Depunere dosar pentru ANL. Ce acte şi condiţii sunt necesare
alte articole
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) derulează la nivel naţional trei programe principale:
- Programul Locuinţe prin credit ipotecar
- Programul Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii – tema articolului de azi
- Renaşterea satului românesc
Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu îşi permit să cumpere sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă.
Locuinţele pentru tineri sunt construite prin ANL şi după finalizarea lucrărilor sunt predate primăriilor în vederea repartizării.
Important de reţinut că locuinţele pentru tineri pot fi cumpărate după o perioadă de închiriere de minim un an.
Cei mai mulţi tineri se gândesc să obţină o casă prin ANL, însă nu ştiu care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a ajunge să locuiască într-un astfel de apartament şi cum să depună dosarul la ANL.
Solicitantul trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data repartizării locuinţei. Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu, fiind necesară o copie autentificată după actul de naştere şi după actul de identitate. Titularul cererii de locuinţă şi membrii familiei acestuia - soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia - trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe pentru tineri, destinată închirierii.
Depunere dosar pentru ANL. Acte necesare pentru obţinerea unei locuinţe
- Cerere tip Registratură Primărie;
- Adeverinţă de salarizare (soţ, soţie) cu venitul net pe 12 luni (persoanele care nu au nici un venit vor prezenta o declaraţie prin Notariat);
- Certificat fiscal (soţ, soţie) din care să rezulte că nu deţineţi locuinţă proprietate (se obţine de la Primărie);
- Copii xerox buletine, cărţi de identitate (pentru toate persoanele), certificat de căsătorie (pentru toate familiile), certificat(e) de naştere copii, care locuiesc la adresa declarată;
- Contractul de vânzare-cumpărare din care să rezulte suprafaţa locuibilă (unde locuiţi cu mutaţie definitivă sau reşedinţa de flotant);
- Persoanele care locuiesc cu chirie vor prezenta contractul de închiriere înregistrat la organele fiscale, iar în contract se va specifica chiria, în condiţiile pieţei;
- Pentru persoanele care convieţuiesc la acelaşi domiciliu se va prezenta copie xerox după buletinele de identitate - persoanele majore, pentru minori - copie xerox după certificat(e) de naştere;
- Certificat medical cu gradul de invaliditate (după caz);
- Declaraţie Notariat (soţ, soţie) din care să rezulte că nu deţine şi nu a deţinut nicio locuinţă pe care a înstrăinat-o după 1 ianuarie 1990;
- Acte de studii;
- Adeverinţă de la asociaţia de proprietari cu numărul de persoane care plătesc întreţinerea;
- Copie după Cartea de Muncă (soţ, soţie), adusă la zi.
Punctaje/Criterii restrictive:
1. Situaţia locativă actuală:
a) Chiriaş în aceeaşi localitate în care se află locul de muncă:
- spaţiu din fond locativ de stat - 2 pct.
- spaţiu din fond locativ privat - 4 pct.
b) Chiriaş în altă localitate decât cea în care se află locul de muncă - 1 pct.
c) Tolerat în spaţiu
- în aceeaşi localitate în care se află locul de muncă - 3 pct.
- în altă localitate decât cea în care se află locul de muncă - 0 pct.
2. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu) - mp/locatar sau membru al familiei solicitantului:
a) peste 10 mp. - 0 pct.
b) 9-10 mp. inclusiv - 0,50 pct.
c) 8-9 mp. inclusiv - 1 pct.
d) 7- 8 mp. inclusiv - 2 pct.
e) 6-7 mp. inclusiv - 3 pct.
f) 5-6 mp. inclusiv - 4 pct.
g) mai mică de 5 mp inclusiv - 5 pct.
3. Stare civilă actuală:
a) căsătorit - 4 pct.
b) necăsătorit - 1 pct.
4. Număr de persoane în întreţinere:
a) copii - 1 pct. pentru fiecare copil al familiei solicitantului
b) alte persoane, indiferent de numărul acestora - 0,50 pct.
5. Starea de sănătate actuală:
- sănătos - 0 pct.
- boală de care suferă solicitantul, un alt membru al familiei sau aflat în întreţinere, care necesită însoţitor sau o cameră în plus - 1 pct.
6. Vechimea cererii solicitantului:
- până la 1 an - 0 pct.
- între 1 an şi 2 ani - 1 pct.
- între 2 şi 3 ani - 2 pct.
- între 3 şi 4 ani - 3 pct.
- peste 4 ani - 4 pct.
7. Venitul mediu net lunar/membru de familie:
- mai mic decât salariul minim pe economie - 4 pct.
- între salariul minim pe economie şi venitul mediu pe economie - 3 pct.
- peste venitul mediu pe economie - 2 pct.
8. Nivelul de studii şi/sau pregătire profesională:
- fără studii şi fără pregătire profesională - 0 pct.
- cu şcoală generală, fără pregătire profesională - 0,50 pct.
- cu studii medii, fără pregătire profesională - 1 pct.
- cu studii medii sau profesionale de specialitate şi/sau cu studii superioare de scurtă durată - 2 pct.
- cu studii superioare - 3 pct.
9. Locul de muncă:
- instituţii publice de interes naţional şi comunitar - 3 pct.
- companii şi regii autonome de interes naţional sau local - 2 pct.
- agenţi economici - 1 pct.
- alte locuri de muncă - 0,50 pct.
10. Tineri evacuaţi din locuinţă în virtutea unor prevederi contractuale sau legale care nu ţin de voinţa şi comportamentul acestora sau ale căror locuinţe au fost retrocedate foştilor proprietari - 2 pct.
11. Tineri care au adoptat şi/sau adoptă copii din casele de ocrotire socială - 2 pct.
12. Tineri proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au vârstă de 18 ani - 2 pct.
13. Locatari ai unor locuinţe care nu mai prezintă siguranţă în exploatare - 2 pct.
14. Tineri repatriaţi sau apatrizi - 2 pct.
Pentru depunerea unui dosar pentru ANL trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, să urmăriţi fiecare hârtie în parte şi să fiţi dispus să aşteptaţi un timp destul de îndelungat pentru a obţine ceea ce doriţi. Merită, totuşi - până la urmă, este vorba despre o locuinţă.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.