Dăianu: Vine nota de plată pentru marile neglijenţe şi erori în politica economică. Deficitul bugetar nu se poate reduce fără durere

Daniel Dăianu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Ana Ion
15.01.2025

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat că deficitul bugetar de 7%, asumat de Guvernul PSD-PNL-UDMR pentru acest an, e o ţintă „foarte ambiţioasă”, după un an 2024 în care s-au făcut „cheltuieli puţin spus peste măsură” şi că atingerea acestui ţel nu se poate face simplu, peste noapte, ci va presupune un sacrificiu dureros din partea societăţii.

„7% deficit raportat la PIB e o ţintă foarte ambiţioasă, având în vedere cum s-a sfârşit anul 2024, cu un deficit care încă trebuie să fie confirmat, dar foarte probabil a fost foarte puţin peste 8,6%. Deficitul cash. Un deficit muuult peste ţinta iniţială (5% – n.r.), şi chiar şi după rectificarea din septembrie, care viza un deficit de 6,9%.

Deci, în 2024, derapajul bugetului a fost foarte mare. Să ne gândim că în 2023, deficitul ESA, cum îl măsoară cei de la Comisia Europeană, era 6,6%. 5,7% deficitul cash era înşelător, că includea o serie de plăţi amânate. Deci un derapaj de aproape 2 procente din PIB. Foarte mult, foarte mult! Zeci de miliarde de lei în plus. Denotă cheltuieli puţin spus peste măsură”, a declarat Dăianu pentru B1 TV.

Preşedintele Consiliului Fiscal a atras atenţia că "va trebui să existe un sacrificiu din partea societăţii româneşti".

"În presă se vorbeşte că 'se va plăti nota'. Da, se va plăti nota în 2025 pentru mari neglijenţe, mari erori în politica economică. România nu ar fi trebuit să ajungă la un asemenea deficit, chiar dacă a fost sub imperiul suitei de crize – pandemie, criză energetică, consecinţele războiului din Ucraina – că România era în procedură de deficit excesiv şi atunci, mai ales după pandemie, trebuia să fie adoptate măsuri cuvenite să nu crească deficitul atât de mult.

Spun că e o ţintă ambiţioasă pentru că trebuie să aduci deficitul de la 8,6% din PIB în 2024 fără analizarea impactului recalculării pensiilor, că dacă se face aşa ceva, deficitul a depăşit bine 9% din PIB. Deci ca să te duci la 7, ar trebui să ai o reducere de 2,5-2,6 din PIB. Sunt cifre aproximative, că încă nu am construcţia bugetului şi nu avem nicio confirmare oficială de la Ministerul Finanţelor privind execuţia bugetară în 2024.

Deci e un efort mare, mare. Nu există miracole, o reţetă care să permită României un deficit să spunem de la 9 la 3% fără durere. Aşa ceva nu se poate, nu există!

Deci va trebui să existe un sacrificiu din partea societăţii româneşti. Oamenii ar putea să dea din cap pe bună dreptate, că sunt unii care câştigă foarte mult, unii foarte puţin, deci distribuţia acestui efort de corecţie contează semnificativ”, a mai declarat Daniel Dăianu, pentru B1 TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor