“Eu, ca pleavă a societăţii” - Fost şef la contrainformaţii în SRI postează pe social-media o poză în care apare alături de Călin Georgescu

Daniel Florea (dr) şi Călin Georgescu (Facebook/Daniel Florea)
Andrei Popescu
15.01.2025

Daniel Florea, fost şef la contrainformaţii în Serviciul Român de Informaţii, a postat luni, pe pagina sa de Facebook, o fotografie în care stă lângă fostul candidat prezidenţial Călin Georgescu.

Poza este însoţită de următorul mesaj:

“Eu, ca pleavă a societăţii, alături de viitorul preşedinte al României Reale - dl. Călin Georgescu. Doamne Ajută-ne!”

Datele înscrise pe fotografie arată că a fost făcută pe data 13 ianuarie, la ora 21:59.

Florea a fost un adversar declarat al lui Florian Coldea, personaj extrem de influent şi de temut până în urmă cu câţiva ani, care a deţinut funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, potrivit Libertatea.

Daniel Florea a terminat Academia de Poliţie în 1997 şi a lucrat în Ministerul de Interne până în 2002. El a fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii în perioada 2002-2009 şi a lucrat pe antitero la Ploieşti, având activităţi de culegere de informaţii pe securitate internă. În perioada 2010-2014, a fost şeful structurii de contrainformaţii a SRI Prahova, dar a acoperit şi alte judeţe, precum Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu.

Potrivit sursei citate, Florea a fost trecut în rezervă în 2014, după ce a depus un denunţ la DNA în care reclama corupţia din SRI. El a fost dat afară pe motiv că era insubordonabil.

În 2022, a fost numit şef birou la Poliţia locală Ploieşti, iar din august 2024 a devenit director adjunct al Poliţiei Locale Ploieşti. Tot anul trecut, Daniel Florea a candidat la funcţia de primar al oraşului din partea AUR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor