Celulele creierului sunt ca nişte mici universuri

Structura universului şi a celulelor creierului uman sunt izbitor de asemănătoare.
Henry Jom
15.11.2013

Structura universului şi cea a celulelor creierului uman sunt izbitor de asemănătoare.

În filozofia spirituală estică a Taoismului, corpul uman a fost întotdeauna privit ca un mic univers, ca un microcosmos. Datorită investiţiilor de miliarde de dolari efectuate în Statele Unite şi Europa pentru a cerceta funcţionarea creierului, corelaţiile dintre celulele creierului şi univers continuă să apară.

Cele două imagini de sus ilustrează asemănările. Prima imagine prezintă reţeaua neurală a unei celule din creier, iar următoarea prezintă distribuţia materiei negre din univers, simulată de Millennium Simulation.

Imaginile prezintă o asemănare structurală în ceea ce priveşte conexiunile şi distribuţia materiei în creier şi în univers. Prima fotografie este o vedere microscopică, iar cea de-a doua este o vedere macroscopică.

Creierul este ca un microcosmos.

Un studiu realizat de către Dmitri Krioukov de la Universitatea din California şi o echipă de cercetători, arată asemănările izbitoare între reţelele neuronale din creier şi conexiunile de tip reţea dintre galaxii. Acest studiu a fost publicat anul trecut, în revista Nature.

Echipa lui Krioukov a creat o simulare pe computer, în care a descompus universul cunoscut în unităţi mici, subatomice spaţio-temporale, a explicat Live Science. Simularea a adăugat mai multe unităţi spaţio-temporale pe măsură ce istoria universului avansa. Interacţiunile dezvoltate între materiile din galaxii erau similare cu interacţiunile care apar în reţelele neuronale din creierul uman.

Fizicianul Kevin Bassler de la Universitatea din Houston, care nu a fost implicat în cercetare, a declarat pentru Live Science că studiul sugerează o lege fundamentală care guvernează aceste reţele.

În mai 2011, Seyed Hadi Anjamrooz de la Universitatea Kerman de Ştiinţe Medicale şi alţi oameni de ştiinţă iranieni au publicat un articol cu privire la asemănările dintre celule şi univers, în Internaţional Journal of the Physical Sciences.

Aceştia explică faptul că o gaură neagră seamănă cu nucleul celulei. „Orizontul evenimentelor” al unei găuri negre - un fel de limită fără întoarcere, de unde atracţia gravitaţională va absorbi obiectele în gaura neagră - se aseamănă, de asemenea, cu membrana nucleară.

„Orizontul evenimentelor” este dublu-stratificat, aşa cum este şi membrana nucleară. Aproape similar „orizontului evenimentelor”, care împiedică tot ceea ce intră să mai părăsească zona, membrana nucleară separă fluidele din celulă, împiedicând amestecarea lor, şi reglează schimbul de substanţe dintre interiorul şi exteriorul nucleului. Găurile negre şi celulele vii, de asemenea ambele emit „bule” de radiaţie electromagnetică, printre alte similitudini.

Cercetătorii au consemnat: „Aproape tot ceea ce există în macrounivers se reflectă într-o celulă vie ca şi cum ar fi un microunivers. Mai simplu spus, universul poate fi privit ca o celulă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor