Povestea cu pro-europenii oligarhici, la Kiev, ca şi la Chişinău

Criza politică de la Kiev a început cu demisia ministrului Economiei Aivaras Abromavičius, care a acuzat că oficiali corupţi blochează reforma şi încearcă să capete influenţă asupra companiilor de stat. Considerat unul dintre principalii reformatori din cabinetul Iaţeniuc, acesta a declarat că el şi echipa sa nu vor să servească ”drept paravan pentru corupţie sau să devină marionete pentru cei care, foarte asemănător cu vechiul guvern, încearcă să exercite controlul asupra fluxurilor de bani publici”.

Ulterior, preşedintele Poroşenko i-a cerut premierului Iaţeniuc demisia, iar partidul acestuia a iniţiat un vot de neîncredere împotriva guvernului, dar acest demers a eşuat deoarece au fost strânse doar 194 de voturi din cele 226 necesare pentru a demite executivul. În mod paradoxal, 20 de parlamentari de la Blocul Poroşenko n-au votat în favoarea moţiunii. În plus, majoritatea parlamentarilor Blocului de Opoziţie, proveniţi din fostul Partid al Regiunilor al lui Ianukovici, au declarat că susţin demersul, dar au părăsit Parlamentul fără să voteze.

Adrian Karatnycky, cercetător senior la Atlantic Council, scrie într-o analiză pentru Politico.eu că liderii SUA şi UE au făcut presiuni puternice asupra lui Poroşenko să nu demită cabinetul Iaţeniuc, să aducă mai mulţi profesionişti independenţi şi miniştri reformatori în cabinet şi să evite alegerile anticipate. Partenerii externi ai Ucrainei ar fi ameninţat cu sistarea asistenţei financiare, de care economia ţării aflată în colaps are nevoie disperată, arătând că o perioadă de instabilitate politică internă poate submina sprijinul ţărilor UE pentru menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei. Cu alte cuvinte, de ce să facă economiile europene sacrificii pentru Ucraina dacă liderii acesteia nu vor să facă reforme.

Această interpretare este plauzibilă. Prin faptul că Poroşenko nu şi-a lăsat toţi oamenii să voteze demiterea guvernului, el i-a mai dat lui Iaţeniuc un respiro de o jumătate de an până când poate fi iniţiat un nou vot de neîncredere, răstimp în care ar urma să mai fie eliberate două tranşe ale acordului cu FMI şi să fie prelungite sancţiunile impuse Rusiei.

Totuşi, tabăra preşedintelui Poroşenko şi cea a premierului Iaţeniuk continuă să se acuze pentru lipsa reformelor şi favorizarea unor grupuri de interese oligarhice. ”Este nevoie de timp pentru ca aceşti oameni să se schimbe. Deocamdată nu sunt alte figuri care să-i înlocuiască, chiar dacă au pierdut mult din încrederea populaţiei”, îmi explica Nadejda Afanasieva, de la Ukrainian Institute for International Politics, într-un interviu acordat Epoch Times.

În aceste condiţii, eşecul votului de neîncredere nu pune capăt crizei politice interne, ci marchează doar începutul unui conflict care se va escalada. Guvernul Iaţeniuk deja şi-a pierdut majoritatea după ce şi partidul Iuliei Timoşenko, Batkivshchyna (Patria), şi Samopomich (Auto-ajutor) au părăsit coaliţia, susţinând că eşecul votului de neîncredere este ”rezultatul unui complot oligarhic”. În plus, potrivit sondajelor 80% din populaţie nu mai susţine executivul, o cifră dramatică.

Arseni Iaţeniuk speră însă să se menţină la putere prin formarea unei noi coaliţii cu Partidul Radical al lui Oleg Liaşko, care a părăsit coaliţia mai demult, dar în prezenet se declară pregătit să participe la negocierile pentru formarea unui nou guvern.

Situaţia de la Kiev este tot mai asemănătoare cu cea din 2005 de după Revoluţia Portocalie. Atunci Ucraina era măcinată de conflictele dintre premierul Iulia Timoşenko şi preşedintele Victor Iuşcenko, iar acum de lupta pentru putere dintre Iaţeniuc şi Poroşenko.

”Bătălia majoră nu mai este cu Rusia, care pare să-şi fi pierdut apetitul unui conflict prelungit cu Ucraina, ci este acum una internă, legată de reforma sistemului oligarhic. (…) Parlamentarii, dintre care mulţi sunt asociaţi cu vechii oligarhi, au votat pentru menţinerea premierului Arseni Iaţeniuc în funcţie. Concluzia – acesta este un membru-cheie al vechiului sistem, iar înlăturarea lui ar fi periculoasă pentru supravieţuirea acestuia”, susţine Thomas de Waal, cercetător la Carnegie Europe. El atrage atenţia că la doi ani de la Maidan, s-au făcut reforme în Ucraina în poliţie, achiziţii publice şi descentralizare, dar n-au existat condamnări penale de oameni cu poziţii importante, iar vechea gardă a rămas la putere. Ca urmare, atât ucrainenii, cât şi partenerii occidentali îşi pierd răbdarea cu această stare de fapt.

La rândul ei, Amanda Paul, analist la think-tank-ul European Policy Center, susţine că ”la doi ani de când preşedintele Petro Proşenko şi Arseni Iaţeniuc au preluat puterea, ei au eşuat să repare sistemul stricat de care au profitat ani de zile. Dincolo de conflictul din Donbass, reformele sunt în impas, corupţia rămâne endemică, iar instituţiile sunt blocate de neînţelegerile dintre partide. Ambiţiile personale, foamea de putere şi resurse continuă să împiedice îndeplinirea promisiunilor făcute populaţiei. Oligarhii continuă să domine sistemul politic, economic şi legal din Ucraina”. În opinia expertei, ţara riscă să ajungă un stat eşuat şi să dispară dacă nu face reforme şi nu luptă cu corupţia.

Şi în Ucraina, ca şi în Moldova, forţele pro-europene riscă să compromită parcursul de europenizare a ţării pentru că se opun demantelării unor Sisteme oligarhice, profund corupte. Aceste forţe ”pro-europene” vor fi însă taxate dur de populaţia care îşi doreşte cu adevărat o europenizare.

Asemănări cu Republica Moldova

Oligarhii din Ucraina controlează partidele, parlamentarii şi îşi împart instituţiile, iar interesele populaţiei nu contează pentru ei. Vă sună cunoscut nu? Ca şi în cazul Republicii Moldova, pro-europenii din Ucraina clamează sus şi tare angajamentul faţă de parcursul european, dar nu fac reformele cerute pentru că se tem că astfel se va destrăma Sistemul Oligarhic care este adânc înrădăcinat în corupţie şi interese economice. La fel ca şi guvernul Filip, executivul Iaţeniuc este dependent de asistenţa financiară din partea UE şi a FMI şi încearcă să obţină banii, dar să temporizeze reformele.

În ambele ţări s-au înregistrat crize politice majore care au arătat iresponsabilitatea politicienilor ce pun luptele pentru controlul instituţiilor şi pentru consolidarea puterii lor mai presus de interesele cetăţenilor. Astfel, în R.Moldova PDM a trântit guvernul Streleţ din care făcea parte pentru a prelua controlul asupra tuturor instituţiilor statului, în ciuda faptului că ţara se afla aproape de incapacitatea de plată. Similar, în Ucraina o parte a partidului preşedintelui Poroşenko şi alte partide din coaliţie au declanşat o procedură de neîncredere încercând să-l demită pe Iaţeniuc, cu aceleaşi riscuri de a arunca ţara într-o perioadă de instabilitate şi incertitudine, într-un moment foarte delicat din punct de vedere financiar şi economic.

Pe de altă parte, nici în Ucraina, nici în R.Moldova justiţia nu funcţionează. Instituţiile anticorupţie nu fac nimic privind marile cazuri de corupţie. Noua putere de la Kiev nu a anchetat nici corupţia din fostul regim Ianukovici şi nu i-a arestat pe cei vinovaţi de delapidări masive, în timp ce la Chişinău s-a încercat transformarea fostului premier Vlad Filat în singurul vinovat pentru furtul miliardului din băncile moldoveneşti. În ambele cazuri, partenerii de dezvoltare s-au cam săturat de jocul de-a pro-europenii de la Kiev care invocă destabilizarea estului Ucrainei de către Rusia pentru a nu face reforme, cât şi de cei care le mimează la Chişinău, şantajând cu venirea pro-ruşilor la putere.

Vladislav Inozemtsev, cercetător senior la Atlantic Council, arată într-o analiză intitulată sugestiv ”Ukraine's new, old elite” cum ”pe cât se înrăutăţeşte situaţia în Ucraina, factorul agresiunii ruseşti este tot mai prezent în retorica autorităţilor, dar europenii au înţeles jocul şi le este clar că Moscova trebuie combătută cu fapte, nu doar cu vorbe (…) Cu cât Ucraina va fi mai europeană, cu atât va fi mai puţin vulnerabilă în faţa propagandei ruseşti”. Chiar dacă este clar că reformele sunt în interesul ţării şi al cetăţenilor, expertul avertizează că ”noua, veche elită care a preluat puterea ca guvern aflat în război se foloseşte de asta şi de confruntarea cu agresorul din est ca de un pretext pentru a nu face reformele”.

Evident că de lipsa de reforme şi perpetuarea unor sisteme oligarhice în ambele ţări beneficiază în primul rând Moscova şi partidele pro-ruse.

În concluzie, şi în Ucraina, ca şi în Moldova, forţele pro-europene riscă să compromită parcursul de europenizare a ţării pentru că se opun demantelării unor Sisteme oligarhice, profund corupte. Aceste forţe ”pro-europene” vor fi însă taxate dur de populaţia care îşi doreşte cu adevărat o europenizare atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina. Dovada cea mai bună în acest sens sunt sondajele care arată că aşa zişii pro-europeni de la Chişinău deja nu vor mai intra în Parlament şi că popularitatea lui Iaţeniuc şi Poroşenko scade dramatic în Ucraina.