Deputatul Florin Popescu se retrage de pe listele pentru europarlamentare ale PMP

Deputatul Florin Popescu, acuzat de fapte de corupţie, a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi se retrage de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, "pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală".
Florin Popescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.04.2014

Deputatul Florin Popescu, acuzat de fapte de corupţie, a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi se retrage de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, "pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală". De asemenea, Popescu a precizat că, în ceea ce îl priveşte, având în vedere că faptele de care este acuzat sunt vechi, cererea de arestare preventivă nu este necesară.

"Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situaţiei apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag şi de pe lista de candidaţi ai PMP la alegerile europarlamentare. Aşa cum am procedat şi în alte situaţii similare, mă pun şi de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziţia Justiţiei şi am încredere că Justiţia va analiza obiectiv şi imparţial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă priveşte, cererea de arestare preventivă", se precizează într-un comunicat semnat de Florin Popescu.

În cursul zilei de ieri, Popescu îşi anunţă de asemenea simpatizanţii, pe Facebook, că trece "printr-un moment dificil", însă, spre deosebire de alţi politicieni, va lăsa Justiţia să-şi urmeze cursul firesc.

"Astăzi, trec printr-un moment dificil... Vă asigur că, spre deosebire de alţi politicieni, nu voi face nimic de natură a împiedica bunul mers al justiţiei. Cu prietenie, Florin Popescu."

Reamintim că Florin Popescu, actualmente PMP, fost PDL, este acuzat de DNA că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012. Conform procurorilor anticorupţie, Popescu ar fi cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA în referatul trimis procurorului general, Tiberiu Niţu. La rândul său, procurorul general i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul DNA, pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu.

Prezent ieri la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, Florin Popescu neagă că ar fi vinovat: "În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram preşedintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judeţului Dâmboviţa, nici la nivel naţional. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de judeţul Dâmboviţa, să mă voteze", a afirmat Florin Popescu.

"Aflu că deputatul Florin Popescu, şeful campaniei PMP pentru alegerile europene, a fost pus sub învinuire de DNA, care cere şi arestarea sa preventivă. Uman, îmi pare rău pentru cineva cu care am fost efemer coleg, dar mai presus de toate am încredere în Justiţie şi sunt convins că i se va face dreptate. Este un moment extrem de neplăcut pentru un partid tânăr. Sunt convins că liderii partidului al cărui co-fondator sunt, şi din care m-am suspendat voluntar din raţiuni principiale, vor şti să demonstreze că PMP este un partid altfel, luând decizia radicală pe care o prevede statutul. PMP va face astfel dovada că nu este făcut din acelaşi aluat rânced al vechilor partide" comentează situaţia, pe contul său de Facebook Adrian Papahagi care, reamintim, s-a autosuspendat din PMP după ce partidul a decis să-l primească în rândurile sale pe deputatul Marian Anton, implicat în numeroase scandaluri cu iz de corupţie.

"Florin Popescu a făcut un gest de normalitate: până la o sentinţă în justiţie, s-a suspendat din PMP. Galeriile unor partide ca PNL, PSD sau chiar PDL nu au de dat lecţii, deci le rog să se abţină", completează Papahagi mesajul său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor