Papahagi: Acum se va vedea dacă Potra era veriga de legătură între ruşi şi Georgescu / Trebuie "neutralizată" toată reţeaua rusă din stat

Profesorul Adrian Papahagi a aplaudat, la postul B1 TV, extrădarea liderului mercenarilor Horaţiu Potra şi aducerea lui în ţară sub escortă, însă avertizează că adevărata miză nu se reduce la el sau la Călin Georgescu. Potrivit analistului, statul român trebuie să scoată la lumină şi să "neutralizeze" întreaga reţea de influenţă rusească rămasă activă în structurile de forţă, în politică şi în presă, pentru că doar astfel se poate asigura că asemenea grupări periculoase nu mai pot destabiliza România.
Redăm mai jos intervenţia analistului pe această temă:
Jurnalistă: Şeful mercenarilor Horaţiu Potra, împreună cu fiul şi cu nepotul său, sunt aduşi sub escortă la Bucureşti. Se ştia că nu avea cum să rămână în Dubai, că autorităţile de acolo îl vor extrăda şi atunci a fost de acord cu aducerea lui în România. Asta şi pentru că există o intervenţie a Federaţiei Ruse. Erau foarte interesaţi ruşii să blocheze practic aducerea în ţară, extrădarea lui Horaţiu Potra. Cum vedeţi extrădarea asta? E o extrădare voluntară până la urmă.
Adrian Papahagi: Mă bucur foarte tare că un infractor periculos, un om care are legături prezumate în acest moment, dar şi dovedite totuşi prin imagini, cu Federaţia Rusă, un om care a fost asociat cu o tentativă de lovitură de stat armată, de un puci, un om care avea legături cu mercenari şi care ducea soldaţi români, uneori activi, care îşi luau concediu, şi îi ducea să fie mercenari în Africa. Un om care l-a susţinut pe Călin Georgescu, l-a susţinut în sensul că i-a plătit maşină, Mercedesul acela, i-a virat bani şi era pregătit să facă vărsare de sânge ca să-l impună pe acel trădător, nu mă feresc nicio clipă de acest cuvânt, trădător şi agent al ruşilor, să-l impună preşedinte al României. Mă bucur că un asemenea individ periculos vine să răspundă în faţa justiţiei române.
Cred că e exclus să fie lăsat în arest la domiciliu. E un individ clar periculos, înarmat, capabil de lupte de gherilă. Deci un om ca ăsta trebuie să intre la puşcărie.
Aştept, sincer, foarte rapid să ajungă lângă el şi Călin Georgescu. Acum se va vedea ce se întâmplă. Se va vedea dacă cumva Potra nu era veriga de legătură între ruşi şi Georgescu, adică cel care, până la urmă, îl controla pe Georgescu. Şi vom vedea dacă omul ăsta nu s-a speriat că urma ceaiul rusesc sau tradiţionala călătorie de la etajul 25 – în Dubai sunt clădiri înalte – până la parter, fără paraşută; şi acestor tratamente ruseşti le-a preferat totuşi justiţia română.
Jurnalistă: Dar, domnule profesor, e foarte important totuşi să nu păstrăm dosarul ăsta sau situaţia care a fost în 2024, în noiembrie, doar la nivel de Potra şi Georgescu. Pentru că există în România politicieni care erau informaţi de servicii secrete. Există aşadar servicii secrete.
Există instituţii de forţă ale statului român din care plecau băieţii ăştia ca mercenari acolo în Congo. Trebuie să existe un răspuns. Cum intrau atâtea arme în ţară şi nimeni nu spunea nimic despre asta. Cum au intrat banii, cum se organizau acele zboruri, de exemplu. Adică aici trebuie o paletă mult mai largă de oameni responsabili pentru ce s-a întâmplat. Nu doar Georgescu şi Horaţiu Potra. Adică eu sper că vom afla.
Adrian Papahagi: Şi nu numai atâta. Ar fi foarte grav ca, la fel ca la Revoluţie, să ni se fluture în faţa 2-3 vinovaţi. Potra, Georgescu, tipul ăla, legionarul din Constanţa şi cu asta basta. Ar fi cazul să fie decapitate în sfârşit, după 35 de ani, toate reţelele ruseşti care au rămas de la Ion Iliescu încoace şi, de fapt, de pe vremea lui Ceauşescu, toate reţelele de tip Corbii, toate reţelele de KGB-işti sub acoperire, care, să fim serioşi, au ajuns la vârful României cu generalul Militaru, cu Victor Atanasie Stănculescu – îi ştie toată lumea –, cu toţi protectorii intelectuali, vezi, doamne, ai lui Dungaciu şi Simion, faimosul ministru de Externe Sergiu Celac şi toţi ăştia. Deci aici sunt reţele foarte mari şi vechi.
