Cum să faci faţă când întâlneşti oameni furioşi - Partea a II-a

. (pixabay.com)
Vlad Negrila
14.11.2014

În partea Întâi a acestui articol am vorbit despre 8 modalităţi specifice prin care putem să liniştim apele atunci când avem de-a face cu acele persoane explozive care ar putea reprezenta un pericol.

În partea a II-a vom parcurge 8 modalităţi care te vor ajuta să faci faţă situaţiilor în care întâlneşti persoane care sunt mai mereu furioase şi arţăgoase.

1. Ia în considerare varianta în care îţi schimbi comportamentul care îl enervează pe celălalt

Se întâmplă ca cea mai practică soluţie este să schimbi acel lucru care declanşează furia în persoanele apropiate. Acum nu spun că ar trebui să exagerezi făcând asta însă schimbări simple pot duce la rezultate mari, mai ales dacă acestea nu te determină să-ţi pierzi încrederea în sine şi nici nu te “costă” prea mult să faci asta.

2. Câteodată despărţirea este una din soluţii

Unele relaţii în care intrăm devin atât de “toxice” încât ajungem să ne facem rău dacă continuăm în acelaşi ritm sau dacă încercăm să le reparăm. Câteodată merită să te protejezi de oamenii care intră în viaţa ta şi care creează o atmosferă neplăcută pentru tine şi dezvoltarea ta.

3. Să reduci la minim timpul petrecut împreună

Dacă ţi se pare o măsura prea drastică despărţirea, ia în considerare varianta în care limitezi timpul pe care-l petreci cu aceste persoane “toxice”. Poţi decide că vei face faţă întâlnirii cu persoana respectivă de câteva ori pe an de sărbători, atunci când are loc reuniunea de familie sau, de exemplu, vei tolera prezenţa fostului partener de câteva ori pe lună, de dragul copiilor.

4. Întreab-o direct de ce este mai mereu supărată când vorbiţi

Când vrei să ajungi de la A la B, cel mai scurt drum este o linie dreaptă. Câteodată, cea mai rapidă modalitate prin care poţi afla de ce acea persoana este mai mereu arţăgoasă faţă de tine, este printr-o simplă întrebare. S-ar putea ca nici ea nici măcar să nu realizeze că vorbeşte într-o astfel de manieră cu tine şi întrebarea ta să fie de fapt o ocazie foarte bună prin care puteţi sta de vorbă despre asta.

5. Spune-i celuilalt cum te afectează comportamentul său

Atunci când comunici cu sinceritate celeilalte persoane modul în care te afectează negativ ceea ce ea face, acest lucru în sine îi poate deschide ochii să vadă ceea ce face de fapt. Evită să-i spui ce să facă sau ce să corecteze ci doar modul în care tu te simţi atunci când se comportă aşa.

6. Schimbă-ţi aşteptările

Unii oameni s-ar putea să fie mai mereu furioşi când vorbesc cu tine pentru că, prin modul în care comunici cu ei le dai de înţeles că te dezamăgesc într-un fel anume şi astfel vei fi perceput ca mult prea critic. Dacă-ţi reglezi acele aşteptări pe care le ai faţă de acele persoane, s-ar putea chiar ca ele să fie mult mai puţin furioase atunci când vorbesc cu tine.

7. Evită să rezolvi probleme imposibil de rezolvat

În jur de 60% din problemele care apar într-o relaţie sunt greu de rezolvat datorită faptului că ambii parteneri rămân blocaţi în ele. Atunci când încerci să rezolvi probleme imposibil de rezolvat, apare furia. În loc să faci acest lucru, găseşte o cale prin care puteţi vorbi despre aceste probleme şi să trăiţi împreună fără să le mai acordaţi atâta importanţă, în loc să încercaţi din răsputeri să le rezolvaţi.

8. Oferă soluţii doar în momentul în care cealaltă persoană realizează că are probleme cu furia şi vrea să schimbe ceva

Dacă persoana este deschisă, există multe instrumente şi tehnici prin care se poate autodescoperi şi poate găsi sursa acelui comportament furios/arţăgos. Poate sta de vorbă cu o persoană specializată care o poate îndruma şi îi poate arăta că furia este o opţiune şi nu o stare în care intri şi nu mai poţi ieşi.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor