Frisoane pentru Firea. A intrat în vizorul Comisiei Europene. Anchetă la Primărie (surse)
alte articole
Oficialii Comisiei Europene o suspectează pe primarul general Gabriela Firea că a făcut „blat” între companiile înfiinţate de Primăria Capitalei şi au început o anchetă în acest sens, relatează Capital.ro.
Mai exact, potrivit unor surse Capital, Direcţia Generală (DG) pentru Concurenţă, din cadrul Comisiei Europene, a demarat o investigaţie oficială privind înfiinţarea celor 22 de companii din subordinea Primăriei Capitalei.
Oficialii europeni suspectează încălcarea tratatului european privind concurenţa, fiind investigate şi prin prisma ajutorului de stat acordat, constituirea ilegală a capitalului social pentru cele 22 de companii, din banii Primăriei Capitalei prin împrumuturi fără dobândă şi concurenţă neloială prin încredinţarea directă de lucrări către firmele înfiinţate. O decizie în sensul desfiinţării lor poate fi dată într-un an, un an şi jumătate. Va fi un efect de domino şi pentru celelalte companii înfiinţate de alte municipalităţi, arată sursa citată.
Articolul integral poate fi citit aici
Reamintim că potrivit Hotnews, cele 22 de companii municipale înfiinţate anul trecut de primarul Gabriela Firea au în 2018 un buget estimat de 1,2 miliarde lei. Din această sumă, circa 370 milioane merg pentru cheltuieli de personal, cele 22 de companii urmând să aibă, până la finele lui 2018, circa 8.000 de angajaţi.
Poziţia Primăriei Capitalei
Primaria Municipiului Bucuresti dezminte informatiile publicate in mediul online, potrivit carora Directia Generala (DG) pentru Concurenta, din cadrul Comisiei Europene, a demarat o investigatie privind infiintarea celor 22 de companii din subordinea Primariei Capitalei. La nivelul PMB nu exista o informare oficiala in acest sens.
"Dacă vom fi solicitati, vom pune la dispoziţia oricarei institutii cu atributii in domeniu, documente care să ateste că înfiinţarea companiilor municipale a fost făcută în deplină legalitate, dupa modele deja utilizate in alte mari orase din tara si in mari capitale europene, iar procedurile de atribuire a contractelor la nivelul acestor companii se fac cu respectarea legislaţiei în domeniu.
Primarul General, Gabriela Firea: „Primaria Capitalei este singura administratie din tara care, de 11 ani, nu a facut nicio delegare de gestiune a unui serviciu public. Contractele incheiate inainte de anul 2000 se prelungeau sine die, fara licitatii, fara o procedura transparenta, fara respectarea legislatiei privind utilitatile si serviciile publice. Dovada acestui mod de lucru pagubos este ca avem in Capitala proiecte mari de infrastructura care treneaza de 8-10 ani. Cu noul sistem de lucru, prin intermediul companiilor municipale, economisim banii si timpul bucurestenilor. Acestea sunt motivele pentru care am decis sa ne adresam instantei impotriva celor care si-au facut un obicei din a colporta informatii false si din a provoca nesiguranta in randul populatiei cu modul sistematic de dezinformare a opiniei publice”.
In ceea ce priveste legalitatea infiintarii companiilor municipale,domeniul este reglementat de Legea administratiei publice (art. 84 coroborat cu art. 36 alin 2 lit. “a”) si de Legea serviciilor comunitare de utilitati publice (art. 22 alin. 1):
Concret, Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala prevede că CGMB „exercita atributii privind organizarea si functionarea societatilor comerciale de interes local”. Consiliul exercita, in numele unitatii administrativ-teritoriale toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale in conditiile legii. Astfel, Consiliul General hotaraste asupra infiintarii si reorganizarii regiilor de interes local, infiinteaza institutii publice, societati comerciale si servicii publice de interes local si instituie norme de organizare si functionare a acestora. Totodata, Consiliile Locale pot hotari asupra participarii cu capital sau cu bunuri, in numele si interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, la infiintarea, functionarea si dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local.
De asemenea, potrivit Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice „Autoritatile administratiei publice locale sunt libere sa hotarasca asupra modalitatii de gestiune a serviciilor de utilitati publice aflate sub responsabilitatea lor. Autoritatile administratiei publice au posibilitatea de a gestiona in mod direct serviciile de utilitati publice in baza unei hotarari de dare in administrare sau de a incredinta gestiunea acestora”.
Mai mult, legalitatea Holdingului Municipal este certificata si de Tribunalul Bucuresti. În iulie 2017, Tribunalul a respins, ca neintemeiata, solicitarea USR prin care organizatia cerea suspendarea hotararilor de CGMB de infiintare a celor 22 de companii municipale.
Subliniem fapul că nu se pune problema instituirii vreunui fel de monopol. Delegarea unui serviciu public nu poate fi considerata monopol, legea fiind cat se poate de explicita, iar in celelalte situatii, societatile din holdingul Primariei vor actiona pe piata concurentiala, in acord cu legislatia in vigoare. Din aceleasi considerente, nu suntem in situatia acordarii vreunui ajutor de stat pentru aceste societati.", se trnasmite în comunicatul Primăriei Capitalei, remis Epoch Times.