Preda, despre candidatura lui Ponta: E portavocea pesediştilor nemulţumiţi. Antonescu e mult sub scorul cumulat al PSD-PNL-UDMR
Politologul Cristian Preda a explicat, într-o intervenţie la postul B1 TV, ce se ascunde în spatele dorinţei exprimate public de deputatul PSD Victor Ponta de a intra în cursa pentru Cotroceni, deşi conducerea partidului său a validat deja candidatura lui Crin Antonescu.
"De fapt, se face ecoul nemulţumirii unor pesedişti care nu-l vor pe Antonescu pe post de candidat. Asta am înţeles. Da, asta sigur se vede şi în puţinele sondaje care au fost publicate. Oricât de lipsite de credibilitate sunt, în general, sondajele, ce s-a arătat până acum vădeşte clar faptul că domnul Crin Antonescu este mult sub scorul pe care l-au obţinut la legislative PNL, PSD şi UDMR şi sub scorul cumulat al acestor trei partide la prezidenţiale, adică scorul pe care l-au luat domnii Ciolacu, Ciucă şi Hunor Kelemen. Deci e o evidenţă asta", a afirmat Cristian Preda.
Conform politologului, aceste partide au luat împreună cam 42-43% la alegerile din noiembrie-decembrie.
"Crin Antonescu, din sondajele care au fost prezentate public, pare să fie departe de această cotă. Şi atunci, sigur că şi în Partidul Social Democrat şi în Partidul Naţional Liberal sunt oameni care se întreabă unde sunt ceilalţi. Probabil că domnul Ponta este portavocea acestor PSD-işti care sunt nemulţumiţi, fără să aibă însă dorinţa de a intra în competiţie. Pe de altă parte, vreau să vă spun că m-am uitat chiar în dimineaţă asta şi domnul Ponta e în continuare consilier onorific al domnului Ciolacu", a precizat Cristian Preda.
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti a remarcat că Marcel Ciolacu are 28 de consilieri.
"Unii, într-adevăr, sunt onorifici, adică au şi slujbă în altă parte, cum e domnul Ponta, deputat, sau domnul Negrescu, care e deputat european. Eu îi tot număr, vreau să văd când reduce Marcel Ciolacu consilierii, că a cerut măsuri... dar, de când anunţă diminuări, a angajat-o deja pe doamna Odobescu, fost ministru de Externe", a conchis Cristian Preda.