După băncile italiene, cele portugheze au brusc nevoie de un pachet de salvare
alte articole
Conform Financial Times, băncile portugheze, deja subcapitalizate şi încărcate cu datorii, prognozează pierderi chiar mai mari, din cauza încercărilor nereuşite de până acum ale Lisabonei de a vinde banca Novo Banco.
Estimările privind potenţialele costuri, cu care se confruntă băncile care finanţează fondul de salvare folosit în cazul Novo Banco în 2014, variază de la 2,9 la 3.9 miliarde €. Unii bancheri se îndoiesc că Novo Banco va atrage oferte acceptabile, ceea ce presupune posibila sa dezmembrare sau lichidare.
Potrivit FT, vânzarea băncii Novo Banco este una dintre deciziile critice care vor determina în scurt timp forma viitoare a industriei financiare a Portugaliei pe care Fondul Monetar Internaţional a legat-o de problemele cu care se confruntă creditorii italieni - care ar crea riscuri pentru creşterea economică globală.
Potrivit unui raport Zerohedge, nu doar fantoma tragică a Nova Banco bântuie Portugalia şi restul Europei. Autorităţile de la Lisabona şi UE sunt blocate în negocieri dure în legătură cu planurile recapitalizării de stat a băncii Caixa Geral de Depósitos, cea mai mare bancă din Portugalia - iar estimările privind nevoile sale de capital variază de la aproximativ 2 miliarde € până la 5 miliarde €.
Banca Portugaliei şi guvernul "anti-austeritate" de la Lisabona au făcut apel de asemenea la o "soluţie sistemică" pentru a face faţă celor peste 30 de miliarde € acumulate în datorii neperformante şi active cu probleme - valoarea totală adăugându-se altor planuri de salvare publică a băncilor din UE.
Într-un raport recent, Barclays a estimat că băncile portugheze ar putea avea nevoie de până la 7,5 miliarde € pentru a rezolva o "criză bancară sistemică", care a adus ţara sub un "control de piaţă strict".
Cu alte cuvinte, asemenea Italiei care are nevoie în mod neaşteptat de 50 de miliarde € (pentru a-şi începe) planul de salvare, de asemenea,"dintr-o dată", Portugalia, pare să aibă nevoie de 7,5 miliarde € (pentru a-şi începe) planul de salvare.
După cum adaugă FT, "investitorii se tem că nevoile de capital ale băncilor ar putea împovăra în continuare finanţele publice ale unei ţări care se confruntă deja cu sancţiuni potenţiale ale UE pentru incapacitatea de a-şi îndeplini obiectivele de deficit."
Reamintim că Novo Banco a fost "banca bună" forjată din cenuşa băncii Banco Espirito Santo, care a trebuit să fie salvată de către stat în august 2014. Ideea a fost aceea de a vinde Novo Banco pentru a se acoperi costul de salvare, dar procesul de licitaţie s-a împotmolit în cele din urmă pe fondul turbulenţelor de pe pieţele din China (cel puţin doi dintre potenţialii ofertanţi erau chinezi) şi din cauza probabilităţii mari ca această bancă "bună" să aibă nevoie, de fapt, de mult mai mult capital, dat fiind nivelul ridicat al creditelor toxice aflat deja în registrele sale.