7 obiceiuri ale oamenilor fericiţi pe care nu le ştiai

.(pixabay.com) (.(pixabay.com)
Vlad Negrila
01.11.2014

Cei mai mulţi dintre noi se consideră oameni relativ fericiţi, însă undeva în adâncul nostru s-ar putea să nu credem cu adevărat acest lucru. Când te uiţi în jurul tău şi îi vezi pe cei cu care ai crescut împreună că ajung să facă multe lucruri cu viaţa lor în timp ce tu continui să mergi la acelaşi loc de muncă care nu-ţi place, repetând aceeaşi rutină zi de zi, este foarte uşor să nu fii prea recunoscător pentru viaţa pe care o ai.

Atunci care sunt secretele tuturor acelor oameni fericiţi? Ce fac ei de reuşesc să facă multe în viaţa lor în timp ce noi, restul lumii, observăm cum aceasta trece pe lângă noi?

1. Generozitate

Să-ţi îndrepţi întreaga atenţie pe cum să faci bani este un mod sigur prin care vei ajunge nefericit. De fapt, în studiile despre fericire deja s-a dovedit de nenumărate ori că în momentul în care ai destui bani care să-ţi îndeplinească nevoile de bază, mai sunt doar două modalităţi prin care banii te pot ajuta. Una din ele este să-ţi ridice standardul social şi cealaltă este să-i donezi. Folosindu-i pentru a-i ajuta pe alţii în loc să-i cheltuie fără să le pese, oamenii fericiţi simt că aduc o contribuţie pozitivă în lume.

2. Recunoştinţă

Oamenii fericiţi sunt recunoscători pentru ceea ce au. Ei evită să-şi petreacă timpul dorindu-şi ceea ce au alţi oameni sau visând la o viaţă mai bună. În loc să facă asta, ei preferă să-şi ia câteva minute în fiecare zi şi să se gândească la toate lucrurile pe care le apreciază şi îşi dau seama cât de recunoscători sunt pentru că acele lucruri sunt prezente în viaţa lor.

3. Observă partea plină a paharului

Când situaţiile neplăcute îşi fac apariţia, oamenii cu adevărat fericiţi sunt de cele mai multe ori de neclintit. Contemplând eşecul sau imaginându-ţi cum lucrurile o iau într-o direcţie aiurea ar putea fi mai la îndemână pentru majoritatea oamenilor, însă dacă vrei să fii cu adevărat feiricit, este important să fii convins că lucrurile se vor termina cu bine. Menţine-ţi perspectiva şi fii convins că orice s-ar întâmpla, vei reuşi să-ţi revii.

4. Preţuiesc legăturile umane

În loc să-şi îndrepte atenţia doar asupra banilor şi să urmărească cu ardoare să fie avansaţi lucrând ore suplimentare, cei mai fericiţi oameni îşi rezervă cea mai mare parte a timpului pentru relaţiile personale. La sfârşitul vieţii, s-ar putea să nu prea mai ţii minte tot timpul petrecut la muncă. Cel mai probabil vei aprecia mesele în familie şi timpul petrecut cu prietenii. Să poziţionezi oamenii înaintea banilor este un instrument foarte eficient pentru a obţine fericirea.

5. Se dezvoltă pe mai multe planuri

În timp ce pun mult accentul pe relaţiile interumane, oamenii fericiţi evită să se definească dintr-un sigur punct de vedere. Ei rămân în cariere care le fac plăcere, au hobby-uri şi au o plăcere deosebită să înveţe şi să se dezvolte ca indivizi. Acordând atenţie mai multor aspecte ale vieţii, oamenii fericiţi nu devin copleşiţi de situaţie dacă o componentă a vieţii lor de zi cu zi o ia pe arătură. Dacă sunt părăsiţi, încă au o carieră foarte frumoasă de care se ocupă. Dacă se accidentează şi nu mai pot practica sportul lor preferat, au prieteni cu care-şi pot petrece timpul. Unul din elementele cheie pentru a fi o persoană fericită este să nu-ţi pui toate ouăle într-un singur coş.

6. Nu-şi concentrează atenţia pe lucrurile materiale

În timp ce există multe persoane care consideră că mersul la cumpărături este un mod foarte bun prin care să te destresezi şi în cazul în care ai mai multe lucruri vei fi mai fericit, alţii preferă să aprecieze experienţele în locul bunurilor materiale. Nişte haine noi sunt faine însă s-ar putea să fie destul de greu să te bucuri prea mult de pe urma unui pulover faţă de experienţa pe care ai avea-o dacă mergi pe o plajă din Tenerife cât şi poveştile pe care le-ai avea după aceea de povestit.

7. Îşi materializează pasiunea

În cele din urmă, oamenii fericiţi îşi urmează pasiunile. Dacă dimineaţa când se trezesc îşi dau seama că nu sunt fericiţi cu locul de muncă pe care îl au, nu le este teamă să-şi dea demisia şi să facă ceva de care să le pese cu adevărat. S-ar putea ca acest lucru să implice asumarea unui risc. S-ar putea ca acesta să conducă la un mare eşec. Însă oamenii fericiţi n-au vreo reţinere în a-şi pune pielea la bătaie şi să meargă pe căi de care restul lumii se teme.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor