Coreea de Nord se înarmează mai departe

Regimul comunist al Coreei de Nord face progrese în dezvoltarea unor rachete intercontinentale, care ar fi capabile să transporte o încărcătură nucleară, până pe continentul american, a informat marţi Institutului americano-coreean din cadrul Universităţii John Hopkins.
Armata nord coreeană a paradă, 27 iulie 2013 (Ed Jones / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
05.11.2013

Regimul comunist al Coreei de Nord face progrese în dezvoltarea unor rachete intercontinentale, care ar fi capabile să transporte o încărcătură nucleară până pe continentul american, a informat marţi Institutul Coreean din cadrul Universităţii John Hopkins.

Coreea de Nord a expus recent mai multe rachete în cadrul unor parade militare care se pare că sunt mai puţin false decât se aprecia. Racheta nord-coreeană KN-08 de tip ICBM, cu o rază de acţiune de la 5.500 până la 11.000 de kilometri, expusă în 2012 şi în iulie 2013, a fost catalogată de un renumit inginer aerospaţial drept o "mare farsă".

În ciuda aceste afirmaţii, institutul americano-coreean a publicat o analiză pe site-ul său 38 North, care prezintă o altă opinie.

"Aproape toate configuraţiile examinate ar fi capabile să trimită o încărcătură nucleară uşoară, de primă generaţie, cel puţin până la Seattle", pe coasta americană la Pacific, potrivit inginerului John Schilling şi al expertului în neproliferare Jeffrey Lewis.

Într-un articol publicat în revista Science and Global Security, Schilling scria totuşi că racheta KN-08 se găseşte încă în faza de dezvoltare, în sensul că "lipsa unor teste de zbor face ca dezvoltarea operaţională (a rachetei) să mai dureze luni sau ani".

Potrivit Institutului, la sfârşitul lui octombrie s-au făcut lucrări importante la poligonul de la Sohae cel mai probabil pentru a putea găzdui rachete de o mai mare capacitate. Poligonul Sohae a mai fost utilizat în luna decembrie pentru a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune în decembrie. În opinia lui Schilling, un test al rachetei KN-08 de la acest poligon poate avea loc "în orice moment".

Institutul atrăgea recent atenţia asupra faptului că imagini prin satelit arată lucrări de excavare şi prezenţa a două noi intrări pentru tunelurile din poligon, ceea ce sugerează că un nou test nuclear este iminent.

"Aceste activităţi în curs, precum lucrări de îmbunătăţire a unor zone anexe, arată că Phenianul se pregăteşte să efectueze noi explozii pe viitor", declarat cercetătorul Nick Hanser pe blogul institutului, 38 North.

Potrivit lui Hanser, Coreea de Nord, care întreprinde teste nucleare subterane, ar putea căuta un tunel nou pentru a face aceste teste, sau ar putea săpa noi intrări pentru îmbunătăţirea ventilaţiei sau accesului la un tunel existent.

Coreea de Nord a efectuat în februarie cel de-al treilea test nuclear subteran, ignorând total rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi provocând tensiuni şi temeri pe plan internaţional. Referitor la ultimul său test comuniştii au susţinut că a fost utilizat "un dispozitiv miniaturizat şi mai uşor", care ar fi putea fi fixat pe o rachetă cu rază lungă de acţiune.

Cu toate acestea, marea majoritate a experţilor sunt de părere că nord-coreenii nu dispun de fapt de o capacitate de atac intercontinentală fiabilă şi nici nu cred că aceştia stăpânesc miniaturizarea bombei atomice. Prin tirul din decembrie 2012, Coreea de Nord a arătat că are capacitatea de a trimite o rachetă cu rază lungă de acţiune în spaţiu, dar nu are tehnologia prin care racheta să reintre în atmosferă şi să îşi atingă ţinta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor