea lăsa Chinei posibilitatea de a argumenta că nu încalcă nicio interdicţie a ONU.

CNN afirmă că a urmărit traseele mai multor nave de marfă identificate de sursele din serviciile de informaţii ca fiind implicate în ultimele livrări de perclorat de sodiu din porturile chineze către Iran, folosind date de urmărire maritimă şi postările echipajelor pe reţelele sociale. Multe dintre aceste nave par să fi făcut mai multe călătorii între China şi Iran din aprilie încoace. Sursele afirmă că echipajele lor par angajate de Compania de Transport Maritim a Republicii Islamice Iran, iar postările lor regulate pe reţelele sociale oferă o urmă clară a opririlor efectuate pe ruta China–Iran.

Printre acestea se numără nava MV Basht, deja sancţionată de SUA, care a părăsit portul chinez Zhuhai la 15 septembrie, a ajuns la Bandar Abbas la 29 septembrie şi de atunci s-a întors în China.

Imagini prin satelit Planet Labs, furnizate de Institutul Middlebury de Studii Internaţionale, confirmă că nava Barzin era încărcată cu marfă în portul Gaolan, China, la 1 octombrie, înainte de a pleca spre Iran. Imaginile arată apoi că Barzin a andocat în portul Rajaei din Bandar Abbas, Iran, între 16 şi 19 octombrie, unde era descărcată.

Nava Elyana a plecat din portul chinez Changjiangkou la 18 septembrie şi a sosit la Bandar Abbas la 12 octombrie. În cele din urmă, MV Artavand a plecat din portul chinez Liuheng şi a ajuns la Bandar Abbas pe 12 octombrie, cu sistemul AIS de urmărire oprit pentru a-şi ascunde în mod deliberat mişcările, potrivit informaţiilor occidentale.

Nu este clar dacă guvernul chinez este conştient de aceste transporturi. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a declarat că, deşi „nu este familiarizat cu situaţia specifică”, China a „implementat în mod constant controale la export pentru produsele cu dublă utilizare, în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale şi legile şi reglementările interne.”

„Dorim să subliniem că China este angajată în rezolvarea paşnică a problemei nucleare iraniene prin mijloace politice şi diplomatice şi se opune sancţiunilor şi presiunii”, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că Beijingul consideră revenirea sancţiunilor prin mecanismul snapback drept „neconstructivă” şi o „regresie gravă” în eforturile de a „rezolva problema nucleară iraniană”.

Transporturi similare au fost raportate anterior, dar intensificarea lor după războiul de 12 zile – când armata israeliană a vizat cel puţin o treime dintre lansatoarele de rachete sol-sol care trag rachetele balistice iraniene cu rază medie de acţiune (MRBM) – sugerează o reînnoită dorinţă a Republicii Islamice de a se înarma.

„Iranul are acum nevoie de mult mai mult perclorat de sodiu pentru a înlocui rachetele folosite în război şi pentru a creşte producţia. Mă aştept la transporturi mari către Iran, în timp ce acesta încearcă să se rearmeze, la fel cum mă aştept ca Israelul şi SUA să se grăbească să înlocuiască interceptoarele şi muniţiile folosite”, a declarat Jeffrey Lewis, directorul Proiectului pentru Neproliferare în Asia de Est din cadrul Institutului Middlebury de Studii Internaţionale.

„Cel mai potrivit mod de a privi momentul actual este ca pe o pauză a ostilităţilor, în timp ce fiecare parte caută să se rearmeze” ,a spus el.

„Două mii de tone de perclorat de sodiu sunt suficiente doar pentru aproximativ 500 de rachete. Este mult, dar Iranul plănuia să producă aproximativ 200 de rachete pe lună înainte de război şi acum trebuie să le înlocuiască pe toate cele pe care Israelul le-a distrus sau pe care le-a folosit”, a adăugat el.

Legături de lungă durată

China a fost de mult timp un aliat diplomatic şi economic al Iranului, afectat de sancţiuni, condamnând sancţiunile „unilaterale” ale SUA împotriva acestei ţări şi cumpărând cea mai mare parte a exporturilor de petrol iranian, deşi nu a raportat oficial astfel de achiziţii de ani de zile.

Acest comerţ energetic se bazează pe o reţea de nave care transportă petrolul iranian către rafinării independente din China de coastă, adesea prin ţări intermediare, potrivit analiştilor, care observă că această practică păstrează separarea faţă de companiile chineze de stat vulnerabile la sancţiunile SUA. Aceste rafinării, numite „teapot”, colaborează adesea cu aşa-numita flotă „neagră” de tancuri care folosesc tactici de ascundere pentru a contrabanda bunuri sancţionate.

Surse de securitate europene cred că un sistem la fel de opac, implicând companii-fantomă care nu sunt decât numere si adrese false de facturare, a fost folosit pentru a menţine fluxul de perclorat de sodiu către Iran. De asemenea, au fost implicate şi companii mai legitime, inclusiv două sancţionate de SUA în aprilie pentru rolul lor într-o „reţea care achiziţiona ingrediente pentru combustibilul rachetelor balistice în numele Gărzii Revoluţionare Islamice a Iranului (IRGC).” Majoritatea companiilor implicate sunt situate în oraşul-port chinez Dalian, potrivit informaţiilor furnizate de sursele de informaţii.

Transporturi anterioare

În februarie, presa a raportat trimiterea a 1.000 de tone de perclorat de sodiu către Iran din China. Până în aprilie, SUA impuseseră sancţiuni mai multor entităţi iraniene şi chineze, inclusiv navelor despre care se credea că joacă un rol într-o „reţea care achiziţionează ingrediente pentru combustibilul rachetelor balistice în numele Gărzii Revoluţionare Iraniene.”

Totuşi, transporturile au continuat, potrivit surselor de informaţii, organizaţia „Self Sufficiency Jihad” a IRGC achiziţionând alte 1.000 de tone de perclorat de sodiu, care au părăsit Taicang, China, la 22 mai, la bordul navei Hamouna, şi au ajuns la Bandar Abbas pe 14 sau 15 iunie. Nava a plecat spre portul iranian la mai puţin de o lună după o explozie masivă produsă acolo, la 27 aprilie – despre care se crede că a fost cauzată de percloratul de sodiu – care a ucis 70 de oameni şi a rănit sute.

Cele mai recente transporturi reprezintă cantităţi mult mai mari într-un interval de timp scurt. Primul dintre cele 10–12 transporturi urmărite de sursele de informaţii europene a ajuns în Iran pe 29 septembrie, la două zile după ce mecanismul snapback – declanşat în august de Germania, Franţa şi Regatul Unit, partenerii europeni ai JCPOA – a restabilit sancţiunile ONU. Toate celelalte au plecat din China după ce sancţiunile erau deja în vigoare.

Tong Zhao, cercetător principal în cadrul programului de politici nucleare al Carnegie Endowment for Internaţional Peace, a spus că poziţia Chinei privind statutul juridic al reimpunerii sancţiunilor poate influenţa modul în care autorităţile chineze privesc astfel de transporturi.

„În primul rând, China – împreună cu Rusia şi Iranul – a denunţat legalitatea mecanismului snapback într-o scrisoare comună adresată ONU pe 18 octombrie, indicând că Beijingul probabil nu se consideră obligat să respecte măsurile reimpuse,” a explicat Zhao.

Dacă mecanismul snapback nu ar fi fost declanşat, 18 octombrie ar fi marcat sfârşitul oficial al JCPOA după 10 ani, moment în care opţiunea de a reimpune sancţiunile şi restricţiile anterioare asupra programului nuclear iranian ar fi expirat, iar Consiliul de Securitate ar fi închis dosarul nuclear al Iranului.

Într-adevăr, China s-a alăturat Rusiei în septembrie pentru a susţine o extindere cu şase luni a JCPOA, argumentând că era nevoie de mai mult timp pentru eforturile diplomatice şi invocând ceea ce Beijingul considera semne că Iranul doreşte să se angajeze cu comunitatea internaţională în reglementarea programului său nuclear. Consiliul de Securitate al ONU a respins rezoluţia susţinută de China în septembrie, cu o zi înainte ca mecanismul snapback să intre în vigoare.

Beijingul a fost una dintre cele şase ţări – alături de Franţa, Germania, Rusia, Regatul Unit şi Statele Unite – care au semnat JCPOA cu Iranul în 2015. Într-o întâlnire între liderul chinez Xi Jinping şi preşedintele iranian Masoud Pezeşkian, în septembrie, Xi a reiterat poziţia Chinei potrivit căreia „acordă importanţă promisiunilor repetate ale Iranului că nu urmăreşte dezvoltarea de arme nucleare” şi „respectă dreptul Iranului la utilizarea paşnică a energiei nucleare.”

Zhao a subliniat, de asemenea, că exportul de perclorat de sodiu nu este interzis în mod explicit în cadrul regimului de sancţiuni anterior JCPOA, acum restabilit. Ceea ce interzic rezoluţiile ONU reimpuse, a adăugat el, este furnizarea de către statele membre către Teheran a „obiectelor, materialelor, echipamentelor, bunurilor şi tehnologiilor” care ar putea contribui la dezvoltarea unui sistem de livrare a armelor nucleare de către Iran.

Aşadar, deşi percloratul de sodiu nu este menţionat nominal, el „ar trebui să se încadreze în categoria generală a materialelor utilizate în producerea rachetelor cu combustibil solid”, a spus el, dar a remarcat că faptul că nu este interzis explicit poate lăsa Chinei şi altor ţări o marjă mai mare de interpretare.

„Beijingul poate fi conştient că astfel de exporturi sprijină indirect programul de rachete al Iranului, dar poate considera acest lucru şi o chestiune de principiu – afirmând dreptul suveran al Chinei de a lua decizii independente privind controlul exporturilor pentru bunurile care nu sunt interzise în mod expres de ONU”, a spus Zhao.