EXCLUSIV: Viktor Şveţ, Macquarie Group: sectorul privat nu-şi va mai reveni niciodată

Credeţi că se întâmplă ceva greşit cu SUA sau economia globală? În ciuda unei moderate reveniri a economiei şi a şomajului coborât, mulţi nu sunt mulţumiţi cu situaţia economică prezentă şi nici cu previziunile următorilor ani. De la creşterea preţurilor produselor de bază, sau a costului educaţiei, la competiţia dură şi salariile mici, până la rate negative – pătura săracă şi clasa de mijloc au numeroase probleme cărora trebuie să le facă faţă.

Experţii guvernamentali şi băncile centrale încearcă să administreze o situaţie precară, dar nu par capabili să izoleze problema; cât despre oferirea unor soluţii nici atât. Sau poate că ei stiu care este problema, dar nu vor să vorbească despre ea pentru că adevărul ar fi prea şocant.

Îl avem în faţa pe Viktor Şveţ, strategul global al băncii de investiţii Macquarie Group. Nu numai că este capabil să gândească din perspective cu totul noi, mai important, nu îi este frică să îşi prezinte opiniile, care sunt pe cât de fascinante pe atât de şocante.

„Sectorul privat nu îşi va mai reveni niciodată, nu va mai multiplica banii niciodată”, afirmă el pentru Epoch Times. Tema principală a discursului său este axată pe „productivitatea scăzută a oamenilor” ceea ce ar însemna că astăzi, în lumea digitală, oamenii nu mai sunt capabili să crească productivitatea suficient de rapid pentru a justifica crearea de noi locuri de muncă şi creşterea de salarii. Soluţia? Roboţii preiau munca.

„La scară globală a dispărut productivitatea. Stagnarea, schimbările tehnologice, politica monetară, toate acestea suprimă creşterea productivităţii”, consideră el. Cât despre faptul că tehnologia ar trebui să facă oamenii mai productivi? Şveţ consideră că acest lucru a fost adevărat în prima şi a doua revoluţie industrială, când meseriile care dispăreau – de exemplu cea de căruţaş – se transformau în joburi hi-tech – de exemplu cea de şofer de taxi.

Cu toate acestea, în cazul celei de-a treia revoluţii tehnologice, maşinile nu mai cresc productivitatea oamenilor, ci îi înlocuiesc direct. Autovehiculul care se conduce singur va elimina complet şoferul. Apoi, chiar în cazul revoluţiilor tehnologice anterioare, care puneau un accent mai mare pe mecanică, deseori s-au scurs decenii întregi până când productivitatea şi-a revenit şi joburile au reapărut, iar acest lucru s-a petrecut numai după ce sectoarele de înaltă productivitate au început să domine economia.

„Ne aflăm acum în punctul de maximă inflexiune a curbei S. A început la sfârşitul anilor ’70, s-a accelerat în ultimii 5-10 ani, ratele de productivitate cad, nu cresc. Va lua timp să producem maşini, iar de data aceasta ele vor înlocui probabil cu totul oamenii”.

Iar în primejdie nu se află numai slujbele de slabă calificare, de genul şoferilor de taxi. Uitaţi-vă la New York Stock Exchange, unde cu greu mai poţi vedea un broker uman. Maşinile din New Jersey au preluat tranzacţionarea.

Normal, există companii şi sectoare în care maşinile cresc productivitatea oamenilor, dar acestea reprezintă o minoritate şi chiar şi acolo există mereu pericolul ca maşinile să înlocuiască oamenii complet.

„Părţi ale economiei devin extrem de competitive, iar în mare totul devine tot mai ne-competitiv. Cei două milioane de angajaţi ai firmei Walmart sunt mult mai puţin competitivi decât cele câteva sute de mii de angajaţi ai Amazon”, este de părere Şveţ. Venitul per muncitor al companiei Walmart este de 220 mii USD, la sfârşitul celui de-al doilea pătrar din 2016, comparativ cu 1 milion USD la Amazon.

Drept urmare, întreaga creştere a productivităţii a fost negativă în SUA cel puţin în ultima decadă, conform consiliului director al Federal Reserve din San Francisco. Aşa- numitul factor general al productivităţii a scăzut cu cel puţin 2% în cel de-al doilea trimestru al anului 2016.

Credite

Pentru a contrabalansa scăderea productivităţii, atât gospodăriile cât şi companiile, dar chiar şi guvernul, au încasat cantităţi nesustenabile de datorii pentru a ţine consumul la niveluri acceptabile.

„Când economiştii spun că putem continua în felul în care am făcut-o în ultimii 30 de ani, afirmaţia prezintă o lipsă de înţelegere a balanţei. Chiar cu rate ale creditului la zero, la anumite niveluri de datorie dai faliment pentru că sectorul privat pierde încrederea în sistem”, consideră Şveţ.

Acest fenomen de recesiune bilanţieră (balance sheet recession, n.r.) în care întreaga balanţă a economiei trebuie să se contracte pentru a recâştiga încrederea în sistem şi pentru a aduce înapoi ciclurile economice ale sectorului privat. Cazul cel mai cunoscut este cel al Japoniei. Fenomenul de recesiunea bilanţieră are loc acolo de aproape 25 de ani. Însă acum SUA şi Europa au aceeaşi problemă.

De la începutul deceniului ‘80, datoria totală a SUA a crescut cu un factor de 14, la 63.5 trilioane USD, cu toate acestea PIB-ul a crescut de numai 6.2 ori.

Şveţ susţine că lumea ar trebui să fi început deja să plătească datoriile pentru a întoarce iniţiativa către sectorul privat, dar consideră că populaţia nu ar putea suporta costurile sociale asociate cu acest proces.

„Ai putea elimina impactul supra-capacităţii prin deflaţie. Nimeni nu este pregătit să accepte că va trebui să arunce pe geam efortul unor decenii întregi de creştere doar pentru a elimina leverage-ul. Băncile se prăbuşesc, apar falimente, incapacităţi de plată, şomaj”.

Şveţ consideră că sărbătorile biblice, care apăreau odată la 50 de ani, în care sclavii erau eliberaţi şi datoriile iertate, sunt o idee bună, dar care nu poate fi pusă în practică în ziua de astăzi datorită intereselor particulare şi a mentalităţilor.

„Datoriile nu sunt răspândite în mod uniform, trăim încă într-o lume tribală, şi este mai uşor să începi un război decât să ierţi o datorie”, spune Şveţ.

Băncile centrale globale, cu politicile lor monetare iresponsabile de rate negative ale dobânzii şi uşurări cantitative, merg exact împotriva scenariului de scădere a datoriei, şi au un succes limitat, crede Şveţ.

„Aceasta era ideea politicilor monetare agresive: stimulezi învestiţia şi consumul. Niciuna dintre aceste variante nu funcţionează, nu există dovezi că ar funcţiona. Poate avea impact asupra preţului activelor, dar acesta nu curge către economia reală”, susţine Şveţ. „Trebuie ţinut minte că cei de la Fed nu sunt superman-i, ci doar persoane cu un IQ peste medie, care încearcă să facă o treabă extrem de dificilă în condiţii complexe”.

Atât supra-creditarea, politicile de injectare de bani ieftini pe pieţe, cât şi schimbările tehnologice sunt responsabile pentru creşterea gradului de inegalitate a veniturilor în întreaga lume – iar acesta este un alt indicator al revoluţiilor tehnologice. Mai puţini oameni controlează mai multă bogăţie. Conform World Bank, coeficientul GINI, care măsoară inegalitatea, a crescut de la 37.7 în 1986 la 41.3 în 2013. În China el a crescut de la 27.7 în 1984 la 42.1 în 2010. Cu cât coeficientul este mai mare, cu atât venitul este acumulat în mâna unui grup mai restrâns de oameni.

Creşterea rolului statului

Iar dacă sectorul privat nu-şi va reveni până când mare parte din datorie nu va fi ştearsă, lucru care nu se va întâmpla pentru că nici oamenii şi nici elitele nu vor că el să se întâmple, ce rămâne de făcut?

„Nimeni nu are vizibilitate; semnalele sectorului privat au murit. Sectorul privat nu ştie ce să facă. Cu cât sectorul public devine mai agresiv, cu atât scade vizibilitatea sectorului privat. Ei nu cheltuie şi investesc aşa cum ar trebui”, susţine Şveţ. Conform strategului, statul va lua iniţiativa. Singura întrebare este cum o va face.

"Trăim încă într-o lume tribală, este mai uşor să începi un război decât să ierţi o datorie” spune Viktor Şveţ, Macquarie Group.

„Trăim esenţial într-o lume în care domină semnalele sectorului public”, este el de părere, dând ca exemplu fenomenul actual în care băncile centrale mişcă pieţele mai mult decât o fac profiturile sau datele economice. „Dacă sectorul privat refuză să multiplice banii, o va face statul”.

Totuşi această nouă abordare va avea efectele sale secundare.

„Sectorul public nu are cicluri, aşa cum are sectorul privat. Teoria investiţiilor a evoluat pe baza ciclurilor. Dacă devii dominat de sectorul public, atunci investiţiile în sensul tradiţional al cuvântului nu mai sunt posibile.

Teoria ciclurilor de business vorbeşte despre expansiune şi contracţie a monedei şi a creditului, a activităţii economice, a câştigurilor şi a valorii stocurilor. Dacă există suficientă monedă şi credit, firmele investesc, cresc şi angajează oameni. Consumul creşte, profiturile companiilor cresc şi ele. Acţiunile tind să îşi ridice valoarea, formând un ciclu expansionist.

Acest lucru nu este adevărat pentru stat. Investiţia publică în infrastructură şi tipărirea de bani de către băncile centrale creează un super ciclu, la sfârşitul căruia există o mare cădere. Indicele S&P 500 este la cele mai mari valori în ciuda faptului că profiturile totale ale S&P 500 au scăzut pentru fiecare perioadă de raportare din cel de-al treilea trimestru al lui 2015. Iar piaţa se aşteaptă ca Fed-ul să facă lucrurile să meargă în continuare.

„Ciclul public depinde de politic. Oamenii evită soluţiile radicale, aşa că fac niţel aici, niţel dincolo, doar pentru a menţine aparenţa lucrurilor, consideră Şveţ.

Cu toate acestea, către final, dacă sectorul privat nu îşi revine, statul este cel care va fi obligat să preia mai multă putere, iar, conform lui Viktor Şveţ, statul evoluează către fascism sau comunism din nou, aşa cum a făcut-o în 1920 sau 1930, când mediul economic era asemănător cu cel de astăzi.

„Generaţiile tinere preferă comunismul pentru că pare că include pe toată lumea, înfăţişează o imagine luminoasă a viitorului. Nimeni nu crede în el, dar dă bine şi tinerii par că nu au nimic de pierdut. Cei mai maturi au tendinţa să fie mai rasişti, mai protecţionişti, mai înclinaţi să judece imigraţia, şi cred mai greu într-un viitor luminos, unde toată lumea se ţine de mână şi trăieşte fericit într-un loc însorit”, crede Şveţ.

Oricum ar fi, rezultatul poate fi similar cu ceea ce s-a întâmplat în 1930 în Europa şi SUA – mai puţină globalizare şi mai multă putere acordată statului.

„Pendulul se înclină fără îndoială către mai multă autoritate pentru stat, iar acesta va decide unde se strânge capitalul”, susţine Şveţ. Într-un fel sau altul va afecta sectorul privat, probabil prin naţionalizarea băncilor sau a asiguratorilor. „Este imposibil să prevezi modul în care va fi descărcată povara datoriei”.

