Doi străini implicaţi în pregătirea de acţiuni teroriste Al-Qaeda în România, reţinuţi
alte articole
Doi cetăţeni străini care se ocupau de pregătirea unor activităţi ale unei structuri afiliate Al-Qaeda, care aveau ca scop comiterea de acţiuni teroriste pe teritoriul României, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost reţinuţi, a informat Serviciul Român de Informaţii (SRI). Cei doi urmează să fie îndepărtaţi din România, în urma unei operaţiuni a SRI.
"În contextul măsurilor întreprinse de autorităţile române competente în prevenirea şi combaterea terorismului, în cursul zilei de ieri (5 decembrie - n.r.), Curtea de Apel Bucureşti a declarat indezirabili doi cetăţeni străini pentru o perioadă de 15 ani. SRI în cooperare cu instituţiile din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT) a întreprins măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată Al-Qaeda", a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Săva.
Cetăţenii străini respectivi au fost monitorizaţi de SRI care a descoperit că aceştia se aflau în ţara noastră condiţii de conspirativitate.
"S-a stabilit că aceştia asigurau suport pentru desfăşurarea întregii operaţiuni şi erau consideraţi puncte de sprijin aflate sub coordonare externă. S-au obţinut informaţii pentru faptul că aceştia încercau să coopteze persoane cunoscute ca susţinători ai structurii jihadiste, care să acţioneze împreună cu punctele de sprijin din România", a precizat Săva.
Cei doi au fost reţinuţi şi luaţi în custodie publică, urmând să fie îndepărtaţi de pe teritoriul României.
Posibil pericol terorist
Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciul de Informaţii Externe, a declarat recent că România "poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste", însă gradul de alertă este moderat.
"Confirm că ţara noastră poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste. Nimeni nu este astăzi ferit în lume de acest pericol. Ceea ce spun este că trebuie să fim pregătiţi pentru a contracara eventualele atentate teroriste. Gradul de pericol scade sau creşte în funcţie de contextul internaţional, iar asta poate fi văzut pe site-urile serviciilor de informaţii", a declarat Ungureanu.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, consideră că România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate, în contextul declaraţiilor făcute de şeicul Omar Bakri, care a spus că este oricând posibil un atentat terorist în ţara noastră şi în Bulgaria pentru că cele două state ar fi "tărâm islamic".
"Bakri este mai degrabă un ideolog decât un om de acţiune, dar, evident, asemenea lucruri ne îngrijorează pe bună dreptate şi constituie şi un semnal că nici România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate. Suntem o ţară membră NATO, a UE, participăm la operaţiuni în Afganistan, avem nişte facilităţi pe teritoriul nostru pe care le foloseşte armata SUA, la Deveselu, suntem o ţară cu un număr important de turişti, inclusiv din Israel. Preocuparea prioritară pentru noi, a celor două servicii, este prevenirea unor asemenea acte în România, şi toată lumea trebuie să înţeleagă că nu putem să considerăm că România este o ţară unde nu s-ar putea întâmpla niciodată aşa ceva. Din păcate, realitatea ne arată că s-ar putea întâmpla şi la noi, trebuie să fim pregătiţi să le prevenim şi mai ales să acţionăm pentru eradicarea cauzelor acestui fenomen al terorismului", a afirmat Meleşcanu.
De ce România e o posibilă ţintă
Liderul islamist Omar Bakri a spus, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa", că Bulgaria, România şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste.
"Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit - de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia şi Kosovo, Bosnia... Însă din cauza trupelor sale în Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o ţintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârşite atentate în inima Bulgariei. Se poate şi în România, şi în alte state. Aceasta depinde de tactica şi strategia la faţa locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ţinte israeliene. De aceea toţi care au murit acolo sunt fii de israelieni şi între ei există mulţi oameni importanţi. Ei au multă putere", a spus el.
Bakri este un lider radical islamist de origine siriană care are legături cu Al-Qaeda. În 2005, membri ai grupului pe care îl conducea, Al-Muhajiroun, au participat la atentate sinucigaşe sau au făcut parte din reţeaua de susţinere a Al-Qaeda.