De la coşmarul colectiv al lagărelor la lumile viselor personale: cărţile Ruxandrei Cesereanu şi ale lui Corin Braga

Librăria Bastilia, din Bucureşti, a găzduit luni, pe 17 noiembrie, o triplă lansare de carte. Cei aflaţi în centrul atenţiei au fost Ruxandra Cesereanu şi soţul său, Corin Braga, reputaţi autori şi profesori ai Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Prezentarea celor doi autori şi a cărţilor lor proaspăt-apărute a fost realizată de către alt cuplu de autori şi profesori, binecunoscuţi, la rândul lor: criticul literar Ion Bogdan Lefter, împreună cu scriitoarea şi poeta Simona Popescu.

Ruxandra Cesereanu a lansat două volume inedite şi foarte diferite ca natură. Este vorba despre Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX – un studiu minuţios asupra fenomenului torturii, cu ample detalieri ale metodelor de maltratare folosite de diverse regimuri totalitate de pe glob – şi, respectiv, California (pe Someş) – un volum de versuri născut în urma unei străfulgerări de tip proustian a memoriei, pentru a aminti de perspectiva criticului Ion Bogdan Lefter.

Noua carte a lui Corin Braga, al cărei titlul este Acedia. Jurnal de vise, este una de scriere, în mod firesc, onirică, ce vine în completarea unui prim jurnal de acest fel, intitulat Oniria. Jurnal de vise. Concreteţea acelui Infern real, ilustrat în textul Panopticum-ului, contrastează pe nenumărate paliere cu natura diafană a poeziei regăsite în California (pe Someş), ca şi cu nebuloasele universului alternativ, compensatoriu, al onirismului din Acedia lui Corin Braga.

***

Criticul Ion Bogdan Lefter îi caracterizează pe cei doi autori ca având în comun latura savantă, a teoreticienilor, a comparatiştilor şi a criticilor literari, precum şi faptul că amândoi scriu cărţi de proiect, propunându-şi o tematică anume aleasă şi dezvoltând scenariile schiţate ca proiecţii. Creaţiile lor s-ar apropia de modelul utopiei mallarméene a cărţii perfect construite. Aceste proiecte proprii Ruxandrei Cesereanu şi lui Corin Braga sunt, acum din perspectiva scriitoarei Simona Popescu, de mare anvergură, care durează o viaţă întreagă şi care sunt transgresive, situându-se dincolo de orice formatări didactice.

De la întunericul gulagului la irizaţiile imaginarului poetic

Viziunea Ruxandrei Cesereanu în Panopticum. Eseu despre tortură în Secolul XX, a doua ediţie a lucrării de analiză eseistică Panopticum, este una largă, cuprinzând dimensiunea globală a suferinţelor cauzate de regimurile totalitare. Anterior, în cercetările efectuate în vederea proiectului, Ruxandra Cesereanu a afirmat că, odată ce a aflat despre fenomenul Piteşti după căderea dictaturii comuniste din România, şi-a pus o întrebare angoasantă: au fost oare românii cei mai groaznici dintre torţionari? Care era situaţia în celelalte spaţii geografice dominate de totalitarism? Avem aici o problematizare care, dintr-un impuls de compensare şi urmărire, posibil subconştientă, a unei entropii psihologice, ajunge să exploreze abisurile laturii demonice a fiinţelor umane degradate în atmosfera toxică a totalitarismului. Această nevoie de echilibrare a reprezentat, în fapt, un demers euristic cu rezultate importante.

Totuşi, concretizarea acestei dorinţe de compensare a prezentat anumite obstacole dificil de îndurat, chiar în planul somatic. Ceea ce Ruxandra Cesereanu descoperea la New York, odată cu progresul cercetării sale susţinute printr-o bursă postdoctorală Fulbright, era o lume a ororilor indicibile, care provocau febră şi repulsie organică, fiind extrem de dificil de procesat. Pentru a reduce din această povară psihologică, în vederea sublimării angoasei, autoarea a urmat recomandarea soţului său, aceea de a redacta o carte exact opusă ca natură negativităţii demonice a materialului documentar din timpul zilelor sale de cercetare. Din această iniţiativă a luat naştere cea de-a doua parte a romanului Tricephalos, având titlul Peripeţiile Alisei în Ţara NewYorkeză.

Prin această legătură, vom trece la volumul de poezii California (pe Someş). Autoarea mărturiseşte că această carte, de asemenea, un proiect, nu mai abundă în elemente nevrotice, asemenea celor care au precedat-o, ci într-o melancolie senină. Acest volum de poezii s-a născut, într-adevăr, cum remarca domnul Ion Bogdan Lefter, în manieră proustiană, interpretarea tărăgănată a celebrului cântec Hotel California de către nişte tineri pe malul Someşului declanşând un întreg lanţ de amintiri în peisajul psihologic al Ruxandrei Cesereanu, în decursul uneia dintre plimbările sale cu bicicleta, pe malul Someşului. Totodată, California (pe Someş), cea mai luminoasă carte scrisă, afirmă autoarea, constituie o pledoarie pentru poezie şi are caracterul unui palimpsest, conţinând, la nivelul fiecărei poezii, trei etaje diferit marcate grafic, reprezentând diferite planuri temporal-ideatice. Criticul Ion Bogdan Lefter priveşte aceste planuri ca fiind corespunzătoare unor conţinuturi diferite, cum ar fi: cel dintâi cu notaţii despre personaje, imagini, reflecţii, cel de-al doilea cu autoreflecţii despre modul în care se scrie (elemente de poietică), şi cel de-al treilea cu amintiri din spaţii de “alteritate îndepărtată”. Acestea alcătuiesc, în ansamblu, o carte provocatoare şi incitantă prin intertextualitatea sa, printre alte caracteristici enumerate în cadrul descrierii volumului.

Universul oniric din Acedia

Creaţia lui Corin Braga stă sub semnul sofisticării, putem reţine din remarcile domnului Lefter, operele având drept caracteristici glisările între planurile ficţionale şi cele nonficţionale, fantasmatice, cu prezenţa unor corespondenţe simbolice între planuri, romanele având o puternică latură simbolică.

Scriitoarea Simona Popescu adaugă şi faptul că autorul jurnalului de vise lucrează, într-adevăr, la un proiect, în care exploatează tema visului în literatură, dând totodată, senzaţia unui jurnal de vise autentic, impresionant, chiar terifiant prin succesiunea secvenţelor onirice. În proza lui Corin Braga, această lume a viselor, unde imaginarul nu vădeşte vreo marcă a contrafacerii în scop estetizant, este populată de o întreagă comunitate de figuri care alcătuiesc o mitologie aparte, cum ar fi personajul “Ăla”, “Aia”, sau Peter Pan (o alteritate infantilă suspendată, alienată, într-un timp şi spaţiu nedeterminate, dar, care încă speră la posibilitatea accederii în ”lumea normală”). Avem de a face cu proiecţii ale unor personalităţi, sau a unor faţete de personalitate, alternative, care se pot mişca liber în “cealaltă lume”, ca să folosim o expresie a lui Orhan Pamuk, cea a imaginaţiei - onirice în acest caz. “Acolo, în spatele uşii feţei mele locuieşte o întreagă familie. Am descoperit-o treptat, scriind proză şi, mai ales, ţinând un jurnal de vise” afirmă Corin Braga la începutul cărţii sale Acedia. Jurnal de vise. Iar această familie şi acest univers subconştient, neexplorat, oferă spiritului experienţe eliberatoare de tensiunile prozaismului tern, cotidian, din punctul de vedere al autorului. Astfel, evadarea în oniric poate combate şi deprimarea perspectivei înspăimântătoare a morţii, sau thanatofobia. Astfel, putem spune că, din acel unghi, visele şi transcrierea lor ar conduce la sublimarea şi epuizarea tensiunilor acumulate şi, în acelaşi timp, ar contribui la menţinerea acelei Wille zum leben descrise de Schopenhauer.

Noţiunea de proiect, menţionată de Ion Bogdan Lefter este considerată de Corin Braga a fi mai aproape de cea de construcţie: de la construirea unor lumi de jucării în copilărie, scriitorul a realizat în adolescenţă posibilitatea construirii de lumi ale scriiturii, prin intermediul prozei. În acest proces de construcţie, visele alcătuiesc, în cuvintele lui Corin Braga, un strat nutritiv, un “humus”, care constituie baza construirii lumilor sale ficţionale. Transpunerea viselor în literatură constituie o modalitate de motivare a propriei existenţe în lume, consideră Corin Braga.

Din ciclul său de romane intitulat Noctambulii, din care fac parte Claustrofobul, Hidra şi, mai nou, Luiza Textoris, acesta din urmă are personaje realiste, chiar dacă ele trăiesc din vise. Nu la fel stau lucrurile cu celelalte romane, privite de unii critici ca fiind nişte coşmaruri perpetue, fără reper în realitate, afirmă autorul. În Luiza Textoris, personajele îşi creează “dubli de vis” – un tip de Doppelgänger induşi - (personalităţi alternative; care au primit aici numele personajelor din primele romane) care să exploreze spaima, angoasele, în vise, în locul personajelor respective. După Corin Braga, primele două romane pot, aşadar, fi citite alternativ, ca jurnale de vise ale protagoniştilor Luizei Textoris: O transcriere a fantasmelor de gradul doi, am putea spune.

Pentru a folosi cuvintele Simonei Popescu, cărţile celor doi autori au structuri reticulare, prin care captează binele şi răul, paradisul şi infernul din imaginar, din psihicul personal, sau din exterior. Imaginarul are un caracter dual, atât abstract, cât şi concret. Cei doi autori sunt consideraţi drept creatori de heterotopii şi cronotopii cu o pronunţată amprentă a personalităţii lor scriitoriceşti. Ei posedă un stil auctorial clar recognoscibil, “un brand personal”, ceea ce, ca să amintim remarcile Simonei Popescu, nu întâlnim în rândul autorilor de astăzi decât rareori.