Există totuşi programe guvernamentale despre care Şveţ crede că pot creşte productivitatea umană, şi care pot face să beneficieze sectorul privat – de exemplu cercetarea şi dezvoltarea guvernamentală (exemplul NASA din anii '60) şi, de asemenea, programele de re-profesionalizare care pot permite oamenilor recalificarea, pentru a rezista în competiţia cu maşinile.

Pe termen lung, Şveţ crede că sectorul bio-tehnologiei poate avea un rol în acest proces, dar suntem încă departe de acest moment.

Cum investim

În ciuda tuturor acestor provocări, Şveţ recomandă clienţilor săi unele tipuri de acţiuni. „Evoluţiile în viitorii 5 sau 10 ani pot fi dramatice. Cum investeşti în acest climat? Există două moduri de abordare. Primul este să asumi că sectorul privat nu-şi va reveni niciodată. Tot ce poţi face este să investeşti în cicluri ale sectorului public”.

Asta înseamnă că putem uita de profituri corporatiste, sau raporturi preţ-profit ale S&P 500, aşa cum fac deja mulţi investitori. Singurul lucru care va conta va fi activitatea sectorului public în forma intervenţiilor băncilor centrale şi a programelor de stimulare guvernamentale.

Un exemplu extrem al acestui tip de cicluri este probabil Venezuela. Deşi ţara se prăbuşeşte, populaţia a rămas fără alimente şi moneda de dizolvă într-o spirală a hiper-inflaţiei, activitatea bursei de acţiuni a crescut de zece ori de la începutul anului 2012. Realitatea din teren a afectat preţul acţiunilor mult mai târziu, doar recent, când piata a scăzut 15% de la începutul anului.

Cealaltă opţiune este să investeşti ţinând seama de previziuni destul de întunecate şi de unele tendinţe prevăzute de Şveţ. „Oamenii gândesc în termenii secolului 20, dar este atât de învechit!”

Niciuna dintre tendinţele despre care vorbeşte Şveţ nu poate fi descrisă ca având un caracter optimist sau inspiraţional, dar portofoliul Macquarie care respecta aceste previziuni a bătut indexul MSCI World cu 30% din 2015.

„Cea mai importantă tendinţă este declinul profitului pentru oameni; înlocuirea oamenilor; companile biotech; îmbunatăţirea tehnologică a oamenilor (transhumanism); opiumul pentru oameni – de exemplu jocurile pe computer sau pariurile, casino-urile, loteriile etc.”, consideră Şveţ.

Apoi există teme legate de riscurile geopolitice şi potenţiale războaie regionale, sau nelinişti civile: puşcării, centre de detenţie, arme, drone. O altă temă este cea a companiilor care servesc nevoi generate de declinul demografic şi îmbătrânirea populaţiei occidentale, astfel încât companiile care deţin spitale, operatori funerari, instituţii psihiatrice – ar trebui să meargă, de asemenea, bine.

Pe partea oarecum mai pozitivă, Şveţ pomeneşte de factorii tehnologici precum Google şi Amazon. Aceste companii ar trebui să lucreze independent de guvern şi de schimbările structurale de lungă durată. „Ar trebui să meargă indiferent ce”.

Iar dacă cititorii nu vor să profite de pe urma acestor sectoare întunecate, există întotdeauna aurul.

„Dacă vă gândiţi la aur, aurul pierde numai dacă economia devine normală şi ciclurile sectorului privat revin. Dacă aşa vor sta lucrurile, aurul poate deveni din nou 100 USD uncia. Celelalte variante – deflaţie, stagflaţie, hiperinflaţie – ar trebui să fie variante bune pentru aur.

Cât despre revenirea la standardul monedelor bazate pe aur, Şveţ are veşti proaste: „Standardul bazat pe aur apare după războaie, nu înaintea acestora”.