De ce nimeni nu înţelege conflictul economic dintre SUA şi Europa: pentru că este fals
alte articole
“Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, când am fost invitat de preşedinte la Casa Albă am avut o singură intenţie: de a încheia un acord”, a anunţat Jean-Claude Juncker săptămâna trecută în timpul vizitei sale la Washington. “Şi am ajuns la un acord”, a continuat preşedintele Comisiei Europene.
Adresându-se miercuri, 25 iulie, de pe peluza Casei Albe, preşedintele american Donald Trump a susţinut că SUA şi UE au convenit să coopereze pentru a elimina tarifele, barierele şi subvenţiile ce vizează produsele industriale din afara sectorului auto, potrivit Euronews.
De-a lungul sagăi fără sfârşit a Europei, nu a existat niciodată un politician care să încheie un acord real în numele întregului continent, cel puţin nu fără efort substanţial. Mulţi au luptat pentru a obţine puterea de a uni Europa – romanii, Carol cel Mare, micuţul francez cu ulcer, şi cel mai renumit austriac, Adolf. Dar, Juncker este diferit de toţi. El este o creatură a uniunii moderne a Europei, un concept născut din epuizare totală şi o slăbiciune profundă, potrivit site-ului Zero Hedge.
După câteva mii de ani de lupte cu sine însuşi, continentul a abandonat ambiţia şi a devenit o atracţie turistică pentru americanii şi chinezii bogaţi, care roiesc prin oraşele sale, admirând realizările şi aspiraţiile europenilor din vechime.
“Aşadar, am avut o zi mare. Foarte mare. Ne-am întâlnit chiar aici, la Casa Albă, pentru a lansa o nouă fază a relaţiei dintre SUA şi Uniunea Europeană – o fază de strânsă prietenie; de relaţii comerciale puternice de pe urma cărora cu toţii vom câştiga; de colaborare mai bună pentru securitatea şi prosperitatea globală; [şi o fază] de luptă comună împotriva terorismului”, a declarat Trump triumfător după întâlnirea sa cu Juncker.
“Uniunea Europeană se va descurca mai bine, va fi mai puternică, mai mare. Prin urmare, vom lucra împreună îndeaproape, precum nişte parteneri care gândesc la fel, pentru a reforma Organizaţia Mondială a Comerţului şi pentru a adresa practicile comerciale neechitabile, inclusiv furtul de proprietate intelectuală, transferul forţat [sic! n.r] de tehnologie, subvenţiile industriale, distorsiunile create de companiile deţinute de stat şi supracapacitate”, a mai continuat liderul american, descriind China, singurul rival al SUA, singura putere rămasă în lume cu o ambiţie reală, conform Zero Hedge.
Pentru necunoscători, fraza referitoare la transferul forţat de tehnologie se referă la legislaţia introdusă de Partidul Comunist Chinez, conform căreia orice firmă străină care încearcă să intre pe piaţa chineză este forţată să cedeze detalii referitoare la tehhnologia folosită. Evident, informaţiile sunt strânse de către furnicuţele Partidului şi folosite fără menajamente în cadrul proiectului naţional de furt intelectual, care costă Occidentul cel puţin 3 trilioane USD anual, conform estimărilor.
Fraza de mai sus ar trebui să deschidă, pentru cine are urechi să audă, războiul comercial total între Occident şi China. Război care a fost făcut posibil cu ajutorul unor manevre bizare şi, în unele cazuri, complet neortodoxe, ale preşedintelui american Donald Trump. Aparent acestea au fost necesare pentru ca lăcomia fără margini a marilor corporaţii care beneficiază de acordurile globaliste parafate la începutul secolului riscă să paralizeze procesul, continuând status-quo-ul care îngroapă economiile occidentale şi cimentează dominaţia globală a elitei Partidului Comunist şi a afiliaţilor săi aciuiţi la butoane în toate democraţiile.
SUA şi UE acoperă peste 50% din PIB-ul global şi au cea mai mare relaţie comercială bilaterală din lume, schimbând anual servicii şi bunuri în valoare de 1,1 trilioane de dolari. Nu există o relaţie economică mai integrată pe acest Pământ. O treime din comerţul lumii implică SUA şi UE – SUA este clientul numărul 1 al umanităţii, fiind responsabilă pentru 18% din toate importurile, în timp ce UE ocupă locul 2, cu 15%.
Investiţiile totale ale SUA în UE sunt de 3 ori mai mari decât investiţiile sale în întreaga Asie. Investiţiile UE în SUA sunt de 8 ori mai mari decât investiţiile sale în India şi China la un loc. SUA şi UE au împreună 880 milioane de cetăţeni (12% din populaţia lumii), deţin 65% din averea globală (180 trilioane de dolari) şi deţin împreună aproape toată proprietatea intelectuală a umanităţii.
