Un atac cibernetic a paralizat Sony Pictures
alte articole
Divizia de film a gigantului japonez a cerut angajaţilor săi să nu acceseze computerele de la birouri.
Sony Pictures, divizia de film al gigantului tehnologic japonez, a suferit un atac cibernetic de proporţii imense care a blocat toate serverele sale. Nu se cunoaşte cât timp este nevoie pentru a restabili sistemul, o zi sau trei săptămâni, relatează marţi El Pais.
Jean Guerin, purtătorul de cuvânt, s-a limitat la o scurtă declaraţie într-un comunicat: "Se investighează această problemă a sistemelor informatice". Neoficial, compania a clarificat faptul că serverele nu sunt afectate. Dar mai mulţi angajaţi au relatat - informaţiile „scurgîndu-se” pe social media – că se lucrează de la distanţă, de la calculatoare în afara reţelei interne.
Primele semne ale atacului au apărut luni dimineaţă la sediul din New York, de unde s-au răspândit în întreaga divizie. Diferenţa de fus orar a permis să fie dată alarma lucrătorilor din Los Angeles, compania cerându-le să nu lucreze pe calculatoarele de la locul de muncă.
Cei care au ajuns totuşi la birou, au găsit un mesaj pe computer, care ameninţa cu dezvăluirea de documente confidenţiale cu informaţii financiare începând de la ora 11, ora locală. Lucru care, până acum, nu s-a întâmplat.
Reddit, un forum pe internet, oferă mai multe informaţii despre eveniment dar fără a da un răspuns la ce s-a întâmplat. (http://www.reddit.com/r/hacking/comments/2n9zhv/i_used_to_work_for_sony_pictures_my_friend_still/).
Atacul a fost comis, se relatează, printr-un fişier comprimat (.zip) şi atacatorii s-au prezentat sub numele de Gardienii Păcii (Guardians of Peace), au semnat cu iniţialele #GOP, semnătură care apare şi în mesajul de pe calculatoare infectate.
Hackerii au preluat şi controlul asupra conturilor Twitter ale companiei.
Sony este una dintre companiile cele mai vizate de hackeri. Până în prezent, divizia de divertisment electronic a fost cea mai atacată. Conturile utilizatorilor de PlayStation şi datele de pe cardurile de credit ale acestora au fost victime ale mai multor atacuri. Pe 24 august a avut loc un atac cibernetic de tip DDos, deşi, potrivit companiei, nici unul dintre cele 53 de milioane de carduri de credit ale utilizatorilor nu au fost în pericol. În 2011, un alt atac a furat milioane de parole ale profilurilor utilizatorilor, care, mai apoi, au fost publicate.