Dionis Cenuşă: Politica externă a lui Dodon reduce interesul pentru Moldova

Mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova constată că politica externă promovată de Igor Dodon ar fi defectuoasă, deoarece acesta se asociază cu regimuri autoritare, criminale şi care nu ar fi stimate pe plan internaţional.
Ştefan Sârbu
02.07.2017

alte articole

Ştefan Sârbu
02.07.2017

Analistul politic şi expertul Dionis Cenuşă susţine că preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon demonstrează cât de limitată este geografia agendei sale externe, dar şi cât de puţin poate oferi ţării, atunci când se relaţionează cu mai puţin de 10 ţări, printre care Rusia, Belarus, Ungaria, Turcia şi Coreea de Nord. Mai mult decât atât, analistul conchide că Moldova s-ar afla într-o situaţie cu adevărat complicată. „Or, atât politica internă, asigurată de democraţii lui Vlad Plahotniuc, cât şi cea externă parţial preluată de preşedintele Igor Dodon, creează o imagine negativă pentru ţară.”

„Intensificarea reală sau declarativă a relaţiilor cu ţările care au probleme grave cu instituţiile democratice, cu greu poate fi denumită performanţă de politică externă. De regulă, orice ţară care cu adevărat se respectă tinde să se asocieze nu doar cu ţări puternice, dar şi prospere şi stimate pe plan internaţional”, scrie analistul pe pagina sa de Facebook.

Dionis Cenuşă menţionează că politica externă este o carte de vizită care urmează să atragă investitori străini sau turişti. Relaţionarea cu Turcia în care sute şi mii de jurnalişti, judecători, poliţişti sunt întemniţaţi, cu Rusia unde tinerii sunt maltrataţi de forţele de ordine pentru că protestează paşnic sau cu Coreea de Nord de unde mii de oameni fug din cauza atrocităţilor comise de dictatura dinastiei Kim, propusă de preşedintele Dodon serveşte mai degrabă pentru a reduce interesul pentru Moldova.

În contextul vizitei delegaţiei Coreei de Nord în R. Moldova cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la fondarea Partidului Socialiştilor (PSRM) şi vicepreşedintele Parlamentului, liderul PPEM, Iurie Leancă s-a arătat a fi nemulţumit amintind preşedintelui Dodon că R. Moldova se află în Europa unde valorile democratice ar sta la temelia tuturor statelor, de aceea nu este cazul să legitimeze şi să popularizeze regimurile autoritare cum este cel din Coreea de Nord.

„E timpul să deveniţi civilizat şi să gândiţi matur! Există o linie roşie, totul are o limită. Eu înţeleg că aţi vrea să faceţi din Moldova o Coree de Nord, unde drepturile omului să fie îngrădite şi întreaga populaţie să trăiască în teroare. Noi ştim de pornirile voastre dictatoriale, tocmai de aceasta, vă propunem un bilet într-o singură direcţie spre Phenian, unde veţi avea „toată” ocazia să vă manifestaţi”, comentează Iurie Leancă pe pagina sa de socializare notând că ar fi cazul „de discutat la modul serios limitarea prerogativelor preşedintelui în domeniul politicii externe şi al securităţii”.

Internauţii moldoveni la fel s-au arătat a fi îngrijoraţi de faptul că socialiştii au adus în Moldova nu doar nord coreeni dar şi reprezentanţi ai partidelor politice din ţările mai puţin stimate pe plan internaţional, precum Rusia, China, Turcia, Azerbaidjan, Armenia şi Ungaria.

Astfel, avocatul Sliusarenco Dumitru se întreabă: „Noi spre asta tindem da? Sistem mixt pentru asta se votează?”, atenţionând votanţii PSRM că „din 2011 încoace, cel puţin 310 oameni au fost executaţi în Coreea de Nord”.

Stanislav Ciobanu afirmă că „de fapt, e aceeaşi tactică pusă la punct la GBC (sediul administrativ al lui Plahotniuc n.r.), pentru a speria vestul... la ambasada americană nu au fost, dar pe coreeni i-au primit şi vor să facă comerţ. Colaborarea cu Coreea de Nord este o absurditate, dar e o mişcare... un soi de mişcare tactică, interesant este că ei demonstrează prin ”reductio ad absurdum” că doar spre vest se îndreaptă speranţa”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor