Experţi: Moldova, printre ultimele ţări din Europa la cheltuielile publice pentru sănătate
alte articole
Finanţarea domeniului ocrotirii sănătăţii din surse publice, în ultimii ani, se situează la un nivel de 5,1 – 5,3% din Produsul Intern Brut (PIB). Chiar dacă în termeni nominali sumele alocate pentru acest sector au crescut, în termeni reali acestea înregistrează un trend oscilatoriu, chiar şi negativ pentru anul 2015, aceleaşi perspective înregistrându-se şi pentru anul 2016.
Drept consecinţă, în anul 2015, Moldova s-a situat printre ultimele ţări din Europa la capitolul ponderii cheltuielilor publice din totalul alocaţiilor pentru sănătate, fiind depăşită doar de Ucraina, se menţionează în raportul Centrului Analitic Independent Expert Grup - “Analiza cheltuielilor destinate ocrotirii sănătăţii în Republica Moldova”.
În anul 2015, cheltuielile publice destinate pentru ocrotirea sănătăţii au reprezentat 13,9% din totalul cheltuielilor publice, fiind pe locul trei după cheltuielile alocate pentru asistenţă socială şi cele pentru învăţământ. Lipsa unui sistem alternativ privind asigurările medicale de stat, corelată cu ineficienţa sistemului public de sănătate creşte semnificativ indicatorul plăţilor din buzunar.
Astfel, populaţia Moldovei este nevoită să-şi acopere nevoile de sănătate din surse financiare proprii. Marea parte din acestea sunt orientate pentru achiziţia de medicamente fiindcă nu toate sunt compensate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), plăţi legale pentru serviciile oferite de spitale şi medici, precum şi plăţi informale care nu sunt contabilizate. Indicatorul plăţilor din buzunar se situează în jurul valorii de 48% din totalul cheltuielilor pentru sănătate, fără perspective de îmbunătăţire în următoarea perioadă.
Principala sursă de finanţare a cheltuielilor publice pentru sănătate este reprezentată de contribuţiile de asigurări medicale plătite de angajatori şi angajaţi, care au crescut în anii 2013-2015 cu câte un procent în fiecare an, ajungând la 9%.
Transferurile de la bugetul de stat către Fondurile Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicală (FAOAM) continuă să fie o sursă esenţială de finanţare, dar un audit recent al Curţii de Conturi relevă faptul că, Guvernul plăteşte mult mai puţin pentru asigurarea medicală a persoanelor neangajate decât costul poliţei obligatorii. Transferurile de la bugetul de stat reprezintă aproape jumătate din suma necesară pentru acoperirea costurilor serviciilor medicale pentru categoriile asigurate de Guvern.
Indicatorii naţionali calculaţi în baza datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică ce caracterizează cadrul general al sistemului de sănătate arată că populaţia – în ultimii 20 de ani a scăzut cu aproximativ 1% anual, în 2015 fiind cu 18,2 % mai mică decât în 1995. Îmbătrânirea populaţiei – dacă în anul 1995 grupa de vârstă de peste 50 de ani reprezenta o pondere de 22% în totalul populaţiei, atunci în anul 2015 aceasta reprezintă o pondere de peste 30%. Morbiditatea populaţiei – dacă în anul 2000 erau înregistraţi 6 mii bolnavi la 10 mii de persoane, atunci în anul 2015 acest indicator se apropie de nivelul de 8 mii. Cheltuielile totale pentru ocrotirea sănătăţii au crescut în termeni nominali în medie cu 18,2% în anii 1995 – 2000, 27% în anii 2000 – 2005, 21% în anii 2005 – 2010 şi 6% în anii 2010 – 2015.
În contextul utilizării cheltuielilor în domeniul sănătăţii la elaborarea de noi politici specialiştii de la Expert-Grup recomandă să se ţină cont de multitudinea factorilor non-medicali care afectează eficienţa sistemului de sănătate.
Completarea veniturilor FAOAM din contul reducerii economiei informale. Veniturile rezultate în urma contribuţiilor obligatorii sub formă procentuală la salariu ar putea fi majorate odată cu întreprinderea unui set de măsuri care să favorizeze reducerea economiei tenebre şi incluziunea agenţilor economici în economia formală. Reducerea evaziunii fiscale din domeniul sănătăţii prin combaterea plăţilor informale. Una dintre cele mai mari cauze ale ineficienţei furnizorilor publici de servicii medicale şi a insatisfacţiei pacienţilor faţă de calitate rămâne a fi practica şi cuantumul plăţilor informale. Incluziunea acestora în contabilitatea reală a instituţiilor medicale ar genera resurse suplimentare pentru cheltuieli adiţionale.
