Desfiinţarea primăriilor de sector şi asimilarea "cartierelor-dormitor" ale Bucureştiului? Ce spune Nicuşor Dan

Nicuşor Dan (Facebook/NicusorDan.ro)
Andrei Pricopie
11.11.2024

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, la Digi24, că este nevoie de o dezbatere pe reorganizarea administrativ-teritorială a României.

Jurnalist: Eu am o întrebare legată de întâlnirea pe care aţi avut-o recent la sediul USR, domnule primar general, cu membrii USR. Unii lucrează la Camera Deputaţilor, am înţeles, au fost şi arhitecţi acolo, reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor.

Şi acolo, relatările de presă spun că un domn a propus o reformă administrativă majoră care să meargă chiar mai departe, şi anume desfiinţarea primăriilor de sector. A spus că asta ar trebui să fie planul final după acest referendum: să desfiinţaţi primăriile de sector, să rămână doar o primărie.

Iar a doua propunere venită de la un arhitect, cred, îmi scapă numele, îmi cer scuze, era ca, în calcul, să fie luată în etapă a treia, dacă asta ar fi etapa a doua, o unificare cu localităţile din zona metropolitană, pentru că ştim că ele acum sunt, de fapt, gard în gard cu unele zone ale Bucureştiului. Desigur, pentru asta ar însemna să-i întrebăm şi pe cetăţenii din oraşele respective, din localităţile respective, dacă îşi doresc asta.

Întrebarea este: acesta este un plan în etape? Sunteţi de acord cu această propunere de desfiinţare a primăriilor de sector şi, eventual, o zonă metropolitană comună care să fie reglementată clar în lege?

Nicuşor Dan: Bun, e o dezbatere pe care noi trebuie, în orice caz, să o avem. Pentru că sunt localităţi care funcţionează ca şi cartiere-dormitor ale Bucureştiului. Oamenii acolo locuiesc, dar, de fapt, vin la şcolile din Bucureşti, la spitalele din Bucureşti, la instituţiile culturale din Bucureşti şi nu e normal să nu existe niciun fel de legătură între modul în care se reglementează Bucureştiul şi modul în care ei se reglementează.

Dar eu cred că e necesar să avem cu toţii, ca societate, o dezbatere pe reorganizarea administrativ-teritorială a României, care ştiţi bine că nu s-a mai făcut din 1968. Dar pentru asta este nevoie de studii; chiar şi atunci, în 1968, s-au făcut studii serioase despre cum să se delimiteze judeţele. Deci, e nevoie de studii şi nu se poate întâmpla mai devreme de 2028.

Pe mine mă interesează ca aceste schimbări, pe care le propun prin referendum, să se întâmple începând cu 2025. Pentru ca, în al doilea mandat pe care îl am, să pot să beneficiez de ele. Altfel, atribuţiile mele sunt destul de restrânse.

Jurnalist: Vă întreb asta, domnule primar general, pentru că am avut ocazia să merg în Los Angeles şi vă spun că, în mijlocul oraşului Los Angeles, este o localitate. Deci, în mijlocul oraşului.

Se numeşte Beverly Hills, o ştiu toţi românii, căci este numele unui celebru serial. Şi oamenii din acea mică localitate au decis că ei nu vor să fie asociaţi cu primăria oraşului Los Angeles, care, fie vorba între noi, doar oraşul are, în administrare, 3.900.000 de locuitori, deci, pare apropiat de Bucureşti. Evident, în jurul lui sunt o serie de localităţi care formează zona metropolitană, care e ceva mai bine, să spunem, definită în lege.

Ce se întâmplă dacă cetăţenii dintr-o localitate sau dintr-un sector nu vor să fie la primăria generală, nu vor să desfiinţeze primăria de sector? Pentru că referendumul ăsta spune altceva. Planurile despre care vorbesc colegii noştri sau, mă rog, oamenii de la USR sunt ceva mai radicale decât acest referendum, care vrea doar să reglementeze chestiunea împărţirii bugetelor şi a urbanismului.

Ei sunt mai radicali şi spun să desfiinţăm de tot primăriile de sector. Ce se întâmplă dacă cetăţenii dintr-un sector votează că ei nu vor să desfiinţeze primăria de sector?

Nicuşor Dan: Bun, aşa cum am spus, nu vorbim despre asta acum şi e o dezbatere mai amplă. E o întrebare dacă judeţele sunt funcţionale, dacă comunele care au mai puţin de, nu ştiu, un număr de locuitori sunt funcţionale, dacă n-ar trebui ca împărţirea administrativ-teritorială să se concentreze pe marii poli de dezvoltare.

Deci sunt întrebări la care trebuie să răspundem cu nişte studii pe masă. Şi răspunsul tot Parlamentul trebuie să-l dea, în opinia mea. Şi e absolut necesar ca această dezbatere să aibă loc. Dar, pentru moment, pe mine mă interesează anul 2025: cine va da autorizaţiile şi cum împărţim banii începând din 2025 cu primăriile de sector.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor