Crin Antonescu, în 2011: "Călin Georgescu, un om cu idei foarte solide... avem nevoie de oameni competenţi, Georgescu poate să fie unul dintre aceştia"
În 2011, Crin Antonescu, actualul candidat al coaliţiei la putere, îl caracteriza pe Călin Georgescu drept "un om cu idei foarte solide…", scrie Cotidianul.
Declaraţia a fost făcută la Antena 3, când se încerca formarea unui nou Guvern, iar Călin Georgescu fusese una dintre variantele ajunse la Traian Băsescu pentru formarea unui executiv de tehnocraţi pe care acesta să îl conducă.
„Noi i-am propus lui Traian Băsescu un guvern de tehnocraţi, nu de uniune naţională, nu pot să stau eu cu domnul Igaş şi domnul Ponta cu doamna Udrea (…) Ştiam că urmează asemenea lucruri şi trebuia să avem oameni competenţi – domnul Georgescu putea să fie unul dintre aceştia. Călin Georgescu, un om cu idei foarte solide şi de consultat", spunea Crin Antonescu la Antena 3.
Deputatul USR Radu Mihaiu i-a adus în atenţie acest moment din 2011, dar Crin Antonescu a privit înregistrarea după care a spus că nu îşi aminteşte foarte precis declaraţia cu pricina.