Umbra şi cunoaşterea de sine

Carl G. Jung, psihoterapeut şi psihiatru elveţian, întemeietorul psihologiei analitice, este cel care introduce conceptul de arhetip, "imagine primordială" sau tendinţele înnăscute care influenţează conduita umană. Pentru individ arhetipurile reprezintă la nivel mental ceea ce sunt instinctele la nivel biologic. Umbra face parte din principalele arhetipuri alături de Anima/Animus, Persona şi Sinele. Jung vorbeşte despre umbra personală, care aparţine inconştientului individual, are o funcţie compensatorie şi se manifestă în special prin intermediul viselor şi al proiecţiilor şi umbra colectivă, componenta arhetipală a inconştientului colectiv, conectată inevitabil cu tema ''răului''.

Umbra este aspectul întunecat al personalităţii noastre, latura negativă, inacceptabilă pe care nu vrem să o vedem preferând s-o ascundem atât de noi înşine cât şi de ceilalţi, pentru că nu se încadrează în tiparul ideal de personalitate pe care ni l-am făurit. Este alcătuită din gânduri, dorinţe, fantezii, impulsuri şi emoţii primare considerate imorale, de neconceput în societatea în care trăim, astfel că le negăm sau le împingem în inconştient. Ele vor doar să fie recunoscute. Cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi de rolul şi puterea ei imensă, nu-şi cunosc umbra. Aceasta nu este uşor accesibilă şi generează multe conflicte la nivel psihologic.

În literatură avem multe exemple, unul dintre cele mai edificatoare este cunoscutul roman ecranizat "The strange case of Dr. Jekyll şi Mr. Hyde".

Jung spune că "nimeni nu-şi poate realiza umbra fără să dea dovadă cu prisosinţă de tărie morală".

Intr-adevăr, a o întâlni necesită mult curaj, voinţă şi sinceritate, fiind şi o condiţie necesară în cea mai aventuroasă şi mai importantă călătorie, cea către tine însuţi. "Actul acesta constituie fundamentul indinspensabil al oricărei cunoaşteri de sine şi de aceea întâmpină o considerabilă rezistenţă...aceasta este prima probă de curaj cerută de drumul spre interior, o probă care-i sperie pe cei mai mulţi căci întâlnirea cu sine însuşi face parte dintre acele lucruri neplăcute pe care le evităm atâta timp cât putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ."(Jung).

Intervin aşadar mecanismele de apărare, în primul rând reprimarea şi proiecţia.

Umbra poate fi înfricoşătoare, când este reprimată sistematic pe o lungă perioadă de timp, poate prelua controlul acţionând ca o entitate de sine stătătoare, în mod incalificabil sau chiar grotesc, răul arătându-se în toată splendoarea sa, dacă putem spune aşa.

Dacă aceste tendinţe aparţinând umbrei nu sunt aduse la lumină (în lumina conştiinţei) vor trece de cenzura Eu-lui şi se vor strecura pe negândite în viaţa noastră în cele mai neaşteptate moduri, uneori cu o violenţă extremă, persoana necrezându-se capabilă de asemenea acte (cruzime, agresivitate, desfrâu etc.) "nu am fost eu", "diavolul m-a împins" dar nici ceilalţi nu pot crede: "era întotdeauna foarte liniştit, un tată/soţ exemplar, sau un preot cuvios".

La Jung, Umbra (ca arhetip) este personificată de diavol, aşa cum Dumnezeu este personificarea Sinelui. În poezia lui Blaga găsim acest aspect al dualităţii fiinţei umane: "învrăjbiti /de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana /au înţeles că e mai mare fiecare/ dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat/ in mine: împreună picuratu-mi-au în suflet /credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna./ Lumina şi păcatul/ imbrăţişându-se s-au înfrăţit în mine-ntâia oară/ de la-nceputul lumii".

Când ne deranjează ceva la celălalt (furia, lăcomia, agresivitatea, gelozia, invidia etc.), când arătăm cu degetul spre el, de fapt arătăm spre noi înşine.

În copilărie, când cineva vroia să ne şicaneze etichetându-ne într-un anumit fel, răspundeam aproape invariabil: "cine zice, ăla este". Acest răspuns ilustrează perfect mecanismul proiecţiei. Suntem oglinzi unii pentru ceilalţi, aşa că e necesar să privim numai în noi înşine, pentru a vedea mai întâi "bârna din ochiul nostru şi apoi paiul din ochiul celuilalt". Dar a proiecta asupra altora propriile noastre defecte, este mult mai comod şi ne scuteşte în acelaşi timp de responsabilitate.

Odată ce este conştientizată, umbra poate fi transformată, numai aşa energia acesteia poate fi folosită în scop constructiv, devenind sursă de creativitate, de inspiraţie, spontaneitate, versurile lui Blaga fiind foarte sugestive în acest sens: "nu ştii/ că numan-n lacuri cu noroi în fund cresc/ Nuferi?".

Nu întâmplător, lotuşii simbolizează puritatea, forţa de creaţie si evoluţia spirituală...

În tradiţia budistă, Buddha este adesea înfăţişat stând pe o floare de lotus. Se spune că el vedea oamenii ca pe niste “boboci de floare într-un lac, crescând din noroi şi incercând să ajungă la suprafaţă pentru a putea înflori”.

Recunoaşterea şi confruntarea cu umbra, acceptarea şi integrarea în structura de personalitate a acestor trăsături care ne fascinează şi ne înspăimântă totodată, este aşadar o condiţie prealabilă în procesul de individuaţie, cunoaşterea a ceea ce suntem cu adevărat în profunzimea fiinţei noastre. Descoperirea compasiunii pentru insăşi existenţa noastră ca fiinţe umane va înlocui ura şi alte sentimente negative care ne invrăjbesc şi ne divid, ne fac să condamnăm, să judecăm.

De asemenea ne învaţă smerenia, ne face mai umani, mai toleranţi şi autentici în relaţiile cu ceilalţi, redându-ne puterea personală şi pacea sufletească pentru că acum suntem ...întregi.