Şi încă ceva, e mult mai important să cadă oameni care încă sunt activi şi pot face foarte mult rău României din interiorul unor structuri de forţă, că e în armată, că e în serviciile secrete, că sunt la nivelul statului, la nivelul administraţiei, în clasa politică, în interiorul presei, fiindcă şi acolo sunt destui care au dezinformat masiv, da? Deci toate aceste reţele care lucrează, de fapt, împotriva interesului naţional al României trebuie demantelate.
Eu am spus „neutralizate” şi mi-au sărit toţi în cap spunând că eu aş vrea să îi împuşc pe toţi. Nu, nu vreau asta. Neutralizarea unei reţele înseamnă că ea să nu mai poată acţiona.
Jurnalistă: Statul român acum se împopoţonează cu această extrădare. E foarte bine, pentru că e şi situaţia în care unii nu s-au mai întors niciodată. Dar pentru ce s-a întâmplat în noiembrie 2024, e inadmisibil că omul ăsta a reuşit să plece din ţară.
Adrian Papahagi: Da, şi ca simplu cetăţean traumatizat de toată această porcărie de încercare securisto-rusească de a pune mâna pe România, mă aştept la foarte multă transparenţă a instanţelor. Sigur, nu o să aflăm date care sunt încă operative, dar poporul e foarte interesat să afle de ce s-au anulat alegerile. Şi georgiştii şi auriştii vor toţi să afle în sfârşit, să afle pe cine au susţinut. Să afle de fapt că a fost exact cum le-am spus noi din prima zi, că de fapt au susţinut nişte trădători ordinari, nişte reţele de interlopi, de securişti şi de oameni ai Moscovei. E cazul să afle tot poporul român acest lucru.
Şi eu sper ca acest proces să aibă toată acoperirea mediatică pe care o merită. De altfel, ar trebui foarte curând şi Călin Georgescu să fie alături de Potra în închisoare, nu să dea declaraţii şi să compare oamenii politici cu şobolani şi cu păduchi, cu limbajul ăsta nazist, efectiv nazist, cu limbaj nazist de Hitler. După ce ne-au ameninţat că ne aruncă la canal, au trecut la etapa a doua, în care soroşiştii şi toţi ceilalţi au devenit păduchi, pureci şi şobolani.
Jurnalistă: Dar aş vrea, domnule profesor, să spunem un pic în context ceva. Faptul că i-a adus acum, când începe campania la alegerile de la Bucureşti, ar putea să fie folosită povestea asta cu Potra din nou de mişcarea asta a lor georgistă şi să se victimizeze: „iată, i-au adus, îl arestează pe omul bun Potra, care voia să apere, de fapt, alegerile atunci”. Ar putea să aibă şi un efect electoral?
Adrian Papahagi: Eu sper că nu. Sper că, încet-încet, lumea să-şi dea seama că în spate era o grupare infracţională de mercenari foarte periculoasă, nu nişte mari patrioţi care, cu pieptul dezgolit, ieşeau în stradă să apere valorile democraţiei şi turul doi înapoi.
Dar, sigur, electoratul acesta fanatizat poate să fie în continuare manipulat cu tot soiul de gogoriţe. De aia spun că e foarte important procesul ăsta să fie rapid, să fie bine mediatizat, să se vadă toate legăturile periculoase ale acestor oameni şi toate gesturile lor şi toată conspiraţia lor, fiindcă aici nu e o mişcare întâmplătoare care s-a întâmplat într-o lună. Aici sunt planuri de ani de zile cu susţinere masivă în interiorul şi în exteriorul statului român şi aşa mai departe.
În ceea ce priveşte alegerile din Bucureşti şi din alte locuri, nu cred că mai pot capitaliza mare lucru. Dar e foarte important ca până la alegeri, totuşi, statul să nu favorizeze conspiraţionismul. Adică să începem să avem nişte date concrete despre Potra şi mai ales despre Georgescu, fiindcă el este de fapt vârful de lance al acestei încercări de lovitură de stat.
Ei au încercat să dea lovitură de stat. Atenţie, nu statul şi-a dat singur lovitură, statul a restabilit ordinea cât de cât şi a organizat nişte alegeri corecte.