ANSVSA: În cazul cărnii de mici a fost fraudă

Epoch Times România
21.03.2013

Preşedintele interimar al ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a anunţat joi că în cazul suspiciunii de substituire a cărnii de vită cu cea de cal în pasta de mici la un comerciant din Bucureşti a fost vorba de fraudă.

Potrivit lui Mănăstireanu, unitatea procesatoare, SC Nicolin SRL din Ploieşti a fost închisă şi a fost sancţionată contravenţional cu o sumă de 30.000 de lei, intrând în atenţia organelor anti-fraudă.

Alerta a fost finalizată pe data de 18 martie, verificările arătând că din 1.920 de caserole a 800 de grame incriminate au fost vândute către consumatorii finali un număr de 1.358 bucăţi, restul de 562 fiind sechestrate şi distruse.

Mănăstireanu a mai anunţat că în această săptămână a fost închisă şi alerta referitoare la pieptul de curcan cu reziduri de antibiotice exportat în Germania de un procesator din România. Astfel, reprezentanul ANSVSA a afirmat că suspiciunea la adresa României a fost nefondată. „Ancheta a arătat că suspiciunea nu a fost fondată, că acest procesator a respectat reglementările Comisiei Europene şi legislaţia românească sanitar-veterinară privind creşterea şi procesarea curcanilor. Nu vom pregeta niciun moment să spunem că această industrie, industria cărnii de pasăre din România, este o industrie performantă care într-adevăr respectă toate standardele”, a spus Mănăstireanu. Preşedintele interimar al ANSVSA a arătat că a cerut omologilor săi din celelalte state membre ale Uniunii Europene ca înainte de a face acuzaţii la adresa ţării noastre să strângă toate documentele necesare. „Am solicitat colegilor veterinari din celelalte state membre, la întâlnirile pe care le avem la Bruxelles, ca înainte de a se face orice acuză să se strângă toate documentele necesare declanşării unei alerte prin acest sistem rapid şi să nu se facă acuzaţii nefondate la adresa României”, a spus preşedintele interimar al ANSVSA.

Totodată, Mănăstireanu a arătat că nu se poate vorbi de fraudă în ceea ce priveşte suspiciunea de subtituire a cărnii de vită cu carne de cal în conserve de vită, alerta fiind închisă şi în acest caz. „Rezultatele de laborator au arătat că procentul de ADN, de substituire carne de vită cu carne de cal, este de 1%. Conform cerinţelor europene, doar procentul care este peste 1% reprezintă fraudă deci putem să spunem că a fost vorba de o contaminare accidentală pe fluxul de aprovizionare cu carne al acestei unităţi procesatoare şi că nu putem vorbi despre fraudă”, a spus Mănăstireanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor