Geoană îl acuză pe Ciolacu de legături cu oamenii lui Putin

Mircea Geoană, 1 Februarie 2015 (Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
13.11.2024

Mircea Geoană, candidat la prezidenţiale aflat în centrul unui scandal după ce o investigaţie jurnalistică internaţională a relevat o posibilă legătură a lui cu un afacerist rus, apropiat Kremlinului, îl acuză pe Marcel Ciolacu de legături cu „oamenii lui Putin”.

„Ce legături aveţi cu un veritabil agent conectat la serviciile secrete ruseşti, Ivan Ceban, a cărui campanie politică a fost condusă de agentul FSB Iurii Gudilin, azi sub sancţiuni SUA?”, întreabă Geoană într-un comunicat de presă.

Totodată, Geoană îi cere lui Ciolacu să desecretizeze documentele sau să spună de îndată ce informaţii a primit de la partenerii moldoveni şi ucraineni despre întâlnirile lui George Simion cu agenţi FSB şi GRU.

"După ce George Simion a confirmat planul PSD de a îl ajuta pe candidatul AUR să ajungă în turul doi şi după ce şeful comisiei SRI a declarat că există dovezi clare ale întâlnirilor lui Simion cu agenţi ruşi, Marcel Ciolacu are obligaţia să răspundă la următoarele întrebări:

1. De ce ascundeţi informaţiile primite de la partenerii moldoveni şi ucraineni despre relaţia cu Kremlinul a lui George Simion?
2. Nepublicarea până azi a acestor informaţii primite de la autorităţile moldoveneşti şi ucrainene au legătură cu parteneriatul pe care PSD îl are cu partidul pro-moscovit de la Chişinău, condus de Ion Ceban.
3. Domnule Marcel Ciolacu, ce puneaţi la cale cu oamenii lui Putin în ajunul invaziei asupra Ucrainei, pe 16 februarie 2022, şi ce legături aveţi cu un veritabil agent conectat la serviciile secrete ruseşti, Ivan Ceban, a cărui campanie politică a fost condusă de agentul FSB Iurii Gudilin, azi sub sancţiuni SUA?", se arată în comunicatul lui Geoană.

Ivan Ceban a mers la Moscova, imediat după vizita la Marcel Ciolacu şi s-a aflat în Rusia în ajunul şi în ziua invaziei ruse asupra Ucrainei, mai ţine Geoană să puncteze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor