EXCLUSIV. Cum poate fi realizată unirea României cu R.Moldova (interviu)

”Este nevoie de inserarea în preambulul unei noi şi viitoare Constituţii a României, dacă nu chiar a celei prezente, a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării. Asumarea idealului unirii de către o forţă politică românească devine o condiţie absolut necesară”, explică istoricul Constantin Corneanu într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (OGRRM) trebuie reînfiinţat pentru a creşte calitatea relaţiei dintre Bucureşti şi Chişinău, iar propunerea de înfiinţare a unei Comisii Prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii nu este una fericită.
Piaţa Universităţii, manifestaţie unionistă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Matei Dobrovie
03.08.2015

”Este nevoie de inserarea în preambulul unei noi şi viitoare Constituţii a României, dacă nu chiar a celei prezente, a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării. Asumarea idealului unirii de către o forţă politică românească devine o condiţie absolut necesară”, explică istoricul Constantin Corneanu într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, Oficiul pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (OGRRM) trebuie reînfiinţat pentru a creşte calitatea relaţiei dintre Bucureşti şi Chişinău, iar propunerea de înfiinţare a unei Comisii Prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii nu este una fericită.

Epoch Times: Care credeţi că ar fi paşii care ar trebui parcurşi pentru unire? Este acest demers realizabil în prezent dat fiind că UE vorbeşte doar de integrarea europeană a Moldovei, şi ea incertă în lipsa unei perspective clare de aderare? Mai mult, există cu adevărat dorinţa unirii în Republica Moldova, dat fiind că societatea este în continuare divizată între vectorul estic şi vestic?

În contextul apropierii clipei în care se vor aniversa 100 de ani de la Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România, susţin necesitatea formulării unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi inserarea în preambulul unei noi şi viitoare Constituţii a României, dacă nu chiar a celei prezente, a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării. În contextul evoluţiei evenimentelor politico-diplomatice din Republica Moldova şi din spaţiul CSI, precum şi al eforturilor UE de extindere a spaţiului de securitate şi prosperitate de la frontierele sale, se impune ca relaţia bilaterală dintre România şi Republica Moldova să se bucure de o atenţie specială, sporită, din partea instituţiilor administraţiei publice centrale şi a factorilor de decizie politico-militară de la Bucureşti.

Acordarea unei atenţii aparte acestei relaţii bilaterale, atât din punct de vedere politic cât şi administrativ, impune necesitatea organizării unei/unor formule instituţionale care să gestioneze acest proces complex dintre România şi Republica Moldova, precum fostul Oficiu pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (OGRRM) din cadrul Cancelariei Primului-Ministru (din perioada 2001 - 2009), dacă nu chiar reînfiinţarea OGRRM, pentru a se putea gestiona relaţia dintre România şi Republica Moldova la cote valorice ridicate şi a se da, astfel, un semnal politico-diplomatic extrem de puternic către UE, NATO, CSI, Federaţia Rusă şi nu numai, referitor la interesele strategice ale României în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi la afirmarea dorinţei statului român de a deveni vectorul intereselor strategice ale UE şi NATO în spaţiul geopolitic ex-sovietic.

Asumarea de către o forţă politică românească a idealului unirii/reîntregirii spaţiului românesc devine o condiţie absolut necesară pentru a mai putea vorbi despre acest lucru. Totodată, sprijinirea de către România a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, implicarea în proiectele ce vizează asigurarea securităţii energetice a RM, precum şi sprijinul economic şi politic în relaţia cu centrele de putere geopolitice din spaţiul ex-sovietic nu ar trebui să impieteze asupra necesităţii păstrării, în suflete şi în conştiinţă, şi afirmării idealului reîntregirii spaţiului de pe ambele maluri ale Prutului, chiar şi într-o Europa unită.

Acest ideal trebuie să rămână scump sufletului fiecărui român indiferent de vremurile istorice pe care le traversăm. Totodată, făcând referire la strigătul de durere al românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917, „Fraţilor nu ne lăsaţi, nu ne uitaţi!”, suntem obligaţi de istorie, de adevărurile existenţei noastre istorice zbuciumate, să ne gândim şi la ei, românii din spaţiul transnistrean, din Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Maramureşul istoric, să înţelegem ce şi cum se întâmplă şi să acţionăm pentru apărarea identităţii lor naţionale, pentru respectarea drepturilor lor cetăţeneşti şi umane.

Există scepticism în ceea ce priveşte idealul unirii/reîntregirii cu România în rândul cetăţenilor Republicii Moldova, iar sondajele de opinie relevă procente care pot să descurajeze într-un astfel de demers. Totuşi nu avem voie să renunţăm la ceea ce noi am pierdut pe 28 iunie 1940, confirmat, mai apoi, de Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947. Să nu uităm că, totuşi, după cum declara generalul Ion Antonescu, pe 1 decembrie 1940, „a fost pedepsită o naţiune, care va fi eternă, pentru păcatele unei generaţii, care este trecătoare” în acea teribilă vară – toamnă a pătimirii noastre din 1940.

Actuala mişcare unionistă civică, formată preponderent din tineri, are mult entuziasm şi îşi afirmă hotărât caracterul apolitic. Are ea însă expertiza necesară pentru a face unirea şi este ea capabilă să obţină şi sprijin politic?

”Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm, de înţelegerea adevărurilor istorice şi de construirea unor strategii adecvate secolului XXI”.

Sperăm că da, însă este nevoie de un efort constant în a obţine sprijinul factorului politic de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi un sprijin internaţional semnificativ în favoarea unei dreptăţi istorice şi al unui adevăr nepieritor. Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm, de înţelegerea adevărurilor istorice şi de construirea unor strategii adecvate secolului XXI. Sprijinul politic trebuie să fie credibil, serios, neviciat de politicianism şi de interese obscure, de conjunctură. Toate aceste idealuri vor necesita un efort aparte în peisajul politic românesc actual şi într-un context internaţional marcat de numeroase şi neprevăzute instabilităţi.

Cum apreciaţi cererile unioniştilor de creare a unei Comisii prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii, a unei Comisii parlamentare permanente comune România - Republica Moldova şi a Oficiului pentru Gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în directa subordine a premierului?

Consider că a cere existenţa unei Comisii Prezidenţiale pentru analiza impactului Unirii nu reprezintă o idee fericită. Nu cred că un ideal precum cel al unirii/reîntregirii poate fi adus în discuţia unei Comisii Prezidenţiale. În cazul în care, prin absurd, se va decide de către membrii ei că nu se merită, că nu este oportun din punct de vedere politic, economico-social şi strategic, ce vom face cu idealul nostru? Idealul reîntregirii neamului românesc se afişează şi se susţine prin recursul la adevărul istoric şi la manifestarea de voinţă publică a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului, şi nu numai, reprezentaţi de clasa politică conducătoare în dialogul politic intern şi internaţional. În ce priveşte celelalte două cereri, pot spune că ele se subsumează dorinţei de a întări relaţia bilaterală, atât din punct de vedere politic cât şi administrativ, prin diferite formule instituţionale care să gestioneze această relaţie complexă şi aparte dintre România şi Republica Moldova.

Dr. Constantin Corneanu este preşedintele Consiliului-Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”.

Recomandam şi: Cât de fezabilă este unirea R.Moldova cu România (interviu)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor