Expert în studii de securitate: În Occident nu există dubii că ruşii au avut un rol în alegerile din România. Mulţi se tem de un precedent
Expertul în studii de securitate Iulian Fota a declarat marţi, la B1 TV, că ruşii au încercat să influenţeze alegerile din România şi că decizia CCR de a anula primul tur al prezidenţialelor ridică semne de întrebare în UE cu privire la faptul dacă acesta va fi un precedent care va fi folosit şi de alţi membri ai blocului.
“Nu numai Franţa, şi alte state occidentale au vorbit [despre anularea alegerilor din România – n.r.]. Asta arată că ei nu au dubii asupra tabloului. Rama tabloului e clară, poate nu sunt clare detaliile, dar rama e clară. Faptul că România e o ţintă şi Rusia şi-ar dori şi ruşilor le-ar place să aibă aici o conducere favorabilă lor nu e o chestiune surprinzătoare, pentru că dacă pui cărămidă pe cărămidă şi vii cu un pic de analiză şi deducţie logică, lucrurile se leagă.
Pe de o parte, profilul pro-rus al lui Călin Georgescu e clar. Avem atâtea declaraţii din care înţelegem cum gândeşte omul ăsta şi vedem că gândirea lui, pe de o parte e antioccidentală şi pe altă parte e favorabilă ruşilor. Eu m-am uitat să văd de câte ori omul ăsta are o declaraţie defavorabilă, critică la adresa Rusiei şi n-am găsit niciuna. Toate sunt critice la adresa Occidentului şi, mai multe, sunt favorabile ruşilor. Deci e evident că ruşilor le-ar fi plăcut şi eu sunt absolut convins că au încercat”, a precizat expertul.
De asemenea, Fota a afirmat că nu ruşii sunt cei care au dus România “pe marginea prăpastiei”, aceştia au încercat “să dea un brânci, să dea o mână de ajutor”.
“Atât timp cât pe TikTok se lucrează pe bani, nu văd de ce ar fi fost atât de complicat ca entităţi ruseşti să fi plătit pe TikTok astfel încât mesaje favorabile ruşilor, prin susţinerea lui Georgescu, să fie tot mai vizibile. Circulaţia banilor, că e criptomonede sau de alte modalităţi, e vizibilă în lumea internetului pentru cei care au capabilităţi, iar mai toate statele occidentale importante au aceste capabilităţi”, a continuat el.
În plus, expertul este de părere că, în mod sigur, occidentalii au şi ei “informaţiile lor” cu privire la acţiunile ruşilor în legătură cu alegerile din România şi alte ţări europene.
“Ce constat eu e că, la nivel occidental, nu există dubii că în alegerile din România ruşii au jucat un rol. Acum, ca şi la Brexit, aceeaşi concluzie au tras-o şi britanicii repede. Detaliile le-au avut în timp, după ce au pus lucrurile cap la cap, s-au mai strâns informaţii. Din ce ştiu eu, a durat ceva ani până imaginea în Marea Britanie a amestecului rusesc pe Brexit a fost una clară. Ruşii au încercat să influenţeze alegerile din România. Probabil că ei (occidentalii) ştiu secretele lor, în detaliu, cum s-a acţionat sau pentru ei e suficient să tragă un semnal de alarmă”, a continuat fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate.
Totodată, Fota a spus că, în prezent, mulţi în Occident se întreabă dacă anularea alegerilor în România nu va constitui un precedent şi pentru alte state în Europa, în cazul în care ruşii se vor implica şi acolo, mai ales că în acest an vor avea loc alegeri importante în mai multe state UE:
“E vorba de precedent. Anularea alegerilor prin decizia unei Curţi Constituţionale, în context de influenţă rusească, este un precedent în Europa şi mulţi se întreabă dacă nu cumva acest instrument va fi folosit de alţii în situaţia în care pierde controlul situaţiei şi nu îşi pot proteja suficient de bine ţara faţă de influenţele externe. Mai ales că vin alegeri importante în Europa”.