Şcoala austriacă pentru investitori: adevăratul model al capitalismului
alte articole
Pentru majoritatea oamenilor, capitalismul ar presupune ca oamenii şi corporaţiile să producă tot mai mulţi bani şi să acumuleze cât mai multă bogăţie.
Dar acest lucru este greşit, cel puţin potrivit şcolii austriece de economie, predată şi practicată la începutul secolului trecut de către Carl Menger şi Ludwig von Mises în Viena.
Teoriile şcolii austriece reprezentau un curent popular al gândirii economice în societate, cel puţin până în anii 1950. Dar astăzi, puţine universităţi predau această şcoală iar economia, monetarismul şi keynesianismul neoclasice au prioritate.
Acest lucru nu înseamnă că ideile promovate de şcoala austriacă şi-ar fi pierdut din valoare, ci doar că au fost eclipsate de cei care au păstorit economia globală.
Şcoala austriacă predă un sistem de capitalism mult mai armonizat cu resursele planetei şi cu spiritul uman decât ar fi, de exemplu, simpla motivaţie a profitului în şcoala neoclasică.
Deoarece ideile ajută de asemenea investitorii să navigheze prin apele înşelătoare ale pieţelor financiare de astăzi – mulţi adepţi ai şcolii austriece au prezis criza financiară din 2008 – câţiva austrieci moderni s-au adunat şi au scris Şcoala austriacă pentru investitori.
Şcoala austriacă pentru investitori este o explicaţie cuprinzătoare a capitalismului aşa cum este el înţeles de către şcoala austriacă, precum şi a principiilor sale, testate în timp, în domeniul investiţiilor, fiind folosite citate originale şi teme ale marilor gânditori ai şcolii precum Ludwig Von Mises, Friedrich Hayek şi Carl Menger.
Pe de altă parte, cartea este un semnal de alarmă serios despre starea economiei de astăzi.
„Şcoala austriacă arată clar de ce aşa numita perspectivă ‘ortodoxă’ despre investiţie se învecinează cu iresponsabilitatea”, au scris autorii Rhim Taghizadegan, Ronald Stöferle, Mark Valek şi Heinz Blasnik.
Mulţi analişti consideră că există ceva greşit în ceea ce priveşte modelul şi cadrul economic actual şi că Visul American nu mai funcţionează, dacă a făcut-o cumva vreodată. Motivul, potrivit şcolii austriece, este acela că actualul sistem este unul deformat, bazat pe stimulente.
„Pieţele, preţurile şi ratele dobânzilor sunt instrumente care servesc coordonării acţiunilor a nenumărate persoane. Dacă aceste instituţii ale diviziunii muncii sunt distorsionate, atunci coordonarea este împiedicată”, susţine cartea.
Aici autorii cărţii se referă în principal la sistemul monetar bazat pe credit, unde banca centrală stabileşte cel mai important preţ al economiei, şi anume rata dobânzii.
Cel mai important preţ
Rata dobânzii descrie relaţia dintre deponenţi, care renunţă astăzi la consum pentru a-şi împrumuta banii antreprenorilor, care folosesc acei bani pentru a crea capital, de care beneficiază societatea.
Dacă rata dobânzii este determinată de piaţă şi nu de o autoritate centrală, atunci deponenţii vor economisi suficienţi bani pentru a oferi antreprenorilor mijloacele necesare pentru a produce lucrurile de care are nevoie societatea.
Dacă rata dobânzii este prea scăzută, aşa cum este acum, consumul se transformă în consumerism şi antreprenorii produc lucruri de care societatea nu are nevoie.
„Economisirea şi consumul, dacă sunt înţelese corect, sunt orientate către viaţă”, susţine cartea. „Dezintegrarea relaţiei dintre economisire şi consum sub presiunea politicului este, în cele din urmă, dăunătoare vieţii”.
Şcoala austriacă este de părere că piaţa este mai îndrituită decât guvernul să stabilească ratele şi preţurile, deoarece ea reflectă o mulţime enormă de decizii individuale, fiecare conţinând informaţii unice la care autoritatea centrală nu poate avea acces.
În prezent, băncile centrale susţin că deţin toate informaţiile pentru a lua decizii potrivite în privinţa ratelor dobânzii, dar şcoala austriacă adoptă o abordare mult mai pragmatică.
„F.A. Hayek, în special, critică amăgirea în privinţa deţinerii cunoaşterii, eroarea de a crede că cineva poate explica imediat totul, în mod raţional, şi că poate înlătura toate inconsistenţele şi necunoscutele din lume”, susţine cartea. „Aceste inconsistenţe au o importanţă specială pentru analist, filosof, antreprenor şi investitor.”
“Economisirea şi consumul, dacă sunt înţelese corect, sunt orientate către viaţă. Dezintegrarea relaţiei dintre economisire şi consum sub presiunea politicului este, până la urmă, dăunătoare vieţii”.
Acelaşi lucru este adevărat şi în privinţa interferenţei guvernamentale pe pieţe, care duce la corupţie datorită puterii centralizate – lucru pe care îl vedem acum în tratamentul favorabil acordat corporaţiilor şi băncilor şi care a devenit norma după prăbuşirea Lehman Brothers.
„Punctul decisiv este combinaţia de iniţiative guvernamentale şi private: guvernul arată drumul, îşi impune voinţa în faţa opoziţiei, acoperă cantitatea necesară de debit şi o stimulează, în timp ce băncile şi antreprenorii obţin profituri – care sunt cu atât mai mari cu cât [aceştia] sunt mai apropiaţi de guvern”, susţine cartea. „Acest sprijin pentru activitatea economică cu siguranţă se va infiltra în cele din urmă, pas cu pas, în sânul întregii populaţii, dar va produce distorsiuni masive”.
Serviciu, nu lăcomie
Ce spune şcoala austriacă despre antreprenorii şi investitorii lacomi?
Mesajul de bază este acela că nici investiţiile şi nici companiile nu ar trebui să aibă ca obiectiv lăcomia. Ci dorinţa de a oferi altor persoane ceva de valoare prin mijloace cinstite.
„O companie obţine profituri dacă închide o breşă în structura economiei, care există datorită greşelilor făcute de alţi actori. Valoarea adăugată nu este în detrimentul altor factori precum munca, ci un semnal că anumiţi factori nu au fost suficient preţuiţi de piaţă”. Cu alte cuvinte, compania reuşeşte să asigure o alocare mai bună a resurselor, întreaga societate beneficiind.
Acelaşi lucru este adevărat pentru investiţii, care nu sunt limitate la cumpărarea de acţiuni sau obligaţiuni, ci mai degrabă au rolul de a construi ceva prin diverse activităţi:
„Investiţia este întotdeauna o activitate antreprenorială. Constă în asumarea anumitor riscuri cu scopul creării unor valori viitoare pentru beneficiul altor oameni. Din perspectiva subiectivistă a şcolii austriece, trebuie să fie îndeplinite patru condiţii pentru ca un produs sau un serviciu să reprezinte o valoare pentru care alţi oameni sunt pregătiţi să plătească:
- trebuie să adreseze o nevoie sau un obiectiv uman
- trebuie să fie utilă la satisfacerea acestei nevoi, respectiv să ajute oamenii să îşi atingă obiectivele
- oamenii trebuie să fie informaţi în privinţa ofertei
- bunul sau serviciul trebuie să fie disponibil oamenilor în locul potrivit şi la momentul potrivit.
O valoare mai mare poate fi de asemenea adăugată de:
- recunoaşterea nevoilor nesatisfăcute sau slab servite, respectiv recunoaşterea soluţiilor pentru problemele oamenilor şi a modalităţilor mai bune pentru atingerea obiectivelor umane
- îmbunătăţirea soluţiilor existente
- oferirea de lecţii privind soluţii existente
- îmbunătăţirea disponibilităţii unor astfel de soluţii”
Acest lucru este diferit de situaţia actuală, când multe produse oferite în prezent nu îndeplinesc criteriile de mai sus şi sunt bazate doar pe piaţă şi chiar pe crearea artificială a unei pieţe, prin stimularea dorinţei pentru produse care nu sunt necesare.
„Se presupune că apoi [distorsiunea relaţiei timp-preferinţă] – după părerea lui Joseph Schumpeter – va fi compensată prin tehnici psihologice de marketing, adică vânzări manipulate sub presiune, şi slogane politice. Marketingul şi politica cer mai mult ca niciodată un consum suplimentar”.
Consumul este în principal finanţat de datorie, nu de activităţi productive. Din nou, ratele joase ale dobânzii care finanţează datoriile joacă un rol important.
Doar ceea ce este necesar
„Achiziţionarea de avere este un proces activ. Descrie potenţialul nostru ca fiinţe umane libere de a atinge obiectivele pe care ni le propunem”, susţine cartea. „Prin urmare, Mises scrie des despre obiectivele umane servite de activitatea economică, şi niciodată despre pofte, ‘creştere’ sau produs intern brut”.
Niciunul dintre specialiştii austrieci nu susţine achiziţionarea de mai multă avere decât este necesar, ca mijloc al atingerii obiectivelor - idee centrală, a maximizării profiturilor, promovată de şcoala neoclasică.
Ludwig Von Mises scria: „Producţia nu este ceva fizic, natural sau extern; este un fenomen spiritual şi intelectual. Cerinţa sa de bază nu constă în munca umană şi forţele şi lucrurile naturale externe, ci în decizia mentală de a utiliza aceşti factori ca nişte mijloace pentru atingerea obiectivelor. Rezultatul său nu este realizat de trudă şi problemele respective în sine, ci de faptul că muncitorii sunt ghidaţi de raţiune”.
„Şcoala austriacă pentru investitori” contribuie la dezbaterea filozofică despre modul în care ar trebui să fie condus un sistem capitalist adevărat şi probabil răspunde la o mulţime de întrebări pe care le au cei care critică distorsionarea actuală a ceea ce numim capitalism.
Dar nu se opreşte aici. Cartea are o secţiune informativă despre bani şi aur şi câteva principii testate în timp pentru economii şi investiţii, precum şi informaţii succinte despre speculaţii.
Dacă nu aţi citit despre Şcoala Austriacă sau nu aţi studiat-o în mod corespunzător, atunci cartea „Şcoala austriacă pentru investitori” oferă o introducere cuprinzătoare şi în acelaşi timp uşoară în această şcoală de gândire care are multe beneficii practice.
