Sistemul de emailuri al Departamentului de Stat american atacat de hackeri
alte articole
Departamentul de Stat american a luat o măsură fără precedent – închiderea întregului său sistem de emailuri ne-secretizate – în timp ce tehnicienii repară posibilele daune provocate de un atac al hackerilor.
Un oficial senior al Departamentului a declarat duminică că a fost detectată în sistem o “activitate dubioasă” în aceeaşi perioadă în care a avut loc un incident raportat anterior, în care a fost vizată reţeaua de calculatoare a Casei Albe. Incidentul a fost făcut public la sfârşitul lunii octombrie dar pe atunci nu au existat semne că ar fi fost afectat Departamentul de Stat. De atunci, un număr de agenţii, incluzând Serviciul Poştal american şi Serviciul Naţional pentru Vreme, au raportat că au fost atacate cibernetic.
Oficialul a declarat că, deşi niciunul dintre sistemele de emailuri secretizate ale Departamentului nu a fost afectat, acesta şi-a închis sistemul de emailuri în cursul zilei de vineri ca parte a unei opriri programate a unora dintre sistemele sale legate la Internet. Această oprire programată are ca scop îmbunătăţirea securităţii principalei sale reţele neclasificate de calculatoare.
Departamentul de Stat este aşteptat să adreseze problema închiderii reţelei de calculatoare după ce se vor efectua îmbunătăţirile în privinţa securităţii, luni sau marţi.
Oficialul a mai declarat, în condiţii de anonimat, că Departamentul se aşteaptă ca toate sistemele sale să opereze normal în viitorul apropiat imediat, dar a refuzat să discute despre cine ar fi responsabil pentru acest atac.
Pentru atacurile cibernetice anterioare au fost învinuiţi hackerii ruşi sau chinezi, deşi originea lor nu a fost niciodată confirmată oficial.