Cristian Preda, despre un tur doi Victor Ponta-Georgescu: Înseamnă că ţara asta se duce de râpă

Cristian Preda (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
31.01.2025

Politologul Cristian Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, a opinat, în emisiunea "Politica Zilei" realizată de Ioana Constantin, că într-o asemenea situaţie, în care românii ar avea de ales în turul doi între Victor Ponta şi Călin Georgescu, adică între "cel mai vioi produs al pesedismului şi cel mai pleoştit produs al securismului ceauşist", ţara asta se duce de râpă.

"Convingerea mea este că Georgescu nu va intra în competiţie şi cu Ponta nu am de ce să votez. Dar dacă, prin absurd, ar fi un asemenea vot, foarte probabil aş merge şi aş lăsa buletinul neatins. Pentru că asta ar fi expresia unui impas încă mai profund decât cel pe care l-am trăit în vară. Şi cred că, într-o asemenea situaţie, în care românii ar avea de ales între Ponta şi Georgescu, adică între, cum se cheamă, cel mai vioi produs al pesedismului şi cel mai pleoştit produs al securismului ceauşist, ţara asta se duce de râpă", a declarat Cristian Preda.

Deci, dacă ajungem în faţa unei asemenea alegeri, politologul spune că va fi ca şi cum ţara nu mai poate respira, nu mai are oxigen. Asta înseamnă că toate energiile care au construit ceva în această ţară sunt arse.

"Pentru că, repet, Georgescu vine din partea cea mai oribilă a securităţii ceauşiste, din partea asta de perdanţi cu epoleţi ai tranziţiei. Oamenii ăştia care n-au înţeles că lumea europeană şi lumea nord-atlantică nu e lumea miliţianului ceauşist şi a securistului care îţi dădea bani să-ţi torni fraţii, vecinii şi şefii. Deci nu e lumea asta. Iar Ponta, iertată să-mi fie insolenţa, dar cineva care s-a luptat în instanţă să-şi recapete titlul de doctor după ce toată lumea a văzut că trişase, nu cred că este, cum să vă spun, o persoană care să suscite încredere în acest moment. De ce avem nevoie acum este de încredere. Vreau să mai spun ceva. Să ştiţi că încrederea e naturală. Nu e construită cu comunicatori, cu publicitate, cu clipuri. Încrederea o simţi. Uitaţi-vă la Maia Sandu. Maia Sandu ne face un gest jucat. Este la locul ei", a adăugat Cristian Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor