EXCLUSIV. Cât va plăti Rusia pentru transnistrizarea Ucrainei (interviu)

Specialistul în geopolitică Marius Văcărelu explică într-un interviu acordat Epoch Times de ce o transnistrizare a Donbasului nu este în interesul economic al Rusiei. Menţinerea unor republici separatiste neviabile şi nerecunoscute în zonă va necesita finanţări mari de la Moscova. În plus, Rusia va trebui să plătească peste un miliard de dolari şi pentru reconstrucţia Luganskului puternic afectat de conflict. Pe de altă parte, protestele populare din Rusia ar putea lua amploare pe fondul scumpirii alimentelor şi a trecerii ”stomacurilor goale” de partea adversarilor ideologici ai regimului Putin.

Epoch Times prezintă cititorilor interviul cu expertul.

Epoch Times: Doreşte Putin o Transnistrie de dimensiuni mai mari, aşa cum susţinea mai demult preşedintele Băsescu? Ce ar presupune transnistrizarea Ucrainei?

Dorinţele preşedintelui rus nu reprezintă voinţa supremă, ci doar ultima voinţă în aceste probleme, deoarece pentru o decizie sau alta către care înclină există mai multe analize produse de diferite segmente ale aparatului de stat rus pe care le citeşte înainte. Nu cred că preşedintele rus îşi doreşte o nouă Transnistrie la graniţele statului pe care îl conduce deoarece nu îi este folositoare, mai ales sub aspect economic.

Cel mai favorabil scenariu este pentru Rusia ca în estul Ucrainei să apară un stat suficient de puternic cât să fie viabil, dar nu mai mult de atât. Totuşi, dacă ar fi mai slab, pentru Rusia ar fi o problemă, deoarece ar fi nevoie să cheltuie mai mult pentru a-i asigura o minimă securitate militară şi siguranţă economică. Este la fel de adevărat şi faptul că un nou „stat” la graniţa Rusiei, care va fi obligat în primii lui ani de viaţă să reconstruiască oraşe şi străzi va fi foarte predispus la delapidări şi corupţie, ceea ce ar afecta fără îndoială şi economia rusă.

O zonă fără elemente cât mai sigure de stabilizare, care să o definească oarecum ca stat, înseamnă graniţe mult prea permeabile. Aceasta se traduce prin sporirea contrabandei tocmai prin acea zonă, acumulări de averi în perimetrul mai larg al estului Ucrainei / vestului Rusiei, care se vor baza pe o structură semi-infracţională şi în mod cert evazionistă fiscal.

Toate aceste vor conduce în final la scurgeri de bunuri şi fonduri din economia rusă către exterior, fără a mai putea fi uşor controlate, exact prin spaţiile acestei zone a estului Ucrainei. De asemenea, ar fi aduse în Rusia prin acelaşi teritoriu bunuri din alte ţări care nu ar fi impozitate. Toate acestea, pentru că nu ar exista un control ferm al frontierei, cel puţin la început deoarece după un război instituirea şi / sau refacerea întregii infrastructuri de frontieră se face mult mai greu, şi cu costuri mai mari.

La Moscova aceste lucruri sunt foarte bine ştiute, atât în temeiul istoriei anilor 1990, cât şi prin intermediul actualei Transnistrii. De aceea, cred că preşedinţele rus nu poate renunţa la readucerea completă a Ucrainei în sfera de influenţă maximă a Federaţiei Ruse, pentru că riscul economic este foarte mare. Penetrarea frontierelor acestui spaţiu încă nedeplin controlat de o parte sau alta duce la scăderea încasărilor bugetare ale Rusiei, ceea ce guvernul de la Moscova caută să evite din răsputeri, tocmai din cauza pierderilor economice şi valutare din ultimele luni.

Ce înseamnă transnistrizare?

Am putea defini această noţiune ca fiind situaţia în care un stat înfiinţează pe teritoriul altui stat structuri administrative care ajung să controleze militar un teritoriu, înfrângând armata naţională şi obligând-o pe aceasta să se retragă pentru mai mulţi ani din zonă pe care statul mai puternic îşi exercită sprijinul militar. Ulterior, se dă o formă de legitimitate a ocupaţiei militare, creându-se „state noi” – în realitate, structuri politico-administrative care îşi desfăşoară activitatea după ordinele primite de la statul mai puternic, dar care sunt prezentate ca măsuri proprii. De obicei, aceste state se confrunta cu probleme economice grave deoarece nu sunt recunoscute aproape de niciun stat, iar schimburile comerciale se fac majoritar cu zone unde influenţa statului-patron este mare. De asemenea, contrabanda este sporită în zonă, ceea ce duce la un anumit sprijin din partea mediului criminalităţii organizate locale, regionale sau continentale.

Cum se explică amânarea de către UE a intrării în vigoare a Acordului de liber-schimb între Ucraina şi Uniunea Europeană? Ce consecinţe credeţi că va avea această amânare?

Amânarea intrării în vigoare a acestui acord s-a făcut nu doar pentru ca Rusia s-a opus cu îndârjire, ci şi pentru ca un calcul politic mai complex a cerut-o.

Calculul este făcut în mai multe capitale din vestul Europei, care importă petrol şi gaz din Rusia, prin conducte care trec pe teritoriul ucrainean.

Concret, se doreşte cumva să fie adusă Rusia la o atitudine de cooperare reală în ceea ce priveşte problema generală a Ucrainei, iar aceasta presupune nu doar abordarea luptelor din estul ţării. Mai exact, este clar că o Ucraina pusă la zid de către Rusia poate să o lovească pe aceasta foarte dur, prin blocarea conductelor de petrol şi gaze care trec pe teritoriul controlat de guvernul de la Kiev. De altfel, ar fi şi singura metodă prin care Ucraina ar putea să îi mai cauzeze şi alte pierderi masive Rusiei.

Este evident că se încearcă să nu se ajungă până la blocarea conductelor de materii prime energetice, şi se consideră că această satisfacţie oferită Moscovei va determina Rusia să nu menţină linia dură în negocierile care se poartă acum cu Kievul pe problematică a energiei.

Chiar dacă s-a ajuns la un acord, nimeni nu este sigur că va fi şi implementat până la capăt, sau – mai grav – că acel acord va fi urmat de alte lovituri vizibile sau subterane privind transportul de materii prime energetice. Aceasta, şi în temeiul blocării de către operatorul ungar de transport al gazelor naturale venite dinspre vestul Europei către Ucraina. Ne amintim că în mai multe analize Ungaria este suspectată a fi mai puţin de partea vestului Europei, iar acest moment consumat săptămâna trecută lărgeşte şi complică foarte mult ecuaţia transportului de gaze naturale.

Economia Ucrainei este din ce în ce mai puţin rezistentă la problemele ce o afectează, plătind acum fiecare zi de lipsă reală a reformelor, iar acea zi generică trebui înmulţită cu 365 de zile şi cu încă 23 de ani de la independenţă.

Se apropie iarna în Rusia, iar acum importurile de hrană vor fi mai mari decât pe timpul verii, ceea ce va face ca şi preţurile să crească. Pe termen mediu şi lung un curs valutar care va depăşi 40 de ruble pentru un dolar va însemna apariţia unor noi proteste publice.

Ucraina este pusă acum în faţa veşnicei întrebări: Care este scopul unei economii? Să poată asigura autarhia statului, dacă se poate – sau un procent cât mai ridicat din acest obiectiv – şi de a exporta bunuri cât mai mult prelucrate, astfel încât preţul de vânzare al acestora să fie cât mai mare, în vederea asigurării de fonduri pentru cât mai mulţi agenţi economici interni.

De aceea, efectul neintrării în vigoare a acordului este unul greu pentru economia nereformată a Ucrainei. În acelaşi timp, situaţia foarte grea de acum este şi cea mai bună oglindă a adevăratului potenţial economic şi managerial al ţării. Actorii economici care vor rezista acestei situaţii grele, vor avea capacitatea de a se întări când criza economică ucraineană se va termina. Cu toate acestea, în contextul lipsei de reformă economică reală, numărul firmelor ce vor străbate cu steagul sus aceste luni dificile va fi mic, raportat la dimensiunea ţării şi dimensiunea pieţei forţei de muncă ucrainene.

Ce impact au protestele izbucnite recent în Rusia împotriva politicii lui Putin în Ucraina?

Impactul este minor deoarece au protestat cei care sunt adversari mai degrabă ideologici şi axiologici ai preşedintelui rus – iar aceştia nu sunt prea mulţi, ei regăsindu-se preponderent în oraşele cu un număr mai mare de universităţi.

Marea problemă va fi – şi atunci impactul privind strategia preşedintelui Rusiei va fi major – în momentul în care „stomacurile goale” se vor alătura protestărilor ideologici şi axiologici. De aceea, situaţia alimentării cu hrană a populaţiei ruse este urmărită cu mare atenţie, deoarece dificultăţile în aprovizionare se cuantifică în creşterea unui murmur, deocamdată surd, în rândurile populaţiei orăşeneşti.

Se apropie iarna în Rusia, iar acum importurile de hrană vor fi mai mari decât pe timpul verii, ceea ce va face ca şi preţurile să crească. Pe termen mediu şi lung un curs valutar care va depăşi 40 de ruble pentru un dolar va însemna, cu siguranţă, apariţia unor noi proteste publice. Într-o astfel de situaţie, cei care nu au venituri consistente vor fi mai dispuşi să iasă în stradă, şi numărul acestora este mult mai mare decât cel al milionarilor în dolari.

Ce consecinţe va avea anunţul separatiştilor din Doneţk şi Luhansk că vor să organizeze alegeri legislative pentru stabilirea liderilor celor două „republici” separatiste?

Aceste alegeri se înscriu în planul general de transnistrizare, dacă ne-am lua după un „manual de transnistrizare”. Nu s-a putut toată ţara, atunci transformările politice se vor reduce la o anumită parte a ei.

Este în acelaşi timp şi un pas logic, deoarece un stat, odată proclamat, nu poate rămâne doar cu conducătorii pe care i-a avut la momentul creării sale, fiind necesară configurarea politică cât mai largă în teritoriu a noilor autorităţi.

Cu toate acestea, cel mai probabil doar Rusia va recunoaşte noile „state” şi va începe să coopereze cu ele. Poate doar Abhazia şi Transnistria să îi mai recunoască, eventual Venezuela. Dar din momentul recunoaşterii vor apărea consecinţe foarte neplăcute pentru guvernul rus, obligat cumva să asigure sprijinul financiar al noilor „state”, pentru că ele chiar trebuie să reconstruiască oraşe în care s-au dat lupte grele.

Nimeni nu este atât de naiv să creadă că cei care stăpânesc acum în Lugansk sau Doneţk au suficienţi bani pentru reconstrucţia oraşelor, de la clădiri la străzi, conducte, aeroport etc.

Luganskul este foarte afectat, iar reconstrucţia sa va însemna peste un miliard de dolari, care trebuie avansat de undeva. Iar acest undeva nu va fi oraşul Doneţk, ci Moscova. Vor trebui cheltuiţi bani pentru reparaţia de drumuri, de case, de infrastructuri necesare traiului civilizat. Când sunt investiţi mulţi bani pentru reconstrucţie, uneori se mai lipesc şi de „degete strângătoare”, care se pare că în acea zonă geografică sunt destul de numeroase şi rapace.

În lipsa acestor bani, populaţia va începe repede să regrete administraţia Kievului, iar asta va crea nemulţumiri ce vor fi repede speculate din mai multe părţi. În plus, nereuşita economică va naşte şi apoi amplifica fenomenele contrabandei, care vor afecta puternic nu doar bugetul sărac al noilor „state!”, ci şi pe cel al statul rus şi ucrainean.

În timp se va accentua şi rivalitate dintre politicienii locali, care vor evolua pe teren cunoscut şi vor avea sprijinul localnicilor care îi cunosc deja, şi cei pe care Moscova i-a trimis şi îi va mai trimite să conducă organele puterii noilor „state”. Aceasta competiţie va obliga pe termen lung Rusia să decidă dacă nu ar fi mai favorabilă pentru ea o integrare în teritoriul statului rus a acestor zone, faţă de perpetuarea problemelor pe care le ridică şi le va ridica menţinerea acestora ca „independente şi suverane”.

Marius Văcărelu este profesor la SNSPA.