Igor Boţan: Preşedintele Dodon face promisiuni care îl vor împinge în capcană
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a participat recent la un Club de presă anunţat ca fiind o întâlnire cu jurnaliştii de pe ambele maluri ale Nistrului. Ca de obicei, după cum a făcut-o în campania electorală de la prezidenţiale şi la Moscova în cadrul întâlnirilor cu preşedintele rus, Vladimir Putin, Dodon nu s-a putut abţine de a face promisiuni pecare nu le va putea executa. De data aceasta, şeful statului a vorbit despre câştigarea parlamentarelor şi ce va face după.
În opinia analistului politic Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „ADEPT” ceea ce face Dodon nu poate fi numit decât populism, „putem vorbi despre un fenomen, eu l-aş numi narcisism. Nu se poate stăpâni. Deci, îl ia gura pe dinainte şi, aşa cum aţi remarcat şi Dvs., face promisiuni şi spune nişte lucruri care sunt vădit deplasate şi acest lucru este negativ nu doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru domnul Dodon şi partidul pe care îl avantajează în calitate de agent electoral. Mă refer la Partidul Socialiştilor”.
Mai mult decât atât, Boţan consideră că ar fi cam devreme pentru dl preşedinte să facă promisiuni pentru 2018 „dar problema este ca domnul Dodon recidivează; el a făcut acelaşi lucru în ianuarie la Moscova în prezenţa domnului Putin, şi domnul Putin i-a dat peste mână sau l-a tras de mânecă şi i-a spus: Tu la început câştigă puterea şi apoi vei face promisiuni”.
Menţionăm că unul dintre lucrurile promise de şeful statului în apropierea teritoriului transnistrean, probabil pentru a le intra în voie locuitorilor din regiune şi spre comoditatea celor care o utilizează acum, a fost să zică că s-ar putea ca Republica Moldova să revină la grafia chirilică.
„Trebuie să recunoaştem că întrebarea respectivă a fost pusă/ridicată de către jurnaliştii din Transnistria, ştiind că domnul Dodon a fost prins deja în această capcană la Moscova, atunci când a fost întrebat de către cineva şi acolo a promis la început ca va umbla la grafia latină a limbii române. De aceea, fiind prins în această capcană, acum nu poate da înapoi. Tocmai acest lucru voiam să-l subliniez, cum domnul Dodon îşi limitează câmpul de manevră. Dar dacă, totuşi, a venit problema despre alfabetul unei limbi, domnul Dodon putea ieşi foarte frumos din această capcană, spunând: Da, domnule, noi avem în Republica Moldova Autonomia găgăuză care, tradiţional, este pro-rusească şi ea a trecut voluntar la alfabetul latin; să încercăm acest experiment, de exemplu, în Găgăuzia, să vedem dacă fraţii noştri găgăuzi ar dori, de exemplu, să revină la grafia chirilică, pentru că nu au nicio legătură cu o limbă romanică care foloseşte un alfabet latin”, a specificat Igor Boţan într-un interviu pentru Radio Europa Liberă
Totodată, directorul executiv ADEPT a ţinut să precizeze că în cadrul acelui Club de presă cu participarea jurnaliştilor de pe ambele maluri ale Nistrului, Dodon ar fi făcut foarte multe declaraţii neinspirate, deplasate, dorind, să placă publicului, în special celui transnistrean, deoarece „crede Domnia sa, asta-i aduce puncte. Dimpotrivă, eu cred că asta îi limitează câmpul de manevră şi va fi prins în această capcană”.
În opinia expertului, marea greşeală a şefului statului ar consta în faptul că el face exces de zel, întrucât atunci când ratingul domniei sale, în 2014, era doar de 1%, el a fost singurul politician moldovean care a susţinut anexarea Crimeei, „lucru pentru care a fost luat în braţe de către elitele cele mai importante din Federaţia Rusă. Acum, domnul Dodon crede că, intrând în graţiile Kremlinului, ale Moscovei, trebuie să persevereze pe această linie”.
„Domnul Dodon acum vorbeşte cu atâta lejeritate despre federalizarea Republicii Moldova, schimbarea alfabetului, despre schimbarea vectorului politicii externe, un şir de lucruri foarte-foarte sensibile. (...) Dacă va veni momentul ca să implementeze lucrurile la care se referă acum, va simţi cum i s-a îngustat dramatic câmpul de manevră. El, de bunăvoie, intră într-o capcană din care nu va şti cum să iasă. ”, a conchis Igor Boţan.