Gruia Stoica: S-ar putea să nu mai vreau să particip la licitaţii
alte articole
Omul de afaceri Gruia Stoica, aflat în competiţie cu mari companii străine pentru privatizarea operatorilor feroviari de marfă din Grecia, Croaţia şi Bulgaria, susţine că publicitatea negativă din România l-ar putea determina să renunţe la licitaţii.
“Nu cred că trebuie să mai vorbim de Train OSE (Grecia), că dacă se continuă campania asta de presă în care sunt executat pe televizor, nu cred că mai trebuie să discutăm de niciuna, nici de Train OSE din Grecia, nici de Croaţia. A avut grijă presa din România să transmită miniştrilor din fiecare ţară ce fac eu şi ce infractor sunt eu. Ei mi-au răspuns că ştiu că sunt pure speculaţii. Dar mi-este teamă de mine. Mi-e teamă dacă mai vreau sau dacă nu mai vreau să continui. Nu vreau să fiu supus la un nou val de artilerie”, a declarat Gruia Stoica pentru Agenţia de presă r/News.
“În septembrie vor începe discuţiile. Sunt interesaţi ruşii, francezii, COSCO din China şi eu, un amărât dintr-o ţară amărâtă, mă duc să mă lupt cu ăştia. Şi nu ai nicio susţinere morală”, spune Stoica.
În Croaţia, Feroviara, o companie care face parte din grupul românesc Grampet, deţinut de omul de afaceri român Gruia Stoica a fost declarată câştigătoarea licitaţiei de privatizare a companiei HZ Cargo. Pentru vânzarea a 75% din acţiunile companiei, statul croat a primit oferte din partea firmelor AWT (Cehia), Rail Cargo Austria şi Feroviara.
“HZ Cargo este o societate foarte bună. Sunt mult mai mulţumit decât în România, decât de CFR marfă, din toate punctele de vedere. Planurile sunt să devenim lideri zonali pe culoarul 10. Când se termină vacanţa mergem acolo. O să fim invitaţi în septembrie să analizăm contractul”, a declarat Gruia Stoica pentru Agenţia de presă r/News.
Guvernul croat a cerut cumpărătorului să preia garanţiile de credit ale Ministerului de Finanţe, în valoare de 600 de milioane de kuna, să plătească imediat la bugetul de stat 210-230 de milioane de kuna, să bage în fondul de investiţii al companiei încă 150 de milioane de kuna şi alte 70 de milioane de kuna să fie distribuite către lichidităţile curente şi plata salariilor. Valoarea a 75% dintre acţiunile companiei a fost stabilită la 1,1 miliarde de kuna (145 de milioane de euro).