FBI: după asaltul cibernetic asupra Sony, pe listă urmează companii americane
alte articole
FBI a lansat luni un avertisment potrivit căruia hackerii folosesc softuri distructive pentru a provoca defectarea hard-discurilor companiilor americane, în urma atacului cibernetic care a făcut ravagii în reţeaua de calculatoare a companiei Sony Pictures Entertainment. Un purtător de cuvânt al FBI, citat de Reuters, a refuzat să spună dacă acelaşi virus a fost folosit şi în cazul atacului asupra Sony.
În avertismentul FBI s-a precizat faptul că acest program de tip 'malware' este capabil să şteargă datele existente pe hard-discuri odată instalat, “ceea ce le poate face inoperabile” şi poate duce chiar la oprirea unor reţele întregi. Este dificil şi foarte costisitor de recuperat orice discuri afectate de acest soft distructiv, iar uneori este imposibil, a atras atenţia biroul.
Un număr de detalii privind acest virus informatic a fost inclus în avertismentul lansat de FBI, care a fost distribuit luni administratorilor de securitate informaţională din cadrul companiilor americane. Asemenea avertismente de tip “fulger”, deşi frecvente, nu numesc victima atacurilor cibernetice descrise.
Unii profesionişti în securitatea cibernetică au lansat teoria conform căreia Coreea de Nord s-a aflat în spatele atacului care a pus stăpânire pe reţeaua Sony. Hackerii respectivi au făcut publice mai multe filme Sony, dintre care unele nu fuseseră date încă spre rulare în cinematografe, cum ar fi noua versiune a filmului “Annie”, precum şi altele, care fuseseră oferite spre vizionare publicului, aici fiind inclusă drama tancurilor celui de-al Doilea Război Mondial, intitulată “Fury” ("Furie", n.trad.)