Crin Antonescu, despre eşecul PNL la prezidenţiale: E absolut necesar ca cei cinci din fruntea partidului să demisioneze imediat

Crin Antonescu (Facebook - Crin Antonescu)
Andrei Popescu
25.11.2024

Fostul şef al PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Antena 3, că, după dezastrul liberalilor în primul tur al prezidenţialilor, “cei cinci din fruntea partidului” ar trebui să demisioneze din funcţii şi să se constituie o conducere provizorie pentru a se transmite un semnal puternic că PNL a înţeles ceva din acest eşec, astfel încât să-şi poată mobiliza alegătorii pentru parlamentare.

“Am spus ce cred despre strategia PNL în această campanie electorală. Nu o să mai reiau acum, nici nu mai e important. Şi cred că, deşi o analiză trebuie făcută de către toţi, chiar nu avem timp. Ce cred acum că este absolut urgent şi în sensul acesta e şi chemarea mea sau comunicarea convingerii că toţi membrii, susţinătorii, alegătorii de ieri şi de azi ai PNL să se mobilizeze pentru acest vot de duminica viitoare. Analiza, responsabilităţile, toate celelalte se vor petrece după.

Sigur că este absolut necesar, după părerea mea, ca astăzi conducerea PNL, cei cinci din fruntea partidului, să demisioneze imediat, să se constituie o conducere provizorie pentru că trebuie dat un semnal puternic că PNL a înţeles ceva, ca PNL are şansele, resursele pentru reconstrucţie şi în sensul acesta să îşi poată mobiliza alegătorii. Cred că lucrul e valabil şi pentru ceilalţi”, a precizat Antonescu, citat de News.ro, întrebat unde au greşit PNL şi PSD în campania pentru alegerile prezidenţiale.

De asemenea, Antonescu le-a cerut liberalilor, social-democraţilor şi celor din UDMR ca în această săptămână să renunţe la polemică:

“Mai cred că săptămâna aceasta, cel puţin, nu mai are rost niciun fel de polemică între PNL, PSD, USR pentru că e nevoie de toţi şi de toţi alegătorii lor ca să putem salva o direcţie generală, care nu e doctrină, nu e persoană”.

Reamintim, în acest context, că Nicolae Ciucă ar fi demisionat de la şefia PNL după ce a ratat intrarea în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, au declarat surse politice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor