Fenechiu confirmă că Geoană racolează liberali, "fie direct, fie prin intermediari". Dar spune că "grosul armatei PNL" îl susţine pe Ciucă

Daniel Fenechiu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
06.09.2024

Mircea Geoană încearcă într-adevăr să atragă cât mai mulţi liberali de partea sa, fie prin negocieri directe, fir prin intermediari, şi pe unii chiar a reuşit, dar "grosul armatei PNL" îl susţine pe Nicolae Ciucă în demersul prezidenţial, a susţinut, la Digi24, senatorul Daniel Fenechiu, unul dintre comunicatorii partidului.

Jurnalist: Apar noi detalii despre negocierile de culise în timp ce ceasul ticăie până la alegerile prezidenţiale, dar şi parlamentare. Surse din PNL acuză că Mircea Geoană încearcă să atragă liberalii de partea sa, ba chiar că şi-ar fi dorit să fie susţinut de PNL la alegerile prezidenţiale. Având în vedere acest război al informaţiilor, sunt colegi ai dumneavoastră, lideri PNL, care se uită spre Mircea Geoană ca fiind un posibil candidat la Palatul Cotroceni?

Daniel Fenechiu : Partidul Naţional Liberal este un partid mare. Dacă vin eu astăzi să spun că toţi liberalii sunt încolonaţi în spatele ideii partidului, aş spune o chestiune necredibilă. Da, probabil că există şi oameni din PNL care fie nu se regăsesc pe liste, fie sunt într-o anumită situaţie şi se uită spre Geoană. În grupul de deputaţi de la Camera Deputaţilor este unul sau doi foşti colegi de la PNL, care, neregăsindu-se în structura PNL, s-au reorientat spre Geoană. Probabil vor fi şi alţii. Pentru că nici eu, nici preşedintele Ciucă, nici Bode... n-au de unde să ştie oamenii care nu mai sunt agreaţi de organizaţii ce vor face.

Însă, este o foarte mare diferenţă între faptul că, într-un partid mare, oamenii care au ambiţii politice, pe care nu ştiu dacă le pot satisface în PNL, se orientează spre Geoană undeva, şi grosul armatei PNL care îl susţine pe Nicu Ciucă în demersul prezidenţial, nu de acum, de multă vreme.

Am comentat de luni de zile că vine X, Y, că se întâmplă, că nu se întâmplă. Nicio clipă în PNL nu s-a pus în mod serios problema să-l înlocuim pe Nicolae Ciucă. Cei care l-au cunoscut pe Nicolae Ciucă, cu atât mai puţin. Pentru că domnul Ciucă e un om foarte cald, e un om care, în opinia noastră, este foarte competent, e un om care are soluţii şi care probabil că în campania electorală va arăta acest lucru şi românilor care se uită şi care chiar nu înţeleg de multe ori: "Domnule, de ce sunt unii care spun ceva şi unii care spun altceva?"

Jurnalist: Dar a făcut demersuri Mircea Geoană să atragă de partea lui o parte din PNL sau oameni din PNL?

Daniel Fenechiu: Nimic din ce a făcut Mircea Geoană nu e nepolitic. Politica este lupta pentru vot, lupta pentru vot înseamnă oameni. Mircea Geoană a contactat anumiţi lideri care ştia că nu stau foarte bine în PNL sau care plecaseră din PNL, să-i integreze în organizaţia domniei sale. Mie nu mi se pare o chestie ieşită din comun.

Pentru că Mircea Geoană, în momentul ăsta, îşi face o astfel de strânsură care să se subsumeze eforturilor domniei sale de a scoate un scor bun. Şi s-a dus la X care a plecat din PNL şi, mă rog, nu s-a regăsit în AUR. La Y care a plecat din PNL şi e în Forţa Dreptei. La Z care nu se mai găseşte pe liste. Au stat de vorbă direct sau prin intermediari cu oamenii ăştia, le-a făcut propuneri. Unii au venit şi ne-au spus: "Domnule, ne-a propus Geoană". Alţii nu ne-au spus, da?

Dar demersurile sunt cât se poate de evidente şi, repet, eu nu le văd ca şi condamnabile din perspectiva faptului că el îşi doreşte o astfel de strânsură. Pentru că Mircea Geoană asta face. Mircea Geoană nu a venit să spună: "Am o idee, ăsta e proiectul meu pentru România, cei care vor să vină lângă mine". Nu. El a mers chitit.

Jurnalist: Are ideea, dar nu are partidul. Partidul este foarte important.

Daniel Fenechiu: Nu, nici ideea nu o are, că dacă avea ideea şi o populariza în spaţiul public, probabil că oamenii care credeau în ideea promovată ar fi venit. Mircea Geoană a stat până în ultimul moment la NATO. Păi, domnule, dacă vrei să candidezi - ne ţii patru luni de zile cu "candidez, nu candidez" - îşi dădea demisia de la NATO cu patru luni înainte şi spunea: "Domnule, intru în lupta prezidenţială pentru România."

În loc să vorbeşti cu o reporteră de la o televiziune din Polonia sau din Cehia, de unde o fi fost, că să te prezinte ca preşedintele României, să comentăm noi două zile: "Domnule, a ajuns ăsta preşedinte fără să ştim". Mai bine făcea o chestie de genul ăsta.

Hai să ne înţelegem. Eu îl cunosc pe Geoană. N-am o problemă cu el. Nu sunt genul de om care să îi port ranchiună sau alte lucruri. Dar astea sunt trucuri ieftine. Adică, între Geoană şi Ciucă, care e un tip serios, evident că nu poate fi făcută comparaţie. Îl înţeleg şi pe Geoană. Vrea, îşi doreşte. A avut insuccesul cu Băsescu la momentul ăla. Deci, sunt lucruri pe care eu le înţeleg şi le înţeleg cu destul de multă bunăvoinţă.

Dar eu vă spun un lucru: demersul în sine este discutabil. Adică să-ţi faci o astfel de strânsură cu AUR, fugiţi din PSD, fugiţi din PNL că eşti din PSD-ul, fugiţi din USR. Dar sunt oameni care nu se mai regăsesc pe lista USR-ului şi de aia au fugit... au fost sub lista de eligibili. Şi atunci oamenii care vor să rămână acolo, că e mişto în Parlament, cred unii. Eu vă spun că nu-i chiar aşa.

În momentul în care munceşti, în momentul în care eşti zilnic acolo, în momentul în care vrei să faci anumite lucruri, în momentul în care te duci şi vorbeşti cu oameni şi îţi reproşează diverse lucruri şi trebuie să le explici, nu-i aşa. În momentul în care eşti acolo pur şi simplu, ca simplu parlamentar, e regulă.

Jurnalist: Acum, aşa, din experienţa mea de pe Parlament ca jurnalist, cred că sunt mai mulţi cei din a doua categorie decât cei din prima categorie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor