Curtea de Conturi trage un semnal de alarmă. România a plătit milioane pe ajutoare sociale necuvenite

România a avut, în anul 2014, nu mai puţin de 4,3 milioane de persoane care au beneficiat de asistenţă socială, reiese dintr-un raport al Curţii de Conturi.
. (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.12.2015

Din cele 4,3 milioane, numărul mediu lunar al persoanelor care au încasat beneficii de asistenţă socială, ponderea cea mai însemnată, de circa 85% din total, o reprezintă copiii beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, care au fost în număr de 3,7 milioane, potrivit documentului citat de Mediafax.

Alte 247.620 de persoane au beneficiat de alocaţii pentru susţinerea familiei, 171.231 persoane au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului, iar 240.617 persoane de ajutoare sociale sub formă de venit minim garantat. Astfel, în 2014, au fost alocaţi 8,1 miliarde de lei pentru susţinerea sistemului de beneficii de asistenţă socială, reprezentând 1,21% din PIB.

Curtea de Conturi a constatat însă că aproximativ 26 de milioane de lei au fost acordate ilegal pentru servicii de asistenţă socială. Mai exact, 17,8 milioane de lei au fost acordate necuvenit, din motive precum nedeclararea de venituri sau conturi bancare cu valoare mai mare de 3.000 de lei.

De asemenea, peste 10 milioane de lei au fost acordaţi necuvenit, în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, ca urmare a nedeclarării realizării altor venituri pe perioada încasării acestui drept, nerecalculării cuantumului dreptului în funcţie de veniturile efectiv realizate, nesuspendarea plăţilor pentru ultima lună în plată, în condiţiile în care celălalt părinte nu a solicitat acest drept pentru ultima lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului cuvenit, precum şi acordarea stimulentului lunar/de inserţie în situaţia în care nu s-a făcut dovada începerii activităţii şi implicit obţinerea de venituri supuse impozitării.

Alţi 176.000 de lei au fost acordaţi necuvenit, prin alocaţiile pentru copii, în condiţiile în care sume de bani au mers către minori decedaţi, copii exmatriculaţi, care au abandonat şcoala sau care au repetat anul, din cauza inspectoratelor judeţene care nu au transmis în timp util către autorităţile competente documentele justificative pentru încetarea plăţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor