De ce nu acordă Ministerul Agriculturii despăgubiri pentru pierderile din industria cărnii
alte articole
Subiectul alocării de despăgubiri pentru firmele din industria cărnii care au înregistrat pierderi în ultima perioadă, a fost abordat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Ministrul a declarat că nu se vor acorda despăgubiri, dar şi că nu există o evaluare a pierderilor.
Imediat după o întâlnire cu reprezentanţi ai fermierilor, Daniel Constantin şi-a motivat decizia susţinând că bugetul statului nu permite alocarea de despăgubiri.
"Nu cred că putem acorda despăgubiri celor din industria cărnii (care reclamă scăderea vânzărilor în urma scandalurilor din ultima vreme - n.r.), pentru că bugetul de stat nu îşi permite în momentul de faţă şi până acum nu putem vorbi de despăgubiri atâta timp cât nu avem o evaluare", a afirmat ministrul.
Demnitarul a mai precizat că pierderile înregistrate ţin de relaţiile comerciale dintre firmele din România şi cele din străinătate.
S-a constatat o scădere cu cel puţin 10% a consumului intern de carne de vită faţă de perioada similară a anului trecut, iar exporturile de carne de vită şi cal au ajuns aproape de zero, din cauza scandalurilor de pe piaţă din ultima perioadă, declarase anterior preşedintele Federaţiei Pro Agro, Alexandru Jurconi.
Ce ar putea fi în spatele scandalurilor legate de alimentele contaminate
Scandalurile dese apărute în ultima vreme şi care au fost legate de contaminarea a diferite alimente cu substanţe nocive ar avea mai multe explicaţii, iar acestea vor ieşi la iveală în perioada următoare, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"După ce toate lucrurile vor fi aşezate şi liniştite, atunci ne uităm care sunt interesele, de unde vin acestea. Sunt foarte multe ipoteze şi cred că foarte repede vor ieşi la suprafaţă. Este una dintre ipoteze ceea ce au spus fermierii, alta este legată şi de ceea ce se întâmplă, până la urmă, în zona de evaziune fiscală, nu numai pe legume-fructe, pe carne, pe foarte multe zone pe care probabil că anumite interese au fost deranjate în această perioadă de cei din ANSVSA, de Ministerul Agriculturii şi probabil de aici au ieşit toate aceste lucruri. Până nu avem probe, eu nu vreau să arunc niciun fel de ipoteză, vreau să aşteptăm puţin ca lucrurile să se liniştească după care vom face toate precizările, cu probe", a precizat ministrul Agriculturii.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a dat vina pe multinaţionale din România pentru scandalul legat de aflatoxina din lapte.
"Am încercat să finalizăm nebunia şi isteria cauzate de aşa-zisă problemă a aflatoxinei din România. Toată această isterie este artificial creată de către nişte multinaţionale din România prin încălcarea teritoriului lor de interese economice. Înainte cu trei săptămâni de izbucnirea scandalului, s-a discutat de problema laptelui cu aflatoxină în Serbia, în care se face referire de către o persoană că sunt informaţii că şi în România ar fi probleme cu lapte contaminat cu aflatoxină. În Serbia funcţionează două multinaţionale procesatoare de lapte care sunt şi în România", a declarat Frânc.