Carne toxică de curcan din România, descoperită în Germania
alte articole
Autorităţile din Germania au depistat piept de curcan cu reziduuri de medicamente de tip veterinar, care ar proveni din România. Carnea urma sa ajungă şi în Austria şi Anglia, iar produsele au fost retrase imediat de la vânzare.
A fost declanşată deja o anchetă, însă nu pot date alte detalii, deoarece datele se află pe sistemul rapid de alertă şi trebuie menţinute confidenţiale până la finalul unei anchete, a anunţat miercuri vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.
”De obicei, noi, în practica veterinară, tratamentele cu antibiotice se dau dacă există suspiciuni de o boală contagioasă în fermele respective. Recomandarea ANSVSA este că aceste tratamente să se facă doar în cazuri de urgenţe”, a declarat vicepreşedintele ANSVSA.
Oficialul a precizat că este probabil ca producătorul român să fi comercializat şi în România piept de curcan din lotul descoperit toxic, însă a completat că toată carnea care a ajuns în magazinele româneşti a fost verificată şi nu ar fi ajuns în astfel de condiţii la vânzare.