Dosarul "Mătuşa Tamara". Judecătorii motivează: "Nu au existat probe"

Procurorii DNA nu au reuşit nici la recursul dosarului „Matuşa Tamara” să probeze înţelegerea dintre Adrian Năstase şi Ioan Melinescu, referitoare la numirea în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a lui Melinescu. Magistraţii Curţii Supreme susţin acest lucru în motivarea deciziei prin care fostul premier a fost achitat în acest dosar.
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Epoch Times România
01.10.2013

Procurorii DNA nu au reuşit nici la recursul dosarului „Mătuşă Tamara” să probeze înţelegerea dintre Adrian Năstase şi Ioan Melinescu, referitoare la numirea în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a lui Melinescu. Magistraţii Curţii Supreme susţin acest lucru în motivarea deciziei prin care fostul premier a fost achitat în acest dosar.

Completul de 5 judecători ai Instanţei Supreme arată că „în plan obiectiv nu s-a probat că între inculpaţii Melinescu Ioan şi Năstase Adrian a existat o înţelegere prin care să se fi promis obţinerea acestui folos, hotărârea de guvern a fost una colectivă, în consens, în îndeplinirea programului de guvernare şi nu a reprezentat o susţinere personală a lui Năstase Adrian, iar în plan subiectiv nu s-a probat o intenţie directă, calificată prin scopul urmărit”.

De asemenea, judecătorii spun că „toate aceste concluzii, desprinse din probele analizate anterior, infirmă susţinerea parchetului că numirea lui Ioan Melinescu în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită pentru inculpatul Melinescu şi, respectiv, dare de mită pentru inculpatul Năstase”.

De asemenea, magistraţii motivează că unele aspecte relatate de Genică Boerică - denunţător în acest caz- nu au o confirmare certă: „Pe lângă neconcordanţele dintre declaraţiile martorului Genică Boerică şi celelalte probe administrate, prezentate deja în prima parte a considerentelor, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători mai reţine că nici alte aspecte relatate de acelaşi martor nu au primit o confirmare certă”.

Totodată, instanţa nu crede că afirmaţiile lui Genică Boerică au fost reale: „Probele administrate în cauză nu au putut forma convingerea instanţei de recurs că afirmaţiile martorului Genică Boerică sunt veridice şi ca la solicitarea lui Ioan Melinescu i-a intermediat o întâlnire cu Ristea Priboi în palatul Parlamentului şi ulterior, cu Adrian Năstase”.

În septembrie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost achitat definitiv în dosarul "Mătuşa Tamara". Completul de cinci magistraţi al Curţii Supreme a respins atunci recursul procurorilor anticorupţie care au cerut condamnarea fostului prim-ministru la cinci ani de închisoare.

În dosarul „Mătuşa Tamara“, Adrian Năstase a fost acuzat că l-a numit pe Ioan Melinescu, în funcţia de şef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, pentru ca acesta să distrugă un dosar în care era implicată soţia sa, Dana Năstase. În noiembrie 2000, Ioan Melinescu i-ar fi contactat pe Adrian Năstase şi pe consilierul acestuia, Ristea Priboi, cărora le-ar fi comunicat că se află în lucru o lucrare referitoare la depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari într-un cont al Danei Năstase. Procurorii au început urmărirea penală în acest dosar în 2006, dosarul fiind înaintat instanţei în 2007. În 2008, procurorii au reluat ancheta penală, după ce instanţa supremă a solicitat ca anchetatorii să ceară avizul Camerei Deputaţilor în acest sens. Adrian Năstase a fost retrimis în judecată în octombrie 2009 pentru dare de mită. Curtea Supremă a emis o decizie în acest caz în decembrie 2011, prin care Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi au fost achitaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor