EXCLUSIV. Cât de fezabilă este unirea R.Moldova cu România (interviu)

”Comunitatea internaţională nu se poate implica decât în măsura în care elitele politice conducătoare din România şi/sau Republica Moldova, iniţiază un astfel de demers politico-diplomatic ale cărui consecinţe interesează şi afectează UE şi NATO. Unirea Republicii Moldova cu România nu poate deveni o problemă europeană dacă nu există o manifestare locală de voinţă în acest sens”, explică istoricul Constantin Corneanu într-un interviu acordat Epoch Times. Expertul mai atrage atenţia că există şi bariere juridice în calea Unirii în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi-n Constituţia României. În opinia sa, un faliment public al statului Republica Moldova ar putea fi totuşi începutul repetării unui scenariu asemănător celui care a dus la reunificarea germană.

Epoch Times: Cum apreciaţi apelul unioniştilor moldoveni la Consiliul European şi Comisia Europeană de a face din unirea Republicii Moldova cu România o problemă europeană? Ce efecte poate avea un astfel de demers?

Cred că cei care au iniţiat un astfel de demers s-au gândit la o implicare a comunităţii internaţionale în această chestiune a neamului românesc, respectiv reîntregirea spaţiului românesc, în conformitate cu principiile Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, însă nu cred că este o chestiune pragmatică, realistă. Comunitatea internaţională nu se poate implica decât în măsura în care cineva, în speţă elitele politice conducătoare din România şi/sau Republica Moldova, iniţiază un astfel de demers politico-diplomatic ale cărui consecinţe interesează şi afectează UE şi NATO.

Unirea Republicii Moldova cu România nu cred că poate deveni o problemă europeană dacă nu există o manifestare locală de voinţă în acest sens. Totuşi, nu mai suntem în veacurile trecute când Valahia şi Moldova, fără a mai vorbi despre Ardeal, se aflau sub protecţia şi suzeranitatea Marilor Puteri, iar elitele politice autohtone trebuiau să convingă cancelariile diplomatice de existenţa românilor, precum şi a drepturilor lor politice şi de autodeterminare.

Cancelariile diplomatice europene, fără a mai vorbi despre Federaţia Rusă şi SUA, nu pot să sprijine ceva ce nu există, respectiv un proces politico-diplomatic aflat în derulare pe ambele maluri ale Prutului. Ce efecte poate avea un astfel de demers? Mi-e teamă că se poate duce în derizoriu, prin astfel de idei fără conţinut, un mare ideal care are nevoie de un pragmatism specific secolului XXI.

Ce bariere constituţionale sau legale împiedică unirea dintre cele două ţări? S-a tot vorbit despre modelul reunificării germane...Sunt comparabile cele două cazuri?

Modelul reunificării germane poate fi studiat pentru a putea găsi asemănări cu situaţia românească şi ar putea construi un proiect de reîntregire a neamului specific secolului XXI şi unei realităţi internaţionale diferite de cea din 1989 – 1990. Pentru a putea înţelege mai bine cele petrecute în 1989 – 1990, trebuie reamintite câteva lucruri: în cursul zilei de 31 octombrie 1989, liderii RDG şi ai Partidului Socialist Unit German (PSUG) au aflat, cu stupoare, că RDG-ul era falimentar şi că, în curând, va deveni un stat insolvabil. Gerhard Schürer, şeful planificării de stat, a prezentat un raport care a stârnit frisoane: 60% din întreaga bază industrială a RDG-ului putea fi eliminată ca deşeu, iar productivitatea fabricilor şi minelor era cu aproape 50% în urma celei din RFG.

Datoria externă a RDG era de 123 miliarde de mărci germane şi creştea în fiecare an cu 10 miliarde. RDG-ul trebuia să negocieze urgent cu RFG-ul un împrumut de două sau trei miliarde de mărci vest-germane, pe termen scurt, în condiţiile în care FMI urma sa-i ceară socoteală în mai puţin de două săptămâni. Credibilitatea RDG-ului ca stat solvabil era pusă, astfel, în discuţie. Kremlinul a refuzat să-i ajute pe est-germani, în pofida cererilor repetate făcute de Egon Krenz la Moscova, cu ocazia vizitei din 1 noiembrie 1989, şi a recomandat să nu se tragă în popor în cazul în care est-germanii vor forţa trecerea în Berlinul de Vest.

Trebuie menţionat faptul că, în 1949, arhitecţii Constituţiei RFG-ului vor consemna în Preambulul acesteia următoarele: „Întregul popor german rămâne mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare unitatea şi libertatea Germaniei şi să se afirme ca un membru egal în drepturi într-o Europa unită”. Dintr-o astfel de perspectivă se poate înţelege Programul în 10 puncte propus de către cancelarul Helmut Kohl în plenul Bundestagului pe 28 noiembrie 1989, precum şi cancelariilor occidentale şi Administraţiei SUA. Programul lui Helmut Kohl urma sa accelereze procesul reunificării germane.

În Constituţia României nu se află, din păcate, niciun text asemănător celui din Constituţia RFG-ului din 1949. Pe 26 martie 2013, în contextul aniversării a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la dezbaterea cu tema 27 martie 1918 - model pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, organizată de către Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie împreună cu alte asociaţii din cadrul Platformei Civice - Acţiunea 2012, am subliniat importanţa rolului jucat de elitele politice, basarabene cu precădere, în evoluţia procesului istoric de reîntregire a ţării, la 27 martie 1918, precum şi necesitatea unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Acum se vehiculează această idee a colapsului instituţiilor statului de dincolo de Prut, însă o recunoaştere oficială, formală, publică, internă şi internaţională nu există şi, totodată, România nu are un Program în 10 puncte precum a avut RFG-ul pentru RDG.

Totodată, am reiterat importanţa existenţei în preambulul noii Constituţii a României a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării, respectiv inserarea următorului text: „Întregul popor român este mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum şi în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, reîntregirea României şi afirmarea acesteia ca un membru egal în drepturi într-o Europa unită”. Înregistrarea video a manifestării este o mărturie a acestui demers. Organizatorii urmau să înainteze un text, cu propunerile de la manifestare, către Comisia de Revizuire a Constituţiei care era funcţională în acel moment. Este nevoie de o astfel de prevedere constituţională care să motiveze, dacă nu să determine, orice om politic şi de stat român, sau orice forţă politică din România sau Republica Moldova, să iniţieze un astfel de demers politico-diplomatic şi juridic, chiar şi după model german.

Unii analişti moldoveni afirm că există o clauză de eternitate în Declaraţia de Independenţă a R.Moldova care ar împiedica unirea. Ce prevede aceasta şi cum vedeţi interpretarea că instituţiile de la Chişinău, cangrenate de corupţie, se află deja în colaps, existând deci posibilitatea ca această clauză să fie depăşită?

În Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 se prevede că „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. În contextul în care Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, pe 5 decembrie 2013, că Declaraţia de Independenţă este peste Constituţia Republicii Moldova şi Declaraţia de Independenţă are clauză de eternitate, unii analişti politici de la Chişinău consideră că această prevedere, denumită Clauză de Eternitate, face ca art. 142 privind limitele revizuirii Constituţiei (alin. 1. Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale) să devină inoperabil din perspectiva unirii.

În opinia celor care pot fi consideraţi ca fiind antiunionişti, la Chişinău, a cere unei elite politice conducătoare din Republica Moldova să achieseze la idealul unirii/reîntregirii spaţiului românesc reprezintă o încălcare foarte gravă a Constituţiei Republicii Moldova, o trădare a statalităţii acesteia. Domnul Igor Boţan susţine că se poate trece peste această Clauză de Eternitate, o noţiune care a fost dezvoltată de constituţionaliştii israelieni şi norvegieni, doar în situaţia când colapsează instituţiile statului. Eu cred, spre deosebire de domnul Igor Boţan, că dacă există voinţă politică la Chişinău, în sensul dorinţei de unire/reîntregire, se poate trece peste Clauza de Eternitate.

Un faliment public al statului Republica Moldova ar putea fi începutul repetării unui scenariu asemănător celui german din 1989 – 1990. În acest moment se vehiculează această idee a colapsului instituţiilor statului de dincolo de Prut, însă o recunoaştere oficială, formală, publică, internă şi internaţională nu există şi, totodată, România nu are un Program în 10 puncte. Totodată, corupţia este un factor destabilizator în ceea ce priveşte securitatea naţională a Republicii Moldova, dar elitele politice conducătoare de la Chişinău încearcă să reziste, cu ajutorul instituţiilor politice şi financiare internaţionale, unui posibil colaps instituţional.

Dr. Constantin Corneanu este preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”.

Va urma cea de-a doua parte a interviului despre paşii concreţi care trebuie făcuţi pentru a realiza unirea.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.