Emilia Şercan, semnal de alarmă: Apărătorii plagiatorilor din Parlament, în plină ofensivă
alte articole
Apărătorii din Parlament ai plagiatorilor au avut un nou moment în care au arătat că pentru ei contează interesele de grup şi nu interesele publice, a atras atenţia marţi, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru implicarea sa în destructurarea vastelor reţele de "doctori" care au infestat ţara.
"La Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor, trebuia să intre în dezbatere reexaminarea Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă care modifica Legea Educaţiei prin care competenţele de soluţionare a plagiatelor erau luate de la Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi date universităţilor. Sau legea spărgătorului de bănci, pus paznic la seif. Legea fusese întoarsă în Parlament în luna mai de preşedintele Klaus Iohannis.
Şedinţa Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor a fost anunţată public, pe site-ul Camerei, pentru ora 14:00. Presa a început să se adune la Comisie în jurul orei 13:30, oră la care şedinţa fusese deja încheiată!!! De frică să nu relateze presa cum s-a poziţionat fiecare şi cum au fost apăraţi plagiatorii, şedinţa Comisiei de Învăţământ a fost pusă cu mult înainte de ora 14:00!!", a scris jurnalista.
Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor a adoptat un raport de admitere a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis fără a opera însă nicio modificare pe lege.
"Ce înseamnă lucrul asta: că CNATDCU, care le-a dat verdicte de plagiat lui Ponta şi Oprea, va fi eliminat din procedura de verificare, iar universităţile vor fi cele responsabile să analizeze acuzaţiile de plagiat. Cum am mai spus, pui spărgătorul de bănci paznic la seif. Ce exemplu mai bun ne trebuie decât ruşinoasele rapoarte date de cei de la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), Academia de Informaţii a SRI şi Academia de Poliţie în cazul lui "Apud" Tobă şi Costel Pandele? Dacă nu au avut jenă lucrând pentru CNATDCU, vă daţi seama ce prăpăd vor face când vor evalua plagiatele "intern"?", a continuat jurnalista.
Emilia Şercan a povestit cum Anghel Stanciu de la PSD le-a trântit-o superior ziariştilor care au mers la Comisie: "Băi, noi avem doctorate! Voi ce aveţi?". La rândul său, Nicolae Şerban, şoferul lui Cătălin Voicu, făcea prin lift mişto de motivaţiile comisiei conduse de Marin Claudiu Ţupulan, profesor la Academia de Poliţie, prin care fostul ministru Petre Tobă a fost "spălat" de acuzaţia de plagiat, iar Mihnea Costoiu, singurul rector din România fără doctorat, deşi e senator, a fost la Comisia de Învăţământ de la Cameră ca să fie sigur că se votează ce şi cum trebuie, cu misiune, desigur.
"Mizeria inimaginabilă de Ordonanţă de Urgenţă a fost promovată, să nu uităm, de academicianul în ştiinţele securităţii naţionale, Adrian Curaj, iar după ce a ajuns pe mâna domnilor şi domniţelor din Parlament, s-a produs măcelul. Traseul raportului adoptat azi va fi următorul: plenul Camerei Deputaţilor, apoi Comisia de Învăţământ din Senat, în care este Cati Andronescu şi pupilul ei Mihnea Costoiu, iar apoi plenul Senatului, ca for decizional. Cel mai mare, mai compact şi mai unit grup infracţional organizat din România s-a întors pe baricade", sublinia Emilia Şercan.