De ce este inima un „mic creier”: Cine deţine de fapt controlul?

Ştiinţa modernă a demonstrat ceea ce anticii deja ştiau de mult, anume că inima este un centru al înţelepciunii de nivel înalt. De fapt, inima poate să-şi amintească lucruri şi funcţionează similar cu creierul.

Structura inimii este asemănătoare cu cea a creierului: are o reţea sofisticată de neuroni, neurotransmiţători, proteine şi celule de susţinere (gliale).

„Există un creier în inimă, metaforic vorbind”, susţine Dr. Rollin McCraty de la HeartMath, o instituţie non-profit care oferă tratamente bazate pe legătura dintre inimă şi creier.

„Inima conţine neuroni şi ganglioni care au aceleaşi funcţii ca cele ale creierului, ca de exemplu memoria. Este un fapt anatomic”, a declarat doctorul.

„Ceea ce oamenii nu ştiu atât de bine este că, de fapt, inima trimite mai multe informaţii către creier (decât trimite creierul către inimă)”, a adăugat el.

Dr. J. Andrew Armour a folosit pentru prima dată termenul „Creierul inimii” în 1991, şi a numit inima „un creier mic”.

Potrivit Harvard Medical School, „conversaţia” dintre inimă şi creier afectează ambele organe. Depresia, stresul, singurătatea, o stare pozitivă, precum şi alţi factori psihosociali influenţează inima. Sănătatea inimii poate de asemenea să influenţeze creierul şi gândirea.

Pe măsură ce neuro-cardiologia (studiul care se ocupă cu legăturile dintre inimă şi creier) s-a dezvoltat, cercetările au descoperit că emoţiile negative afectează într-o manieră negativă atât ritmicitatea inimii cât şi configurările undelor creierului.

Răspunsurile la stres, de regulă, au un cost pentru organism, contribuind la ridicarea tensiunii, la dezvoltarea aterosclerozei, precum şi la schimbări în creier care pot contribui la anxietate şi depresie, potrivit celor de la Harvard Medical School.

Şi invers, atunci când o persoană trece prin emoţii pozitive, ritmul inimii şi configuraţia undelor cerebrale sunt armonioase şi coerente.

Inima ca centru emoţional

Inima, ca organ, este legată de conceptul de centru emoţional. Inima trimite mesaje prin trasee fizice către creier, care apoi sunt interpretate ca emoţii.

McCraty explică: „Bătăile inimii sunt similare cu codul Morse, iar aceste mesaje reflectă starea emoţională a persoanei”.

McCraty a lucrat ca fiziologist-psihiatru pentru aproape 30 de ani. Una din metodele cu care lucrează la Institutul HeartMath este „respiraţia care urmăreşte inima”.

În timp ce respiră adânc, pacientul îşi îndreaptă atenţia către inimă, ceea ce „schimbă fiziologia şi facilitează schimbările în ritmurile corpului”, a declarat acesta.

Configuraţia undelor creierului şi ritmurile inimii au fost măsurate pentru a se observa efectele tehnicii şi s-a demonstrat că se ajunge la o coerenţă mult mai mare.