„Biblicul” Adrian Năstase ciocneşte Ouă cu El însuşi de Paşti
alte articole
"Pentru mine, anul ăsta, sărbătorile Pascale înseamnă mai mult drumul Golgotei", scrie pe blogul său fostul prim-ministru Adrian Năstase, aflat în închisoare pentru fapte de corupţie, dând o dimensiune biblică "suferinţelor" lui.
Supranumit cândva "El însuşi", pentru faptul că reuşise să concentreze toată puterea din ţară în mâna sa, Năstase, ajuns în închisoare pentru că a încălcat porunca "Nu Fura", povesteşte pe blogul său că în noaptea de înviere, uşa celulei sale nu s-a deschis şi a ciocnit ouă doar cu el însuşi, departe de familia sa.
"În noaptea de Înviere, pe care o petreceam cu familia – de obicei mergând la biserica din Cornu – am citit şi am ciocnit ouă roşii cu mine însumi.", povesteşte fostul preşedinte al Partidului Stat - PSD.
Reamintim că, în urmă cu 10 ani, întrebat despre averea considerabilă pe care a acumulat-o cât timp a fost premier, "El Însuşi" i-a invitat pe jurnalişti să-i numere ouăle, la moşia sa de la Cornu, unde, conform procurorilor, multe lucrări au fost realizate cu bani câştigaţi necinstit (dosarul Zambaccian).
"Să nu credeţi că sunt trist sau resemnat. Sunt însă dezamăgit să văd cum repetăm, an de an, Drumul nostru, al Crucii. Mă bucur să văd astăzi că s-a oprit ploaia şi să privesc, printre firele de sârmă ghimpată, soarele. La prânz, vor veni în vizită Dana şi Andrei. Aşa voi simţi bucuria sărbătorilor", anticipează Năstase, cu bucurie, vizita soţiei sale, care, conform judecătorilor, i-a fost complice la infracţiunile din dosarul Zambaccian, fiind şi ea condamnată la închisoare cu suspendare.
În încheierea mesajului postat pe blog, Năstase le doreşte tuturor românilor al căror preşedinte a vrut să ajungă, finanţându-şi campania electorală cu bani obţinuţi prin mită şi şantaj - fapt dovedit de procurori în dosarul "Trofeul Calităţii" - "sărbători pline de bucurii, alături de cei dragi!"
Reamintim că în prezent, Adrian Năstase este închis la Jilava. Pe 6 ianuarie 2014, Instanţa Supremă l-a condamnat pe fostul premier la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian iar pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare. În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Cele două dosare
Fostul prim-ministru a fost acuzat în dosarul Zambaccian că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de cca. 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Foloasele constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost închis pe 26 iunie 2012 şi eliberat pe 18 martie 2013, după ce i-a fost admisă cererea de eliberare condiţionată de către Tribunalul Bucureşti.