Cum a antrenat industria germană forţele speciale ruseşti pentru agresiunea din Ucraina

Atacul asupra Casei Sindicatelor din Odessa arată că scenariul ca Rusia să atace armata ucraineană de pe două fronturi: dinspre Transnistria şi dinspre est, nu mai poate fi exclus. Toată lumea se întreabă însă cum de trupele speciale ruseşti sunt atât de bine pregătite şi echipate. Un răspuns poate să-l dea industria germană.

Angela Merkel a zburat vineri la Washington unde l-a întâlnit pe preşedintele Obama pentru a discuta despre problemele arzătoare ale zilei. Ucraina a fost top of the list, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. Cancelarul ezită să treacă la sancţiuni extinse economice şi comerciale, sub presiunea tot mai puternică a marilor corporaţii germane, iar Obama se arată înţelegător faţă de ţările din Europa dependente de Rusia care n-ar vrea să fie afectate ele însele de sancţiuni.

Ca urmare s-a vorbit despre importanţa cooperării între SUA şi Germania şi foarte vag despre sancţiuni în eventualitatea în care Rusia continuă să destabilizeze Ucraina până la alegerile prezidenţiale programate pentru 25 mai. Ori Rusia tocmai asta face - profită de indecizia şi lipsa de reacţie a Occidentului pentru a face ţara neguvernabilă şi a împiedica alegerile.

Războiul pe care îl duce Putin acum împotriva Ucrainei nu este unul convenţional, clasic. Este vorba despre o insurgenţă bine organizată de tipul celei din Afganistan. Forţele speciale ruseşti, bine înarmate şi echipate, atacă instituţiile-cheie ale statului, precum poliţia sau clădirile guvernamentale şi ocupă alte obiective strategice. Practic împiedică funcţionarea instituţiilor.

În plus, acţiunile lor sunt dublate de susţinătorii locali – manifestanţii pro-ruşi şi de propaganda neobosită a media rusească care înfierează naţionaliştii şi fasciştii care ar compune noua guvernare de la Kiev, pe care o prezintă trunchiat ca ilegitimă, violentă, criminală şi incapabilă să asigure ordinea în ţară.

Prin urmare, ca şi în Afganistan este o luptă pentru câştigarea sufletelor şi minţilor, în care contează cine reuşeşte să câştige încrederea populaţiei la firul ierbii. Cine reuşeşte mai bine să discrediteze cealaltă tabără, să arate că poate oferi protecţie populaţiei şi s-o loializeze.

Forţele speciale ruseşti, agitatorii fără însemne, lovesc şi se retrag în funcţie de mişcările adversarului. Nu sunt unităţi pe care să le combaţi cu un război convenţional, ci duc un război asimetric.

Mulţi s-au întrebat cum de sunt atât de bine echipate şi pregătite aceste unităţi ruseşti. Ei bine, de vină este tot ipocrizia SUA şi a Germaniei care au înarmat Rusia până nu demult, alături de alte state NATO, iar acum se acuză reciproc că nu au ţinut în frâu consecinţele.

Lumea a fost surprinsă de tehnologia militară avansată pe care au folosit-o comandourile ruseşti care au invadat Crimeea. Josh Rogin explică însă într-o analiză pentru Daily Beast cum firma germană de armament Rheinmetall a semnat în 2011 un contract în valoare de 140 de milioane de dolari pentru construirea unui centru de antrenament militar ultramodern la Mulino, în sud-vestul Rusiei, care avea să antreneze 30.000 de soldaţi ruşi pe an.

Interesant este că Rheinmetall a continuat proiectul chiar şi după invazia Crimeei, până ce guvernul de la Berlin a suspendat proiectul la sfârşitul lunii trecute.

Oficialii americani se indignează acum că Germania a continuat să antreneze militari ruşi, printre care se pare că se numărau şi forţele speciale GRU Spetsnaz, dar SUA nici până acum nu le-a cerut aliaţilor din NATO să-şi suspende toate legăturile militare cu Rusia şi să impună un embargo militar.

Politica lui Obama de resetare a relaţiei cu Rusia nu numai că n-a dat rezultatele scontate, în sensul democratizării şi modernizării Rusiei, ci a avut efecte perverse grave. Prin ea s-a deschis o competiţie între statele europene de a curta Moscova pentru beneficii economice şi contracte lucrative, inclusiv prin vânzări masive de armament. Iar Rusia întoarce acum armele împotriva Europei.

Oricum răul a fost deja făcut. Potrivit Departamentului de cercetare şi analiză al Congresului american, partenerul Rheinmetall a fost firma rusească de stat Oboronservis, iar unul dintre beneficiarii antrenamentelor din ultimii ani au fost exact unităţile GRU Spetsnaz, care au acţionat la anexarea Crimeei şi care acum destabilizează estul.

Deci ce să mai vorbim despre sancţiuni şi Occident, când industria germană îi înarmează pe agenţii ruşi care încalcă independenţa unui stat suveran? Pentru Berlin pare să conteze doar că exporturile germane în Rusia s-au ridicat la 50 de miliarde de dolari în 2013, iar sute de mii de locuri de muncă germane depind de comerţul cu Rusia.

Dar nici oficialii americani care acum sunt iritaţi de cazul Rheinmetall nu sunt mai puţin vinovaţi. Politica lui Obama de resetare a relaţiei cu Rusia nu numai că n-a dat rezultatele scontate, în sensul democratizării şi modernizării Rusiei, ci a avut efecte perverse grave. Prin ea s-a deschis o competiţie între statele europene de a curta Moscova pentru beneficii economice şi contracte lucrative, inclusiv prin vânzări masive de armament. Cel mai bun exemplu a fost Franţa, care a oferit portavionul Mistral, o navă amfibie de asalt modernă, capabilă să transporte până la 16 elicoptere grele, două vehicule pe pernă de aer, 13 tancuri, 70 de vehicule militare de mai multe tipuri, precum şi un important număr de militari.

Putin a profitat din plin de această deschidere a Occidentului pentru a întoarce mai târziu armele cumpărate împotriva Europei, arătând că Rusia nu s-a schimbat deloc.

Ce s-a schimbat însă, cu ajutorul vinovat al Occidentului, este că unităţile ruseşti de pe teritoriul şi de la graniţa cu Ucraina sunt dotate cu echipamente de comunicaţii de ultimă oră şi muniţii, iar armata rusă a fost revoluţionată în ultimii ani, aşa cum recunosc diverşi oficiali americani - prea târziu.

Viceamiralul Frank Pandolfe, director pentru planificare strategică în cadrul Statului Major al armatei americane a vorbit în faţa Senatului american despre accentul tot mai mare pe care l-a pus Rusia în ultimii ani pe transformarea forţelor sale de operaţiuni speciale în trupe de reacţie rapidă.

“Ar fi trebuit să fim mai atenţi la asta. Au existat semnale în acest sens de multă vreme, dar nu le-am înţeles. Ţările occidentale au crezut că pot determina Rusia să coopereze militar prin angajament direct, dar acum realizează că Rusia nu era interesată de asta”, explică la rândul ei Fiona Hill, expertă la Brookings Institution, citată de Daily Beast.

Toate aceste fapte arată că nu doar Putin a pierdut contactul cu realitatea şi trăieşte în lumea lui, după cum spunea Merkel după izbucnirea crizei ucrainene, ci şi cancelarul german şi preşedintele american, care au refuzat să vadă realitatea lui Putin. Practic după ce i-au pus armele în mână lui Putin, acum încearcă să-i dea peste mână. Este cum zic englezii too little, too late.