Vocea Mariei Callas: Ecoul unei identităţi de neînlocuit, dar cui aparţine cu adevărat?

În 1982, un tribunal din Paris a decis că vocea celebrei soprane Maria Callas reprezintă o veritabilă „imagine sonoră” şi, prin urmare, un atribut al personalităţii. Hotărârea a impulsionat recunoaşterea juridică a vocii ca drept personal, la fel de protejat ca numele sau imaginea.

Faptul că vocea este un element unic şi identificator al fiecărei fiinţe umane este incontestabil, mai ales în cazul celor care şi‑au construit o carieră pe această calitate: politicieni, actori, actori de dublaj şi, desigur, cântăreţi de operă.

Cazul Maria Callas

În 1976, la doi ani după ce renunţase atât la concerte, cât şi la predarea la prestigioasa Juilliard School din New York, Maria Callas a decis să se testeze în intimitate, organizând o sesiune de probe vocale la Theatre des Champs‑Élysées din Paris. Momentul fusese facilitat de Charles Vannes, secretarul general al teatrului.

A interpretat atunci fragmente precum „Habanera” din Carmen de Bizet şi aria „Ah, perfido” op. 65 de Beethoven. Nemulţumită de rezultat, Callas a luat hotărârea definitivă de a nu mai reveni pe scenă. Acestea au fost ultimele sale înregistrări. Soprana a murit un an mai târziu, pe 16 septembrie 1977, la vârsta de doar 53 de ani.

Pe 31 decembrie 1980, o staţie de radio franceză a difuzat acel material, fără autorizaţie. Mama şi sora artistei, ca moştenitoare, au dat în judecată postul şi pe Vannes, considerând că publicarea violase viaţa artistică şi memoria divei. Au cerut daune de 300.000 de franci, restituirea benzilor şi publicarea sentinţei.

Radio-ul s-a apărat susţinând că intenţia nu a fost comercială, ci un elogiu adus carierei, iar Vannes a afirmat că Maria Callas permisese înregistrarea. În replică, judecătorii au stabilit că dreptul la voce aparţine cântăreţei şi, prin moştenire, familiei. Materialele urmau să fie restituite, iar difuzarea – interzisă.

Hotărârea tribunalului parisian

Tribunalul a recunoscut încălcarea drepturilor personale şi de proprietate intelectuală ale Mariei Callas, statuând că vocea constituie „imagine sonoră”, un atribut inviolabil al personalităţii. Cu toate acestea, despăgubirea financiară acordată a fost simbolică: un franc. Motivul? Difuzarea nu a avut scop comercial şi nici intenţia de a păta memoria sopranei.

Deşi simbolică, decizia a creat un precedent juridic fundamental: vocea, chiar şi după moarte, poate fi protejată ca expresie a individualităţii.

Vocea ca atribut al personalităţii

Din această cauză, cazul Callas a devenit de referinţă în dezbaterile privind protecţia vocii. Tribunalul a făcut o distincţie esenţială: difuzarea unei înregistrări neautorizate este un act ilicit. Dreptul de a decide ce se întâmplă cu vocea revine exclusiv artistului – iar, prin moştenire, familiei.

Conceptul de „drept asupra propriei voci” a început să fie dezvoltat ulterior în doctrina şi jurisprudenţa europeană, dar protecţia rămâne limitată. Spre comparaţie, în Statele Unite, mai ales în California, vocea este protejată prin “right of publicity”, drept care apără valoarea comercială a trăsăturilor identitare ale unei persoane.

Relevanţa astăzi

În epoca inteligenţei artificiale, când imitarea vocilor a devenit o realitate tehnologică, problema ridicată de cazul Callas este mai actuală ca niciodată. Dincolo de valoarea artistică, vocea este un semn identitar unic, la fel de personal ca amprenta digitală sau ADN‑ul.

Astfel, întrebarea iniţială – cui aparţine vocea Mariei Callas? – are un răspuns clar: îi aparţinea doar ei, iar astăzi dreptul de a o proteja revine moştenitorilor săi. Decizia tribunalului parizian din 1982 a deschis o cale de protecţie care, în contextul actual, pare esenţială pentru apărarea intimităţii şi a creaţiei artistice.

Muzeul Maria Callas din Atena

În octombrie 2023, în Atena, capitala Greciei, a fost inaugurat Muzeul Maria Callas, un spaţiu dedicat celei mai faimoase soprane a secolului XX. Muzeul găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte personale, costume de scenă, înregistrări şi fotografii, oferind o perspectivă de ansamblu asupra vieţii şi carierei artistei.

Acest muzeu nu doar comemorează o legendă a operei, ci şi subliniază importanţa patrimoniului cultural şi artistic pe care Maria Callas l-a lăsat moştenire. Deschiderea muzeului marchează o recunoaştere internaţională a impactului său durabil în lumea muzicii şi artei, consolidând astfel ideea că vocea, alături de întreaga sa moştenire, continuă să fie protejată şi apreciată la nivel global.