De ce a demisionat Iaţeniuk şi ce urmează

Demisia premierului Iaţeniuk nu rezolvă criza politică profundă de la Kiev. Chiar dacă preşedintele Poroşenko îşi va extinde influenţa asupra guvernului, nici partenerii externi şi nici populaţia nu mai au răbdare cu lipsa reformelor, iar decontul se anunţă dureros.
Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.
Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk. (Dean Mouhtaropoulos/Getty Images)

În momentul declanşării votului de neîncredere în Parlamentul ucrainean împotriva premierului Arseni Iaţeniuc, o tentativă eşuată, scriam despre faptul că povestea cu pro-europenii oligarhici de la Kiev este asemănătoare cu cea de la Chişinău. În Ucraina, ca şi în R. Moldova, forţele pro-europene riscă să compromită total parcursul de europenizare a ţării pentru că se opun demantelării unor Sisteme oligarhice, profund corupte. Aceste forţe ”pro-europene” vor fi însă taxate dur de populaţia care îşi doreşte cu adevărat o europenizare atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina. Dovada cea mai bună în acest sens sunt sondajele care arată că aşa zişii pro-europeni de la Chişinău deja nu vor mai intra în Parlament şi că popularitatea lui Iaţeniuc şi Poroşenko scade dramatic în Ucraina.

Iată că premierul ucrainean, care a preluat puterea după Euromaidan, a demisionat până la urmă din proprie iniţiativă, realizând că riscă să dispară de pe scena politică, cu o popularitate care tinde spre zero, pe fondul agravării situaţiei economice şi a lipsei reformelor. Pentru a nu deconta toată nemulţumirea populaţiei şi pe fondul incapacităţii de a forma un nou guvern după ce două partide au părăsit coaliţia de guvernare, Iaţeniuk a declarat că actuala criză politică a fost creată artificial, ”iar dorinţa de a-l demite i-a orbit pe politicieni şi le-a diminuat voinţa să facă schimbări reale”. Aluzia a fost clară la preşedintele Poroşenko, care i-a cerut în mai multe rânduri demisia. Liderul Frontului Popular a afirmat însă că formaţiunea sa va rămâne în coaliţie cu Blocul Petro Poroşenko.

Demisia lui Iaţeniuk nu rezolvă însă rădăcina problemei. În locul său ar urma să vină, preşedintele Parlamentului, Volodimir Groisman, un apropiat al lui Poroşenko. Prin urmare, preşedintele ucrainean va avea şi mai multă putere asupra guvernului, dar va purta şi întreaga responsabilitate în cazul în care reformele nu se vor face, iar situaţia economică se va deteriora şi mai mult. Chiar dacă el îşi va plasa oameni loiali în fruntea unor ministere-cheie, situaţia nu este deloc roz.

Potrivit revistei germane Spiegel, grivna, moneda ucraineană, a pierdut două treimi din valoare, s-a ajuns la o rată a inflaţiei de aproape 80%, iar populaţia suferă de pe urma creşterii preţurilor la energie. Negocierile privind eliberarea de noi credite de către FMI în valoare de 1,7 miliarde de dolari sunt suspendate din cauza crizei politice de la Kiev, iar Fondul mai cere şi reducerea subvenţiilor la energie, măsură foarte nepopulară. În plus, odată cu intrarea în vigoare a zonei de liber schimb cu UE, exporturile şi importurile ucrainene au scăzut şi mai mult. Prin urmare, Ucraina se află într-un moment foarte delicat şi oricine vine în locul lui Iaţeniuk va avea o misiune dificilă.

Simbioza cu oligarhii

Dacă lui Iaţeniuc i se reproşa că este apopiat de oligarhi şi că acoperă fapte de corupţie, acuzaţii nedovedite, nu este clar de ce un premier fidel lui Poroşenko ar face mai multe reforme. Preşedintele este şi el acuzat că le-a frânat pe acestea şi că şi-a subordonat instituţii cheie ale justiţiei precum Procuratura generală. Mai nou, scandalul Panama Papers a arătat că Poroşenko a fost înregistrat ca singurul “beneficiar efectiv” al unei companii offshore, Prime Asset Partners Ltd, creată de firma de avocatură panameză Mossack Fonseca în Insulele Virgine Britanice. Deşi a promis că va vinde acţiunile la compania sa Roshen, Poroşenko n-a făcut asta, iar firma respectivă nu o avea trecută în declaraţia de avere, lăsând la o parte faptul că nu ar trebui să deţină firme ca preşedinte.

Să nu uităm că actuala criză politică de la Kiev a început cu demisia ministrului Economiei Aivaras Abromavičius, care a acuzat că oficiali corupţi blochează reforma şi încearcă să capete influenţă asupra companiilor de stat. El l-a nominalizat pe Ihor Kononenko, prieten apropiat şi partener de afaceri al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, de blocare a reformelor şi promovarea aliaţilor săi în poziţii guvernamentale cheie.

Considerat unul dintre principalii reformatori din cabinetul Iaţeniuc, Abromavičius a declarat că el şi echipa sa nu vor să servească ”drept paravan pentru corupţie sau să devină marionete pentru cei care, foarte asemănător cu vechiul guvern, încearcă să exercite controlul asupra fluxurilor de bani publici”. Aluzia a vizat cercul de apropiaţi ai preşedintelui.

Pe de altă parte, potrivit revistei germane Spiegel, Poroşenko ar fi oferit ceva oligarhului Ihor Kolomoysky, fost guvernator al regiunii Dnipropetrovsk în schimbul asigurării susţinerii grupului parlamentar Renaşterea controlat de acesta pentru viitoarea coaliţie de guvernare. Chiar un deputat al Blocului Poroşenko, Serghei Leşcenko, a declarat că demisia lui Iaţeniuc este parte a unei ”înţelegeri între Poroşenko, Rinat Ahmetov şi Kolomoysky. Acest guvern va fi la putere 6 luni-un an, nu mai mult, şi nu cred deloc în abilităţile de reformă ale acestor oameni”.

La rândul său, Partidul Samopomich (Autoajutor), care a părăsit coaliţia de guvernare în urmă cu câteva săptămâni, a acuzat faptul că majoritatea necesară pentru un nou cabinet este din nou formată prin cumpărarea de parlamentari. Mai mult, liderul formaţiunii Andrei Sadowyi l-a acuzat pe preşedintele Poroşenko că se opune unei reforme electorale, prin care să poată ajunge partide noi în Radă, iar influenţa oligarhilor asupra politicii să fie diminuată.

Şi Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al Georgiei care în prezent este guvernator al regiunii Odessa, a vorbit despre o încercare de a impune ”o nouă guvernare coruptă Ucrainei după retragerea lui Iaţeniuc” şi i-a cerut imperativ preşedintelui Poroşenko să revină la reforme.

Demisia lui Iaţeniuk nu rezolvă rădăcina problemei. În locul său ar urma să vină, preşedintele Parlamentului, Volodimir Groisman, un apropiat al lui Poroşenko. Prin urmare, preşedintele ucrainean va avea şi mai multă putere asupra guvernului, dar va purta şi întreaga responsabilitate în cazul în care reformele nu se vor face, iar situaţia economică se va deteriora şi mai mult.

Problema de fond este că sistemul politic este în continuare dominat de marii oligarhi, care deţin sectoare strategice ale economiei şi controlează potrivit Newsweek 70% din economia ucraineană. Aceştia controlează atât parlamentari din diferite partide care le răspund la comenzi, cât şi media şi finanţarea campaniilor electorale.

Înlăturarea reformiştilor

Prin urmare, semnalele nu sunt prea pozitive nici după demisia lui Iaţeniuk. În loc de mai multă responsabilitate a politicienilor ucraineni, se observă o intensificare a luptei pentru putere şi pentru împărţirea portofoliilor ministeriale.

Miniştri reformatori, precum cel de Finanţe, Natalia Yaresko, şi alţi tehnocraţi aduşi din afară pentru a face reforme în ideea că nu sunt legaţi de grupuri de interese locale, sunt pe cale de a fi scoşi din noul cabinet. Potrivit Reuters, Yaresko are meritul de a fi reuşit să poarte negocieri dificile cu crediitorii pentru restructurarea unei datorii de 18 miliarde de dolari în 2015. Ea ar urma să fie înlocuită cu Oleksandr Danylyuk, care face parte din conducerea administraţiei prezidenţiale.

În concluzie, reformiştii vor fi înlocuiţi în noul guvern cu fideli ai preşedintelui, iar Poroşenko îşi va consolida puterea, dar asta nu ajută prea mult Ucraina.

Politicienii ucraineni nu au înţeles că populaţia este foarte nemulţumită de înrăutăţirea nivelului de trai şi n-o să mai accepte multă vreme jocuri politice mărunte şi reforme mimate. În plan extern, situaţia este şi mai complicată. Partenerii occidentali, dezamăgiţi şi ei de ce se întâmplă la Kiev, nu mai vor să arunce bani într-o gaură neagră.

Referendumul din Olanda, care a respins ratificarea acordului de asociere UE-Ucraina, a fost unul consultativ, şi bineînţeles pe fond a avut puţin de a face cu Ucraina, dar este totuşi un semnal de alarmă. Dacă clasa politică de la Kiev continuă pe această cale, ar putea să piardă definitiv încrederea partenerilor externi.